Istoria Dobrogei Ana Aslan - „Sunt foarte legată de Constanța, de Eforie și de mare”

 
Personalitatea Anei Aslan se păstrează în actualitate ca mitul femeii care a repoziționat România comunistă pe harta lumii. Ca autoarea unui medicament miraculos care prelungește tinerețea. Modelul savantei care a reușit să convingă, într-o lume a bărbaților, că actul de creație, în orice domeniu, trebuie încurajat, susținut, promovat.
 
Ana Aslan a trecut la cele cerești la 19 mai 1988, în ziua Înălţării Domnului. La venerabila vârstă de 91 de ani, distinsa doamnă închidea ochii, convinsă că a fost răpusă de boală, nu de bătrâneţe. Au trecut de atunci cu mult peste trei decenii. În mediul virtual, în septembrie anul trecut, la o simplă căutare pe google, cuvântul cheie „Ana Aslan” este recuperat din 34 milioane de afișări!
 
Iată cum numele acestei femei-medic care a străbătut meridianele lumii a rămas întipărit în conștiința publică de peste trei decenii de la moarte. Opera ei, modelul ei de a lupta și răzbate sub un singur crez- acela de a alunga suferința bătrâneții, sunt și astăzi cunoscute și recunoscute.
 
Am avut privilegiul să-i descifrez notițele, manuscrisele pe care le-a păstrat adunate în cutii legate cu fundă, însemnări diverse scoase din grămada de vechituri nerecuperate de vremelnici manageri ai institutului. Munca noastră condusă cu autoritate și imens devotament de Anca Elena Ștefan, alături de dăruitul meu Ștefan Lăpușan, s-a materializat într-o carte de referință, „Moștenirea”, apărută sub auspiciile Academiei Române. Un prim volum, căci materialele pe care nu le-am putut valorifica în acest volum vor fi subiectul următorului.
 
Biblioteca Centrală Universitară „Carol l” București a alocat timpul și resursele necesare digitalizării unei părți semnificative a fondului  Ana Aslan în parteneriat cu Institutul. Doamna director general conf.univ.dr. Mireille Rădoi a răspuns demersurilor noastre și s-a implicat personal pe parcursul întregului proces.
 
În rubrica de față vom sublinia legăturile Anei Aslan cu Dobrogea, contribuția adusă pentru promovarea internațională a litoralului nostru sub auspiciile Gerovitalului românesc.
 
Repere biografice
S-a născut la 1 ianuarie 1897 la Brăila, de Ziua Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi teologi creştini. Ierarhul este celebrat pentru scrierile sale, pentru rugăciunile pe care le-a lăsat şi pentru viaţa dedicată oamenilor săraci. Ceea ce a făcut și Ana Aslan în toată viața ei plină cu rod: a ajutat săracii și bătrânii să se bucure.
 
Brăila este orașul care i-a dat culturii române pe Panait Istrati şi Mihail Sebastian, pe Nae Ionescu şi Vasile Băncilă, pe Anton Dumitriu şi Edmond Nicolau, pe Mina Minovici, pe Hariclea Darclée şi Maria Filotti, pe Octav Angheluţă şi Ianis Xenachis. În rând cu aceștia, Ana Aslan[1].
 

„Dacă ar fi să-mi caracterizez viața, ar trebui să recunosc că tot timpul a trebuit să lupt ca să-mi realizez visul de a îngriji oameni, de a le reda sănătatea. Și pot să spun că lupta a început cu familia mea. Mama, rămasă văduvă cu patru copii, nu voia să fac medicina, pentru că urma să studiez mulți ani și nu avea posibilități materiale.
 
Ca s-o înduplec am făcut trei zile... greva foamei. A insistat și fratele meu mai mare și, în cele din urmă, am reușit. Dar, sigur, cu sacrificii. A trebuit să lucrez, paralel cu studiile, în spitale, ca să-mi asigur banii necesari. Nu voi uita niciodată anii primului război mondial, când mama, văduvă, a luptat cu atâtea greutăți apărându-ne de ele și pe noi.”[2]

„În timpul primului război mondial am făcut chirurgie ajutând la operații dificile pe marii noștri medici. Am avut cinstea să ajut la operații chiar pe Thoma Ionescu, șeful școlii românești de chirurgie, care era un om extraordinar. Mă aprecia și mă numea ”mica chirurgă.”[3]

„A fost adevăratul meu maestru. Danielopolu avea tot ceea ce profesiunea noastră cere: inteligenţă, forţă de muncă, intuiţie”.

„Mă mândresc – dacă pot spune așa, mă mândresc cu modestie că sunt primul medic român al cărui nume a fost gravat pe piatra de pe mormântul părintelui medicinii. Fiindcă eu nu uit niciodată ce datorez acelor giganți ai medicinii românești, pe care am avut fericirea să-i cunosc și lângă care am primit semnul norocului să lucrez: Gh. Marinescu, C.I.Parhon și D.Danielopolu...”
„Eu însămi, munca mea de o viață, aparțin medicinei științifice naționale, țării, poporului român. Toată educația mea am căpătat-o în țară, de la dascăli români de mare prestigiu. Eu nu am făcut studii în străinătate. Mă consider, de aceea, un produs autentic al unei excepționale școli de medicină, cu izvoare puternice în tradiția științei românești dintotdeauna.”[4]

„În anul 1938 lucram la fostul spital ”Viting” din București, în specialitatea mea de bază, și anume cea de medic cardiolog. De altfel, țin să menționez faptul că am fost prima femeie  din țara noastră care am obținut un asemenea titlu într-o specialitate atât de delicată. Mă ocupam intens de o secție a spitalului care era amenajată pentru oameni în vârstă, cu precădere pensionari.
 
La acea vreme obținusem câteva rezultate remarcabile în îngrijirea unor bătrâni bolnavi de cord, prin folosirea unor tratamente adecvate, și mai cu seamă printr-o supraveghere extrem de exigentă pe care le-o acordam.
 
Devenisem o bună prietenă a pacienților mei, pe care-i ingrijeam ca pe propriii mei părinți. Și cum se face că ziua mea de naștere coincide cu prima zi din calendar, și în acel an am primit o felicitare, iscălită de toți cei internați în secția de care mă ocupam și care suna astfel:„Doamnei doctor Aslan cu mulțumiri pentru că se ocupă de aceste jucării stricate ale vieții”.
 
Vă imaginați ce mult m-au putut impresiona asemenea cuvinte! Din ele am desprind însă mult mai mult decît un semn de mulțumire. Am înțeles că, undeva, era vorba de o invitație de a mă preocupa în mod special de această categorie de oameni care așteptau dn partea medicilor un efort dedicat exclusiv lor. Mai ales că această scrisoare de mulțumire s-a adăugat regretului meu de copil ce a avut neșansa de a-și pierde tatăl pe când avea doar vârsta de 13 ani; a însemnat un salt calitativ din punct de vedere psihologic care m-a decis să încep să mă ocup exclusiv de problemele bătrâneții. Spun toate acestea pentru a se înțelege că întotdeauna, în orice muncă asiduă, în orice efort îndelung, există o motivație umană. Apoi, ca în orice investigație umană, ca în orice început a existat un moment psihologic...”[5]

„Pentru mine ţara mea este casa mea. O casă cu o grădină imensă unde mă simt mai bine decât oriunde în lume. Este existenţa mea ce s-a scurs în acest spaţiu, este aerul pe care îl respir, copacii care mă înconjoară, strada pe care locuiesc şi oamenii în care am încredere”.

Ana Aslan la malul mării

„Marea. Iubesc, mai ales, marea. Am fost dusă la mare de când eram o copiliță de numai 6 luni. Mai târziu, o lungă perioadă din viața mea, mergeam la mare în fiecare an. O iubeam atât de mult, încât uneori mă surprindeam vorbindu-i, spunându-i cât o găsesc de frumoasă.
 
Iubesc mai mult Marea Neagră, care-și schimbă atât de des culorile. În schimb, nu-mi plac prea mult marinele. Găsesc că reprezentarea mării în pictură o imobilizează și o micșorează, o reduce la o natură statică, de când ceea ce-i este propriu, farmecul ei nesfârșit este tocmai mișcarea nesfârșită.

 
Poate că cel mai important lucru pentru Dobrogea este numărul de secții clinice ale institutului ce astăzi îi poartă numele deschise pe litoral la Neptun, Mangalia, Eforie Nord. Tratamentele cu Gerovital, kitul de îngrijire personalizată pe care le promova au atras milioane de turiști străini fascinați de ideea de a stopa bătrânețea. I se spunea admirativ:„regina speranței”.
 
Prestația asistenței medicale geriatrice pentru  pacienții străini veniți prin ONT Carpați impunea: consultații, examene radiologice, analize medicale și probe funcționale, precum și tratamentul geriatric și supravegherea medicală a curanților pe durata întregului sejur. Străinii beneficiau de masă și cazare contra-cost, iar prestația medicală geriatrică putea fi acordată nu doar în Băile Felix, Călimănești, Căciulata, Eforie Nord, Neptun, Mangalia, secții clinice ale INGG, ci și în localități balneare, ca Sinaia, Tușnad, Slănic, Sovata.
 
Prestația medicală geriatrică se executa în cure de 15-21 sau 30 de zile. Contractele prevedeau multiple activități distractive și de cunoaștere turistică a României, atribuite ONT Carpați București, dezvoltând servicii de promovare turistică pentru instituții.[10]
 
În anii când tratamentul cu acest „elixir al tinereții" se practica în aproape toate importantele stațiuni turistice din România, el aducea în vistieria țării cam 20-25 la sută din încasările valutare. Dar, mai ales, aducea turismului românesc faima de a deține un produs unic în lume în oferta sa pe piața internațională.
 
Ana Aslan încerca să adauge tratamentelor medicamentoase și pe cele naturiste, astfel că la Complexul balnear „Doina“ din Neptun  se administra nămol de turbă în asociere cu apele mezotermale sulfuroase.[11]
 
În septembrie 1977 avea loc la Neptun cel de-al VIII-lea Congres European de Gerontologie Clinică organizat de țara gazdă și al cărui președinție i-a revenit de drept Anei Aslan.
 
Vorbind în deschiderea înaltului forum internațional, Ana Aslan sublinia:

„Îmi revine onoarea și deosebita plăcere de a vă împărtăși câteva gânduri în legătură cu al VIII-lea Congres European de Gerontologie Clinică, care prin voința dvs. are loc pe malurile Mării Negre din Țara Românească./.../Bineînțeles, unii dintre dvs. sunt pentru prima dată în țară. Am folosit prilejul de a le arăta în același timp unul din colțurile frumoase din țara noastră și acest climat unic la noi, pe malul Mării Negre, vechiul Pontus Euxinus. La acest congres, briza mării ne va înviora atunci când, în urma unei intense munci, ne vom simți oarecum obosiți. Vom fi de veghe cu acest climat marin./.../

„Sunt foarte legată de Constanța, de Eforie  și de mare. Nu visam că Eforie Nord va ajunge un „leagăn al tinereții”.

 
Unul dintre directorii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii mărturisea cândva că nimeni ca academicianul român Ana Aslan nu a atras mai mult atenţia guvernelor şi popoarelor asupra problemei bătrâneţii, nu a contribuit mai mult pe plan ştiinţific şi umanitar pentru ocrotirea bătrânilor. I-au fost astfel pacienți regi și împărați, dictatori și oameni simpli, prințese și artiști de seamă, toți cei plecați în căutarea elixirului tinereții.
 

Pasiunile Anei Aslan

„Îmi plac, în general, biografiile oamenilor care au făcut ceva în lume, care au lăsat dâre adânci în educația popoarelor lor. Îmi plac romanele istorice. Am citit întotdeauna cu plăcere creațiile unor scriitori ca Balzac, Hardy. Dintre români i-am iubit cel mai mult pe Mihai Eminescu și pe Mihail Sadoveanu.”[12]

„Ce îmi place  să fac acum, pe această treaptă a vieții: să scriu. Am început să scriu, de fapt - să dictez. Descopăr pe măsură ce înaintez – sau, poate, mă întorc? -cât de multe clipe vreau să retrăiesc. Și, odată cu ele, oameni minunați, și întâmplări care au fost, cândva, ale mele...
 
Îmi mai place, de asemenea, să mi se arate cazuri, să fiu la curent cu tot ce se întâmplă în medicină. Ca totdeauna, mă bucur să-mi văd prietenii. Și mă gândesc, plină de speranță, că oamenii vor învăța până la urmă unde se află principalele lor valori, și anume, în morală, cu tot ce implică ea. Vor descoperi astfel că în lume, ca și în știință, e loc pentru toți.”[13]

„Am încercat toate sporturile, mai mult natația, ski-ul și tenisul. Însă nu sunt ceea ce se numește <<sport woman>>.
 
Adică nu am prea mult talent la sport. Am încercat cu voință și ascensiune. Am <<făcut>> aproape toți munții din țara noastră. Dar toate astea după 30 de ani, când am avut vreme și de sport. În timpul studenției m-am ținut mai mult de carte. Îmi place și cunosc muzica deoarece un frate de-al meu era un bun pianist fără a fi concertist și pe vremea când lua lecții de muzică în Brăila mergeam cu el și ascultam toată muzica clasică.”[14]

„Această  mare  doamnă  era  o apariţie  delicată,  fragilă,  la  care  te  izbea  privirea.  Părea  că  întreaga  sa inteligenţă  era concentrată  în  ochii  mari  verzi-căprui,  alături  de  curiozitate, ironie, voinţa de a trăi şi munci. O privire pătrunzătoare, care anihila orice intenţie de a te dedubla în vreun fel, intenţie inutilă dealtfel în faţa spiritului său de observaţie şi mai ales al intuiţiei sale, o intuiţie care friza paranormalul. Prin ce secret această apariţie fragilă domina prin simpla ei prezenţă orice adunare în care apărea?
 
Feminină,  de  o  eleganţă  sobră,  de  mare  rafinament,  exigentă  cu colaboratorii, dar mai ales cu ea însăşi, personalitatea Anei Aslan era un uluitor aliaj de austeritate, voinţă, riguroasă disciplină, sensibilitate, dragoste de viaţă şi înţeleaptă înţelegere pentru cei din jurul său.
 
O viaţă  de  luptă,  de  decepţii  şi  triumf,  în care îngropase  undeva  adânc  o dureroasă  vulnerabilitate  şi  dorinţă  de  afecţiune.  Dăruirea  cu  care  şi-a îmbrăţişat profesiunea nu a lăsat loc întemeierii unei familii. Grija pentru mama sa, cardiacă, „bolnavul cel mai scump inimii sale", îi crea o permanentă stare de nelinişte şi de alertă”[15].

„Iubesc mult câinii și am avut câțiva de-a lungul vieții. Ultimii mei 3 câini erau toți Crock-eri negri: Dick , Dick II și Dick III mă adorau. Îmi amintesc că într-o zi Dick III, care îmi fusese oferit de un confrate din Atena și care a trăit 8 ani, văzând că trebuia să plec în străinătate și că începusem să-mi fac valiza, și-a pus de îndată labele groase pe ea: voia să mă împiedice să o fac, voia să-l iau cu mine în călătorie? Cine știe.. Acum nu mai am câine, nici nu mai doresc să-mi iau unul… S-ar putea să mor și să-l las singur.”[16]

„În tot cursul vieții am trăit în prezent. Niciodată nu am avut vreme să mă gândesc la trecut, să privesc înapoi și să meditez cu maximă obiectivitate asupra clipelor care s-au scurs./.../Am fost o entuziastă la 20 de ani, dar și la 70 și așa mă simt și acum, la 90 de ani.

„Am un criteriu în alegerea colaboratorilor mei. Îmi plac lucrurile frumoase, mobila frumoasă, rochiile frumoase. Urâțenia mă crispează, mă blochează și mă anihilează. Nu aș ști să trăiesc într-o ambianță respingătoare. Detest bătrânețea, urâțenia și minciuna. În plus, îmi place să fac bine în jurul meu, atât cât pot, cu toate forțele mele. Nu asta este legea de căpătâi a medicului?

„Mă trezesc pe la 6.30 – 6.45. Îmi fac toaleta și iau micul dejun. Apoi, către 9.30 plec la institut. Înainte plecam la 8.30, dar de o vreme nu îmi mai place să mă grăbesc. Rămân aici până la ora 13. Mă ocup de problemele institutului citesc și semnez corespondența și discut cu principalii mei colaboratori, după care între 11 și 13 primesc vizite din exterior, români sau străini care au cerut să mă vadă. La ora 13 mă întorc acasă pentru prânz. Întotdeauna am mâncat foarte puțin. Astăzi mănânc și mai puțin: o friptură, o salată verde și un mic desert îmi ajung. După-amiază mă odihnesc puțin și dacă nu trebuie să particip la o recepție, spre orele 17 îmi primesc secretara pentru a rezolva și alte probleme curente. Seara, citesc destul de mult, dar nu mă culc mai târziu de ora 23, căci este bine să te culci înainte de miezul nopții. Iată cum îmi petrec timpul într-o zi obișnuită.[17]

Există un cod de reguli obligatoriu pentru cei care vor să trăiască mult. 7 ore de somn și siesta după dejun este una din reguli. Nu trebuie să ne culcăm imediat după masă. Se recomandă o plimbare ușoară. Respectarea măsurilor de igienă și grija pentru sănătate este a doua regulă. După vârsta de 40 de ani să se facă toate analizele și examenele medicale în scop profilactic, chiar dacă te simți admirabil.
 
Optimismul este o altă regulă. El depinde de ocupația pe care o avem, de satisfacțiile pe care ni le oferă profesiunea, de înțelepciunea cu care reușim să trecem peste unele încercări; el depinde de obișnuința de a râde, de a fi vesel, de a fi fericit.
O îmbinare a muncii fizice cu cea intelectuală este o altă condiție. Dieta este foarte importantă. După 50 de ani trebui să consumăm mai puține calorii, maximul 2200. Pentru regenerarea țesutului, proteine, albumine, mai ales de origine vegetală, mai puține dulciuri, multe vitamine. Ceva foarte important, când ieșim la pensie să găsim imediat o ocupație care să ne solicite.[18]

„Libertatea totală nu există. Este îngrădită de mediu. Sunt multe condiții care o îngrădesc: semenii, diplomația, buna creștere, legile. Când ești un element moral, nu simți nevoia libertății. Ți-o creezi în suflet, în minte, în exercitarea meseriei, în făurirea unui ideal. Din cauza realizărilor ce am obținut, am colindat începând din 1956 pentru a conferenția în multe țări din cele 5 continente. Libertatea mi-am îngrădit-o singură. Cu alte cuvinte, omul singur trebuie să-și îngrădească libertatea pentru ca să se simtă liber.

„Sunt o iremediabilă optimistă. Dar optimismul meu este suficient de lucid ca să fiu conștientă de lumea în care trăim și de gravele amenințări care, în era nucleară, apasă asupra noastră, a tuturora. Înainte de toate, omenirea are nevoie de pace./.../Atunci, dacă este pace, bătrânii mei vor putea fi mai liniștiți și vor trăi în pace.

„Fericirea? ...credeți că-i răsplătește pe cei ce o caută orbește? Mai întâi fericirea nu-i continuă. Sunt numai clipe de fericire. Iar dacă ar fi permanentă, nu știu, zău, cât de mulțumiți am fi. Un dram de suferință, nu suferință atroce, devastatoare, ci între anumite limite, face bine omului. Am observat chiar că sistemul nervos și glandular funcționează mai bine, sunt stimulate de amara picătură cu care viața ne condimentează din când în când cupa zilelor...Eu nu regret nimic, nici amărăciunile, nici controversele, nici loviturile primite, toate fac parte din echilibrul meu. Așa am învins.

Morala ca o virtute supremă:

 Ce admir la ceilalți? Buna creștere. Oamenii vor învăța până la urmă unde se află principalele lor valori: anume în morală, cu tot ce implică ea. Vom descoperi astfel că în lume, ca și în știință, e loc pentru toți.[19]

Fiecare secol posedă capacitățile pe care le posedă oamenii lui. Capacitățile sunt însă altele. Cum ne solicită secolul nostru însă? Fizic mai puțin, din punct de vedere intelectual mai mult. Echilibrul energetic, dacă pot să spun astfel, este menținut. El coboară, diminuează și dacă solicitarea fizică descrește progresiv, cea intelectuală crește. De aici, o nouă formulă de adaptare. Ne obișnuim din ce în ce mai mult cu solicitările intelectuale și din ce în ce mai puțin cu cele fizice.

 „Sentimentele mele reprezintă muzeul meu secret”

Sunt o ființă stăpânită mai curând de rațiune. În sfârșit, sentimentele mele reprezintă muzeul meu secret. Nu-mi place să vorbesc mult despre asta. N-am fost niciodată măritată, poate pentru că iubeam prea mult medicina. Gloria? Este un cuvânt foarte mare. Succesul? Da, într-un fel îl iubesc.
 
Pentru satisfacții nu ești niciodată prea bătrân, pentru necazuri, da. Pentru mine, succesul este ca o valiză pe care o târâi după mine. Nu este ceva care să existe în interiorul meu și care să mă umple de fericire. Nu, este lângă mine. Nu este o stare pe care să o resimt profund, dar, cu toate acestea, este o realitate care mă obligă mult, pe care trebuie să o port cu mine tot timpul și să o păzesc.[20]

 

A trecut la cele cerești la 19 mai 1988, în ziua Înălţării Domnului. Ana Aslan nu a avut moștenitori și conform testamentului său olograf a cedat toate bunurile sale statului român.
 
Astfel, din 5 august 1988, 145 de piese din metale prețioase (distincții, bijuterii și alte piese de artă decorativă) au fost păstrate la Banca Națională a României. Ulterior, în vara anului 1991, bunurile care i-au aparținut Anei Aslan au fost achiziționate de BNR, contravaloarea fiind virată la bugetul de stat.
 
Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.

Citește și:
Olga Sacara Tulbure - prima femeie medic din România a lucrat la Techirghiol
Valentina Boteanu, o misionară a învățământului dobrogean
Maria Dimitriu Castano - pentru cauza femeilor într-o lume a bărbaților