Istoria Dobrogei Actorul Constantin Tănase și Dobrogea

Între marile personalități ale artei și culturii, s-a numărat și popularul actor Constantin Tănase, artist înnăscut, completat cu generozitate, conștiință civică, înalt patriotism.
Constantin Tănase a fost actorul total: a jucat comedie, operetă, chiar operă, deși popularitatea și-a făcut-o în revistă.
 Își făcuse ucenicia actoricească împreună cu Maria Filotti, Marioara Voiculescu, G. Storin, Tony Bulandra, Ion Manolescu, V. Maximilian, fruntași ai scenei românești în epoca dintre cele două războaie mondiale.
A fost ctitorul teatrului de revistă românesc. A curățat «sceneta» și «cupletul» de trivialitate și facil, le-a sporit virulența satirică și le-a dat o funcție socială precisă; a ironizat fără teamă moravurile și abuzurile societății din vremea sa, a transformat scena teatrului său într-o adevărată tribună civică.
Păstorel Teodoreanu spunea despre prietenul său: «Expresia lui Tănase denunță o bunătate fără margini. E vesel și bun. E vesel pentru că e bun.»[1]
A fost întemeietorul companiei de teatru de revistă „Cărăbuș“, care și-a început activitatea la 2 iulie 1919 și avea să se transforme mai târziu în Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“. Puține înregistrări video cu actorul și cupletistul Constantin Tănase au supraviețuit. Una dintre acestea este pelicula „Visul lui Tănase“, un film scris și produs de actor în 1932, în Germania, el însuși cap de afiș.
Repere biografice
Constantin Tănase s-a născut în ziua de 5 iulie 1880, la Vaslui. În anii copilăriei, fusese cucerit de reprezentațiile teatrale și muzicale din grădina publică a orașului. Artiști ca Zaharia Burienescu sau I.D. Ionescu susțineau adevărate stagiuni de vară în oraș.Pasiunea pentru revistă i-a apărut de mic când nu lipsea de la nicio reprezentație a fanfarei militare din grădina publică, de la niciun spectacol de teatru mai mult,  improviza cu colegii de joacă ceea ce vedea pe scenă. Dar nu era conștient că are un mare talent și drumul lui în viață a cunoscut multe ocolișuri de la o ratată carieră militară, la o provizorie poziție de dascăl.
Din această perioadă s-a înfiripat  prietenia cu Ioan Adam, profesor de limba română, magistrat și apoi secretar al Primăriei Constanța, autorul primei monografii a Constanței, de la care a căpătat, probabil, Constantin Tănase dragostea pentru Dobrogea, în special pentru împrejurimile Techirghiolului.
 Între 1896 și 1899, a lucrat ca învățător, într-o comună din apropierea Brăilei. În octombrie 1899 se afla în București, unde se înrolase voluntar la Regimentul 1 Geniu. După efectuarea stagiului militar începe să lucreze în teatru.
În perioada studenției la Conservatorul de Artă și Declamație din București el își împarte timpul între a fi plutonier în regimentul 1 Geniu, comandant al pompierilor, grefier al comisiei de disciplină, figurant în teatru și corist la Biserica Popa-Tatu. În 1905 absolvă Conservatorul la clasa lui Constantin Nottara și a Aristizzei Romanescu — profesori de artă dramatică, și a lui Dimitrie Kiriac — teorie și solfegii. Examenul îl susține cu fragmente din Molière, Caragiale, Hugo și cu o partitură din „Bărbierul din Sevilla“ de G. Rossini. Colegii săi de promoție, nume mari ale teatrului românesc: Ion Manolescu, Tony Bulandra, V. Maximilian, G. Storin.
După absolvire îl regăsim alături de alte trupe de operete și cuplete cu care colindă țara cum au fost : trupa „Nicu Poenaru“, condusă de fostul tenor Alecu Bărcănescu, sau „Compania de operete Grigoriu“ care vara se producea pe terasa Oteteleșanu și în programul căreia figurau nume ca Ion Băjenaru, Nicu Leonard și N. Niculescu-Buzău.
În anii grei ai primului război mondial a fost chemat sub arme, fiind încadrat tot la Regimentul 1 geniu, care a intrat în compunerea Armatei a 2-a române, comandată de generalul Al. Averescu. Ca toți militarii unităților subordonate acestei armate, plutonierul Constantin Tănase a luat parte la luptele din zona Brașov, Sf. Gheorghe și apoi Făgăraș. Pe timpul retragerii armatelor române în Moldova, Constantin Tănase a primit sarcina din partea Marelui Cartier General, refugiat la Iași, să organizeze un grup de artiști de toate categoriile și să pregătească spectacole în folosul militarilor mobilizați și al răniților din spitale. În primăvara și vara anului 1917, colindând prin garnizoanele din spatele frontului de la Mărăști și Mărășești, echipa teatrală condusă de plutonierul Constantin Tănase a dat zeci de spectacole la care au participat mii de soldați, subofițeri și ofițeri ai armatei române. Cântecele, cupletele comico-satirice și pantomimele lui Tănase au avut darul să ridice moralul luptătorilor și răniților.[2]
A fost deseori însoțit de George Enescu, Marioara Ventura și Constantin Nottara.
 În 1917 se căsătorește cu Virginia Niculescu.
Între 1919 și 1945, el va interpreta sute de cuplete, în duet și solo, costumat în mahalagiu, tiran, malagambist, ofițer, curtean, fotbalist, gigolo, ministru, chiar și în Napoleon și Charles Chaplin... Constantin Tănase a fost ales pe mulți ani președintele Societății „Scena” din care făceau parte actori din toate teatrele românești. Din această poziție actorul a contribuit esențial la construirea sanatoriului Scena din Techirghiol.

Compania „Cărăbuș“
Teatrul s-a  „născut” la 23 mai 1919, când, pe strada Academiei, în locul Grădinii de Vară „Amicii orbilor”, era pusă piatra de temelie a Grădinii „Cărăbuș”. La inaugurare s-a băut vin negru și s-au ciocnit cupe de șampanie, cu ocazia ceremoniei introducerii „papirusului” într-o sticlă goală de șampanie și îngroparea acesteia la temelia scenei. Deschiderea pentru public a Teatrului Cărăbuș a fost premiera revistei „Pisica pe orez”, în care Constantin Tănase a interpretat cupletul „Cotoiul e pe varză, pisica-i pe orez”.
În mai 1934, pe această scenă urca pentru prima dată Maria Tănase, ulterior angajată în trupa lui Constantin Tănase, actorul fiind un promotor al succesului cântăreței.
 Compania „Cărăbuș“ a funcționat cu această denumire și sub această conducere până în anul 1939, când a fost nevoită să-și întrerupă activitatea. După moartea lui Constantin Tănase, survenită în 29 august 1945, compania a funcționat sub alte denumiri temporare „Ansamblul de Estradă“, apoi „Teatrul de Stat de Estradă“ și, începând cu 1962 „Teatrul satiric-muzical Constantin Tănase“. [3]
Cei 26 de ani ai Teatrului de revistă „Cărăbuș“ (1919—1945) sunt anii de glorie ai cupletului românesc. În spectacolele revistei, bucureștenii își recunoșteau suferințele și sacrificiile pe care nu le puteau mărturisi, interpretate cu un umor necruțător, pe care cenzura politică a anilor celui de al doilea război mondial nu a reușit niciodată să-l înăbușe. Tănase era sufletul tuturor spectacolelor, pentru publicul său nu numai că a redus prețul biletelor în timpul crizei economice, dar s-a luptat pentru aducerea în țară a unor vedete străine ca Prince Rigodin (1924) sau Josephine Baker (1928), pentru organizarea unei corride la Arenele Romane cu toreadori și tauri autentici (1927) sau pentru proiecția de „umbre reliefate“.Dintre cei care i-au fost alături pe scenă au fost actorii N. Niculescu-Buzău, G. Timică, Stroe și Vasilache, Nae Roman, Virginia Popescu, I. Talianu, Grigore Vasiliu-Birlic, Elena Zamora, Radu Zaharescu, Titi Botez, Geo Barton, Silly Vasiliu,  Lisette Verea, Zizi Șerban, Colea Răutu și, nu în ultimul rînd, Maria Tănase; textierii : George Brăescu, Nicolae Kirițescu, Alexandru Kirițescu, D.D. Hertz, Alfred Moșoiu, George Ranetti, Durstoi, compozitorii Ionel Fernic, Ion Vasilescu, Gherase Dendrino, Vasile Vasilache, Elly Roman.[4]
 


„Visul lui Tănase”
Cinematograful „Regal“ din Bulevardul Elisabeta 12 invita luni, 11 aprilie 1932, ora 9 seara, la premiera de gală a primului film sonor românesc, „Visul lui Tănase“, avându-l ca interpret principal și susținător financiar pe marele artist Constantin Tănase. Coproducție româno—germană realizată la Berlin, în studiourile „Tobias-Klang Film“, pelicula reunea pe generic numele lui Bernd Aldor-regie, al lui Nicolae Kirițescu - scenarist și vechi colaborator al lui Tănase la textele revistelor, și cel al lui V. Gociu, operator din partea română. Filmul apărea într-un moment de răscruce pentru cinematografia românească. La 26 octombrie 1929 se proiectase primul film sonor în România, „Cântărețul nebun“, cu Al. Jolson. Disputa estetică și tehnică dintre filmul sonor și cel mut cuprinsese întreaga opinie publică. Dar filmul lui Tănase atrăgea datorită personalității artistice a popularului comic. Actorul își dorise mereu să facă film, împlinindu-și-l prin această peliculă. Iluzoria sa aventură la Berlin ca mare actor se destramă în finalul filmului. Printr-un procedeu regizoral, inovator în epocă, sunt puși față în față, într-o dispută de identitate, Tănase, actor la Berlin, și Tănase, actor român visându-se celebru. Mai mult, acțiunea de pe ecran era completată în final, la fiecare reprezentație, cu o acțiune jucată de actor pe scenă. Subiectul comediei cinematografice este simplu, chiar simplist. Tănase primește o telegramă în care este anunțat că firma berlineză „Tobis-Film” îl solicită pentru un film, cu un onorariu fabulos, în dolari. Actorul răspunde imediat invitației și cu peripeții, prinde, în ultima clipă, trenul pus în mișcare. Apariția lui Tănase, pe platoul de filmare, la Berlin, prilejuiește o altă serie de gaguri, îndeosebi mecanice sau bazate pe jargonul improvizat româno-german al protagonistului, care devine autoritar și întreprinzător, preluând, practic, conducerea operațiunilor de filmare. După filmări, Tănase își invită partenera la un cabaret, unde, profitând de indisponibilitatea vedetei, ajunge el pe scenă, repurtând un mare succes cu un spectaculos travesti. În culmea gloriei,... se trezește din vis, eroul – în carne și oase – se află în fața ecranului, și aici intervine acțiunea „jucată”, dintre Tănase de pe ecran și Tănase din sală, o poantă „șmecheră” care încheie filmul. Constantin Tănase are ca parteneri în filmul său pe Virginia Tănase (soția, pe post de soție), Lydia Alexandra (Susi, partenera berlineză), Bernd Aldor (regizorul), Bruno Palitzch (directorul de la „Tobis-Film”), William Diedrich (directorul cabaretului), Călin Căliman.[5]
Filmul poate fi vizionat și astăzi pe canalul youtube[6].



 Tănase dobrogeanul
„Duminică, 24 mai, ora 16 d.a., va sosi în localitate dl. ministru al Instrucţiunii Publice, C. Anghelescu, dimpreună cu cei mai de frunte artişti ai ţării noastre. Autorităţile locale le vor face o primire oficială. D-lor sosesc în vederea punerii pietrei fundamentale a sanatoriului Societăţii „Scena“ a artiştilor români. Seara va avea loc la Cazinoul comunal un mare festival artistic la care, printre alţi artişti, se vor produce şi maestrul C. Nottara, Morţun şi comicul Constantin Tănase“.[7]
Actorul fusese de multe ori în Dobrogea. La 29 martie 1908, trupa sa a jucat la Tulcea, iar autorizaţia de reprezentare fusese eliberată pe numele Tănase „în calitate de director al unei trupe compuse din douăsprezece persoane“.[8] S-a jucat piesa „Hagi Tănase“, de George Ranetti.
Anul următor, la Cernavodă, după o reprezentație, pescuia pentru a-și putea hrăni actorii din trupă. Vine mereu la Constanța unde are un public fidel.[9]
Revine la Constanţa în 1910 unde se asociază cu întreprinzătorul Niculescu-Buzău şi deschide stagiunea estivală. În repertoriu, „Manasse“, de Ranetti-Roman; cu Nottara în rolul titular şi cu Ion Morţun şi C. Tănase în „Zelig Sor“, „Popescu petrece“, de Ludovic Daus. Printre spectatorii verii s-a numărat şi Al. Davilla, care a putut să recruteze o parte din actorii companiei particulare, printre care şi pe constănţeanca Alexandrina Alexandrescu,una din bunele soprano ale timpului.
Atât de mare a fost simpatia localnicilor pentru Constantin Tănase încât, în 1923, la un concert dat de marele George Enescu în sala Teatrului „Elpis“, deşi se vânduseră toate biletele, auditoriul nu număra mai mult de 20 persoane. Stupefiat, Enescu află că în acelaşi timp, pe scena de la „Tranulis“, se prezenta trupa de revistă „Cărăbuş“ a lui Constantin Tănase. Cei care plătiseră bani buni pentru bilete la concertul său au preferat să-i piardă, aplaudându-l pe comic. Enescu s-a jurat că nu va mai cânta la Constanţa şi, din păcate, drumurile sale oprite definitiv în cimitirul Pére Lachaise din Paris, alături de Elvira Popescu, Balzac, Maria Callas şi atâţia alţi „mari“ ai lumii, nu au mai intersectat vreodată Constanţa!



Tănase, proprietar la Techirghiol
Nu se ştie anul când şi-a cumpărat Constantin Tănase casă la Techirghiol. Într-un tabel din 28 octombrie 1931 figu­rează, printre alţi proprietari, Tănase - artist, str. Regele Ferdinand 16.[10]Faptele lui de generozitate, dragostea specială pentru oa­menii acestei aşezări au trecut aproape neo­bservate. Până când, într-o zi din mai a anului 1935, primarul Pericle Macri convoca şedinţă extraordinară a Consiliului local Te­chirghiol şi propunea: „Având în vedere că marele artist român Constantin Tănase - se scria în procesul-verbal al şedinţei – este o personalitate cu care ţara noastră se mândreşte şi care prin talentul său şi printr-o strălucită activitate teatrală, timp de 30 ani, a făcut ca faima renumelui să depăşească de mult hotarele României; având în vedere că domnia sa şi-a pus sufletul şi talentul în serviciul patriei, organizând reprezentaţii prin spitalele militare şi de-a lungul frontului, în timpul războiului pentru reîntregirea nea­mului, uşurând suferinţele vitejilor răniţi în lupte, şi spre a ridica moralul de pe front şi-a câştigat Constantin Tănase un merit la recunoştinţa tuturor românilor, din punct de vedere al mişcării culturale, atât pentru sti­mulentul şi propăşirea ce-a imprimat teatrului românesc, dar şi prin faptul că beneficiul activităţii sale personale l-a investit în opera de cultură, construind două şcoli primare.
Faţă de localitatea Techirghiol Constantin Tănase a arătat deosebită solicitudine încă înainte de marele război, căci graţie preţio­sului său concurs, construcţia bisericii din Techirghiol s-a putut termina, el suportând aproape jumătate din cheltuieli, iar ca pre­şedinte al Societăţii artistice „Scena“ a ridicat un sanatoriu în staţiune pentru căutarea sănătăţii artiştilor fără mijloace, contribuind astfel la progresul si înfru­museţarea localităţii.
Se decide: În semn de omagiu pentru jubileul de 30 ani de activitate teatrală a marelui artist român Constantin Tănase, ca recunoştinţă pentru contribuţia sa la operele cultural-religioase şi de înfrumu­seţare a oraşului Techirghiol şi pentru a se perpetua în viitor numele acestui distins fiu al ţării, căminul cultural din Techirghiol şi localul a cărui construcţie va începe în acest an jubiliar vor purta numele „Constantin Tănase”. O delegaţie, cu primarul în frunte, se va deplasa la Bucureşti, la Fundaţia culturală regală „Principele Carol“ şi apoi să ducă patronului cu ocazia zilei onomastice, 21 mai, marea veste“.[11]
Aşa s-a născut căminul cultural „Con­stantin Tănase“, neobişnuit botez cu numele unei personalităţi în viaţă. În același an fusese sărbătorit la București la împlinirea vârstei de 55 de ani! În noiembrie acelaşi an, Sfatul cultural întrunit în şedinţa lunară comunică despre intenţia pe care o are Constantin Tănase, patronul căminului, de a cumpăra 67 mc material lemnos pentru oraș.
Presa consemna:„La Techirghiol se lucrează la construirea unei clădiri în care va fi instalat căminul cultural „C.Tănase”. Remarcăm cu acest prilej frumosul gest al cunoscutului artist bucureștean al cărui nume îl poartă căminul, care a donat pentru construcția clăduirii material lemnos și bani în valoare de 100.000 lei. Cu ocazia inaugurării localului care va avea loc cel mai târziu în cursul acestei veri, d.C.Tănase a promis că va da o reprezentație cu trupa sa. De asmenea, în cadrul actualei stagiuni a „Cărăbușului”, trupa dlui C.Tănase va da o reprezentație special în Capitală al cărei venit va servi pentru amenajarea căminului cu mobilierul necesar.”[12]



 La sfârşitul anului 1938, prin Decizia 76, se ceda căminului cultural suprafaţa de 800 mp din loturile 2 şi 3, careul XLIX. Potrivit articolului 10 din decizie, clădirea căminului trebuia să cuprindă trei secţiuni: economică, sanitară şi culturală, unitatea locală „Străjerii Ţării“ şi pregătirea premilitară.[13]
 La 27 februarie 1939, căminul cultural „Constantin Tănase“ era organi­zatorul unei manifestări aniversare - împli­nirea unui an de la promulgarea Constituţiei la care erau invitaţi „toţi cetăţenii români credincioşi patriei”. Localul nu era gata deşi consiliul local aducea mulţumiri patronului, C. Tănase, care contribuise, până în 1939, cu 35.000 lei numerar şi materiale în valoare de peste 50.000 lei.
La sfârşitul anului 1940, Ministerul Edu­caţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor, în urma propunerii Sindicatului artiştilor dramatici şi lirici de a da numele marilor artişti ai Ţării teatrelor din provincie, solicită şi primăriei Techirghiol să facă un asemenea „botez“. Aceasta răspunde, orgolios, că deja în Te­chirghiol există o asemenea instituţie, mai mult, se află în construcţie localul căminului cultural, în al cărui plan este inclusă şi o sală de spectacole.
În 1942, localul nou era ridicat până la acoperiş, având nevoie de bani pentru tencuială şi ţiglă. În 14 iunie, trupa Vasilache a lui Constantin Tănase juca pe scena Teatrului Ligii culturale din Constanţa piesa „Săracu' Gică“. Constantin Tănase decisese să dea tot venitul său de la matineu pentru căminul cultural din Techirghiol în speranţa că se va desăvârşi lucrarea începută. În Buletinul oraşului se solicită o publicitate serioasă spectacolului astfel încât cetăţenii din Techir­ghiol să participe la manifestaţia artistică în număr cât mai mare.
Căminul avea trei secţiuni: sănătate, muncă, „Minte şi suflet“ şi secţiile: Buna Gospodină, Teatru, Zootehnie, Corală, Con­strucţii edilitare. Căminul avea un cor bise­ricesc şi o echi­pă de teatru, condusă de Pandele Costes­cu, actor profesionist.
Astăzi, la Techirghiol, a fost recuperat acest patrimoniu istoric prins într-un amplu program de reparații capitale, prin lucrări de consolidare, dar și de extindere, modernizare și dotare la standarde moderne și repus în funcțiune în cursul anului 2016. 
Tot aici s-a organizat annual, în mai multe ediții,  un festival de umor cu numele „Scena lu' Tănase". 
 
Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.

 Citește și:

---