Vasile Pârvan - istoric, arheolog, epigrafist și eseist român

VASILE PÂRVAN (1882 - 1927)

Viața și activitatea istoricului Vasile Pârvan

28 septembrie 1882 - Se naște la Huruiești, Bacău. Provenea dintr-o familie modestă, fiind primul copil al învățătorului Andrei Pârvan (cu înaintași răzeși în Basarabia) și al Aristiței Chiriac (din Dobrenii Neamțului). Acesta a primit prenumele Vasile, la fel ca unchiului său, Vasile Conta (mama sa fiind verișoara filozofului).


1913 - Membru titular al Academiei Române


1913 - S-a căsătorit cu Silvia Cristescu, nepoata lui Ioan Bogdan, fostul său profesor. În timpul Primului Război Mondial s-a refugiat la Iași (în 1916) iar apoi la Odesa (în 1917), unde i-a murit soția, la nașterea copilului.


A urmat învățământul primar la Berești și studiile liceale în cadrul Colegiului Național „Gheorge Roșca Codreanu” din Bârlad (1893-1900). A studiat apoi la Facultatea de litere și filosofie a Universității din București (1900-1904), avându-i ca profesori pe Nicolae Iorga, Ioan Bogdan și Dimitrie Onciul.


1904 - Cu o bursă a Universității din București (din „fondul Hillel”), Vasile Pârvan pleacă într-un zbuciumat periplu de studii în Germania, urmând cursurile a trei universități (Jena, Berlin și Breslau) și având deseori probleme materiale și de sănătate.


La Breslau a obținut titlul de Doctor cum Laude (sub conducerea profesorului Conrad Cichorius) cu lucrarea Naționalitatea negustorilor din Imperiul roman (1908, în limba germană), considerată de specialiști ca unul din cele mai bune studii despre dezvoltarea comerțului în antichitatea clasică.


Colegii germani îl numeau „micul Mommsen” fapt care - ținând seama că „marele” Theodor Mommsen fusese recent distins (în 1902) cu premiul Nobel pentru monumentala sa Istorie a Romei Antice - sugera interesele de cercetător ale lui Vasile Pârvan.


1900 - A debutat în publicistică la „Noua revistă română”.


1902 - A început să colaboreze cu „Convorbiri literare”, iar în anul următor cu „Voința națională”, „Tribuna poporului”, „Luceafărul” etc.


1906 - A aderat ca „soldat al cauzei celei drepte” la Frăția Bunilor Români (organizație creată de Nicolae Iorga), începând să scrie pentru „Semănătorul” și „Nea­ mul românesc”. Din 1907 a început colaborarea cu „Viața românească” și „Gazeta generală a învățământului”.


1909 - Profesor la Universitatea din București (titular din 1913), unde i-a urmat la catedră lui Grigore Tocilescu (imediat după moartea acestuia).


1910 - Vasile Pârvan a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar trei ani mai târziu - membru titular.


1919 - A fost numit profesor de istorie antică și la Universitatea din Cluj-Napoca. De asemenea, a fost membru al mai multor academii și societăți științifice din străinătate; între altele, a fost profesor agregat la Sorbona (din 1926) și membru al Comitetului Internațional al Științelor Istorice (Geneva).


În scopul rezolvării problemelor legate de istoria Daciei, Vasile Pârvan a organizat o serie de săpături sistematice, îndeosebi în stațiunile arheologice din a doua epocă a fierului. Pe baza rezultatelor parțiale ale săpăturilor a scris „Getica” (1926) - cea mai importantă lucrare a sa - o vastă sinteză istorico-arheologică, prin care a readus în prim-planul cercetării istorice rolul politic și cultural al daco-geților; unele lipsuri și exagerări (printre care accentuarea rolului sciților și al celților în dezvoltarea culturii geto-dacice) nu știrbesc valoarea acestei lucrări.


„«Getica» făcea parte dintr-o proiectată trilogie pe care marele savant Vasile Pârvan nu a mai reușit s-o termine. Aceasta trebuia să fie urmată de o altă lucrare, «Dacia romană», și apoi de o a treia, «Protoistoria slavilor». Postum a apărut lucrarea neterminată «Dacia. Civilizațiile străvechi din regiunile carpato-dunărene», care ar fi făcut parte din trilogie, dacă Vasile Pârvan ar fi avut răgazul să o dezvolte. [...]


Obiectivul fundamental al trilogiei era analiza procesului de formare a poporului român prin sinteza daco-romană și prin asimilarea slavilor și a altor alogeni confruntați cu o românitate rurală puternică.


Teza lui era limpede: romanii au prins rădăcini prin ocupațiile agricole și au format o comunitate puternică, pe care venirea altor neamuri nu a putut să o disloce”, nota Mircea Gheorghe, în lucrarea „Vasile Pârvan, fondatorul arheologiei românești”. Concepția sa a fost că singurul obiect real al istoriei este cultura, viața spirituală, celelalte aspecte ale vieții fiind utile în măsura în care ajută la înțelegerea evoluției spiritului uman.


Vasile Pârvan s-a preocupat îndeosebi de arheologie, preistorie și istoria civilizației greco-romane. A organizat numeroase șantiere arheologice, dintre care cel mai important este cel de la Histria, și a publicat numeroase studii, rapoarte arheologice și monografii, cuprinzând un material documentar vast, valoros și util. A condus șantierul de la Histria până în 1926.


Dintre cei 12 ani cât i-a fost dat lui Vasile Pârvan - în calitate de director al Muzeului Național de Antichități - să conducă săpăturile arheologice de la Histria, doar în nouă ani (1914-1916; 1921-1926) s-au putut desfășura campanii normale.


1910 - 1926 - Director al Muzeului Național de Antichități.


1914 - A fost unul dintre întemeietorii Institutului de studii sud-est europene.


1919 - A fondat Institutul de Antichități din Cluj-Napoca.


1920 - A fondat editura „Cultura națională”, unde a îngrijit mai multe colecții.


1921-1922 - A fost vicepreședinte al Academiei Române, iar din 1923 a activat ca secretar general până la decesul survenit în 1927.


1921 - Vasile Pârvan a organizat Școala română din Roma, instituție al cărei director a fost până la moartea sa. Scopul acestei instituții a fost de perfecționare a tinerilor arheologi și istorici; tot aici a inițiat și condus apariția anuarelor acesteia „Ephemeris Dacoromana” și „Diplomatarium Italicum”, precum și prima serie a revistei „Dacia”.


A contribuit la formarea istoricilor Hortensia Dumitrescu, Vladimir Dumitrescu, Ecaterina Dunăreanu Vulpe, Ion Nestor, Dionisie M. Pippidi, Dorin Popescu, Gheorghe Ștefan, Radu Vulpe, care i-au continuat activitatea. Proporțiile relativ restrânse ale operei sale se explică prin: intensa activitate organizatorică a acestui șef de școală și ariditatea și lipsa de informație a zonelor pe care și-a concentrat activitatea.


26 iunie 1927 - A încetat din viață, la București.

 

Descoperă articole publicate de Vasile Pârvan în „Analele Dobrogei“!

Pentru Callatis

Dacia Scythică

Buzăul


Citește și:

#DobrogeaDigitală Vasile Pârvan, un promotor al latinităţii în Dobrogea

#citeșteDobrogea Vasile Pârvan, despre vechimea romană a Dobrogei. Un articol publicat în „Analele Dobrogei“, în 1923

#scrieDobrogea Vasile Pârvan, de veghe printre ruinele Tomisului (galerie foto)