Istoria Dobrogei Tranulis - filantropul cineast al Constanței

 

• În această stagiune teatrală estivală, mult mai ofertantă decât în ultimii ani, când organizatorii Stagiunii estivale a artelor spectacolului ne țin prezenți serile în tot locul pe unde cândva au fost adevărate teatre în aer liber, cinematografe și alte spații dedicate, merită evocată povestea familiei Tranulis și a teatrului construit de aceasta.

O familie cu rădăcini adânci în comunitatea locală

Dintr-un necrolog publicat într-un ziar central aflăm că la 20 August 1939  a încetat din viaţă, în Constanța, Elisabetha A. Tranulis, care ajunsese la frumoasa vârstă de 104 ani. „Fiică de corăbier şi apoi soţie de corăbier, Elisabetha Tranulis era cea mai în vârstă femeie din oraşul nostru. Cu ocazia holerei din anul 1854, care a făcut mii de victime la Constanţa, Elisabetha Tranulis, pe atunci în vârstă numai de 19 ani, s-a refugiat cu o barcă împreună cu părinţii ei în portul bulgăresc Burgas şi a revenit la Constanţa, Kiustendjea de pe vremea aceea, abia cu ocazia războiului din Crimeea. Defuncta a avut 6 copii, dintre cari 5 au luat parte la războiul din 1916-1919. În afară de opera de binefacere pe care o sprijinea în localitate tot la îndemnul ei, copiii rămaşi în viaţă au ctitorit teatrul „Tranulis”, pe care l-au donat Ligii culturale din Constanţa”.[2]
Aceasta a fost mama lui Demostene Tranulis de la care fiii au moștenit dragostea de țară, curajul și generozitatea. Date despre destinul celor cinci copii ai lui Anastase şi ai Elisabetei Tranulis, deveniți cetățeni români abia în 1881, conform Actului de stabilire în Constanța emis de Consulatul Greciei, am aflat cu ani în urmă de la unul dintre urmași, dr. Spiridon Tranulis. De altfel și fotografiile cu care este ilustrat acest text au fost primite de la același. Ni i-a prezentat pe rând. „Demostene este cel care a construit teatrul „Tranulis”, pentru Liga culturală a românilor, Constantin a fost negustor, a controlat  într-o vreme din punct de vedere economic toate pieţele Bucureştilor. Era un tip de o inteligenţă sclipitoare care făcea în minte împărţiri şi înmulţiri cu cifre de la 5 în sus. Socotit un fenomen natural. Nici unul din fraţi nu a avut mai mult de 4 clase primare, inclusiv Demostene, apreciat de mai toată lumea un mecena local.
Aveau un bun simţ înăscut care i-a ajutat în multe situaţii să traverseze timpul. Alt frate este Anastase, pictor, care a fost tot un promotor al culturii în Constanţa, el a susţinut cultural teatrul „Elpis”, al comunității elene, a pus în scenă şi chiar a interpretat o serie de operete, interpretate de el ca tenor şi de Moldova, mama lui  Aur Alexandrescu, acasă la ei, unde se desfăşura un cenaclu, cu frecvenţă bine respectată. Cel mai mare frate a murit mai tânăr”.

Doctorul Spiridon Tranulis a fost  fiul ultimului din cei 5 fii ai lui Anastase, pe tatăl său  chemându-l Andrei. A fost comerciant şi agent de vapoare.
Copiii Tranulis au realizat căsătorii mixte. Primul frate a fost necăsătorit, al doilea a fost căsătorit cu Dumitrula care era găgăuză, urmaşă a ostrogoţilor, musulmanizaţi.  Al treilea frate, Demostene, a fost căsătorit cu  Elena, româncă neaoşă, din Ardeal, din satul Veneţia, de lângă Sibiu. Ea a venit în Dobrogea, cu o parte din copiii ei pentru că era foarte săracă. Avea vreo şapte copii, din care a adus aici  doar doi. Unul a fost Traian Comănici, poliţaiul şef al Constanţei, între cele două războaie mondiale şi care a murit la Aiud, arestat de comunişti, în 1945. A doua fată, Victoriţa, a fost adoptată de Demostene Tranulis, dar a murit de tuberculoză în timpul războiului. Cu Elena,  Demostene nu a avut copii. Însă copiii ei, cu care a venit în Constanţa, au fost practic crescuţi de acest om bun. Când a ajuns împinsă de sărăcie la malul mării, Elena s-a angajat  femeie de serviciu la unul dintre hotelurile oraşului,  “Babuş”, care avea, de fapt,  două reşedinţe : unul era vis - a - vis de Casa Armatei, cel de-al doilea era pe str. Mihăileanu, colţ cu Ştefan cel Mare, imobil care s-a dărâmat de mult. Elena era de o frumuseţe rară. Scundă, dar bine proporţionată, cu o grijă deosebită faţă de ea, cu un rafinament în tot ce îmbrăca. Intrase în înalta societate a Constanţei cu o dezinvoltură fantastică.

Al patrulea frate s-a mutat la Bucureşti, s-a căsătorit cu o româncă, prahoveancă, din Ciumaţi, cu care a avut trei fii remarcabili. Unul din ei a fost ministru pe vremea lui Gheorghiu Dej, funcţie ocupată  datorită exclusiv capacităţii lui intelectuale. Era ministrul lianţilor, el a construit fabricile din Medgidia, Fieni, Cernavoda. Se numea Socrate Tranulis. Al doilea fiu, Anastase Tranulis, a fost omorât de sovietici. Era la Câmpina când au intrat sovieticii în ţară. Fiind inginer de mine se ocupa de petrol, ceva nu le-a convenit stăpânilor zilei, şi au acţionat rapid: s-a simulat că s-a sinucis, dar a fost clar împuşcat de un general sovietic”.
Cel de-al cincilea fiu este  Andrei Tranulis, constănţean, singurul căsătorit cu o grecoaică din Constanţa, din care a rezultat medicul Spiridon,  şi sora lui care a fost mulţi ani în Australia, apoi la Atena.
 
Demostene Tranulis, comerciant, om de cultură, cineast
Trebuie să ni-l imaginăm pe bărbatul scund, rotofei, într-o perpetuă mișcare și cu o minte inventivă, dornic de nou, de frumos, generos, pus pe șotii, implicat cu toate firele în viața mondenă a orașului.
Demostene Tranulis s-a născut în casa părintească din Constanța la 22 martie 1883 și a fost al treilea din cei cinci fii al lui Anastase și Elisabeta Tranulis. Și-a făcut studiile primare la Școala Greacă și apoi  la Școala nr. 1 din Constanța. În armată a făcut parte din Regimentul 34 Infanterie, contingentul 1905. A participat la campaniile din 1913 și 1916, rămânând prizonier rănit în teritoriul ocupat. A participat alături de ceilalți frați ai săi la luptele de la  Mărășești din 1917.[3]
A fost în principal om de afaceri. În 1925, după cum anunța presa, deschidea magazinul de vopselărie, fierărie și uleiuri „LA TRANULIS” proprietatea d-lor Demostene și Andrei Tranulis, din Bl. Ferdinand No. 6”.[4]

Dar avea multe și interesante pasiuni pe care și le întreținea. Cu o cameră de luat vederi – probabil grea și voluminoasă –  a încercat să prindă în obiectiv „acea promiscuitate de tricouri și scufițe de baie, încântătoarele pajiști ale parcului din fața plajei, un răsărit de soare ce iese parcă din fundul mării” realizând unul din primele filme ale orașului, proiectat apoi la sala „Arena Grand” din Constanța, proprietatea întreprinzătorului. Anunțând evenimentul, cronicarul consemna: „imensitatea aceea de lume venită la băi de mare, care pe ecran se va desfășura cu un nesfârșit cortegiu de carnaval și mulți dintre ai noștri își vor vedea imaginea pe ecranul Arenei”.[5]

La 2 iunie 1925 în publicația Marea Neagră, 231, se titra sec: „Filmul Constanței”:„ Între pasionații după diversele sporturi din urmă, iată-l trecut pe lista cine-ului pe d. Tranulis. Este recunoscut că d-sa a reușit să facă din Arena „Grand” aceea ce înșiși Bucureștii pot invidia./.../[6]

Se pare ca D.Tranulis s-a ocupat serios de filmări în toată această vară fierbinte căci jurnalul său de actualități locale pe care îl prezenta seara pe ecranul cinematografului cuprindea nu numai secvențe de pe plajă, ci și solemnitatea reînhumării eroilor francezi sau Serbarea patronului Regimentului 9 Călărași, Înaintarea și promovarea noilor absolvenți ai școlilor militare, Sosirea Principelui Carol la Constanța. Ba mai mult, a făcut și filmări trucate, spre tot hazul spectatorilor săi, tot mai numeroși, atrași ca un magnet spre cinematograf.[7]

Îi plăcea să îndrăznească expunându-și opiniile după un marketing propriu: „La cinema «Tranulis» se proiectează de câteva zile filmul«Danton»—un episod al revoluției franceze, înțelegător al meserii sale, în care simțul artisticcată a se armoniza cu cel practic, d. Tranulis a plimbat în chip de reclamă pe străzile orașului o ghilotină de mucava, pe care pusese să se picteze, în colțuri, boneta roșie a Mariannei. A doua zi foarte vigilenta noastră poliție a pus în vedere cinematografistului să șteargă boneta de pe ghilotina de mucava, fiindcă afișarea ei este un îndemn la revoluție! Și astfel, boneta frigiană, care-i sta așa de bine gingașei noastre surori, Marianne, a fost declarată în târgul lui Ovidiu periculoasă ordinei publice, pentru coloritul ei”...[8]
Demostene A. Tranulis, director-proprietar al Teatrului-cinema „Parcul Arena Grand” devine director-proprietar al „Revistei teatrale şi cinematografice”, Constanţa, cu sediul redacţiei în b-dul Ferdinand, având unic scop promovarea agendei de evenimente estivale organizate în oraș.
Mai mult, „Dl Tranulis a încurajat întotdeauna filmele românești. A jucat chiar și cele mai primitive încercări numai și numai pentru a sprijini artiștii români și pionierii industriei noastre de filme.”[9]

Istoria teatrului „Tranulis”, așa cum s-a păstrat în paginile presei

Un grandios proiect pentru construirea unui  teatru comunal la Constanţa era anunţat în 1925 ca sigur. „Programul edilitar al comisiunei interimare pe anul în curs promite a fi unul din cele mai bogate. Astfel, în afară de pavarea străzilor, reglementarea canalelor de scurgeri, continuarea lucrărilor de la uzina de apă, de la şcolile primare etc., în vederea înfrumuseţării oraşului nostru, consiliul a prevăzut în bugetul anului 1925 şi suma de 3 milioane lei - ca prim fond - pentru construirea teatrului comunal.[10]

Alături de teatru s-ar fi aflat noul liceu, Academia comercială, cinematograful comunal,  Conservatorul de muzică şi sediul Ligii culturale. Vizionarii proiectanţi conduşi de arhitect Petre Antonescu, inspector general, membru în consiliul superior tehnic şi profesor la Şcoala de arhitectură din Bucureşti, mai prevăzuseră în completarea centrului cultural clădirea muzeului naţional al Dobrogei, pinacoteca şi biblioteca publică. Între aceste două edificii ar fi fost parcul englezesc, iar în mijlocul acestuia monumentul eroilor dobrogeni.

Acest proiect nu s-a realizat nici până astăzi. Niciun decident politic nu a iubit îndeajuns orașul pentru a face posibilă această necesară construcție cu destinație culturală!
Așadar, la doi ani după acest grandios proiect schițat doar pe hârtie apare la Constanța o clădire pentru teatru, în alt loc și cu alt proprietar.

„În anul 1927, s-a petrecut aci un fapt de o deosebită importanță pe tărâmul cultural și care corespundea unei nevoi de mult simțite: Constanța căpăta un teatru și evenimentul era cu atât mai sărbătorit cu cât clădirea care se inaugura era rodul inițiativei particulare, fiind darul pe care d. Demostene Tranulis îl făcea orașului în care desfășura o vie activitate pe tărâm cultural și național. În adevăr, darul a fost primit dându-i-se toată importanța cuvenită. Peste zece mii de constănțeni au ținut să asiste atât la punerea pietrei fundamentale, cât și la aceea a inaugurării clădirii. Iorga, președintele Ligii culturale, a făcut începutul activității teatrului, ținând o admirabilă conferință în care a vorbit despre caracterul românesc indiscutabil al colțului acestuia de țară. Și n-a fost apoi nici o manifestare culturală în orașul acesta, la care teatrul «Tranulis» să nu aibă partea lui de contribuție. D. Iorga a ținut aci, în timp de 5 ani, patru conferințe care au însemnat momente de sărbătoare pentru constănțeni. Pe scena aceluiași teatru, A.S.R. Domnița Ileana ține o frumoasă conferință, pentru asociația Triunghiului Albastru, despre ale cărei rosturi, tânăra și viguroasa mlădiță a familiei noastre domnești, a ținut să lămurească pe constănțenii veniți în număr extraordinar de mare. S-au perindat apoi pe aci toate personalitățile culturale care au trecut pe la Constanța. N-a fost reprezentare de teatru, n-a fost concert, care să nu se dea aci. Liga culturală secția Constanța a ținut aci în fiecare an conferințele sale. Asociațiile culturale locale, ateneele populare, societățile de binefacere etc., au făcut în repetate și numeroase rânduri uz de sala acestui teatru, ctitoria unui vrednic fiu al Constanței. In viața socială, politică și culturală a orașului acestuia ctitoria d-lui D. Tranulis, Teatrul Ligii Culturale își are rolul său pe care nimeni nu-l poate ignora”.[11]

Noul teatru a cărui piatră fundamentală a fost pusă cu mare fast în ziua de 27 Martie 1927 și care va fi inaugurat în luna Septembrie a anului curent, poartă  denumirea: „Teatrul Ligii Culturale, ctitor D. Tranulis.” Va poseda peste 1000 de locuri, loji și balcon, deosebit va avea bufet, sală de așteptare, garderobă, fumor, iar scena va avea mărimea cerută de necesitățile unui teatru modern. Teatrul va fi încălzit totalmente cu sobe de teracotă. Fațada, o minune de artă arhitectonică, va fi precedată de o splendidă grădină. Lucrările care vor costa 6 000 000 lei, sunt conduse sub directă supraveghere de d. arhitect Theodor Theodaride, un distins fiu al Constanței. Acustica sălii va fi de o rezonanță ireproșabilă, astfel încât teatrul se va putea preta în mod strălucit oricărei întrebuințări artistice de acest gen. Pentru sezonul de toamnă și iarnă, începând de la deschidere d. D. Tranulis a angajat cu mari sacrificii cele mai renumite trupe artistice, cum și filme cu reputațiune mondială. Ceea ce e mai interesant din toate acestea este scopul urmărit de fondatorul teatrului. D. D. Tranulis ne asigură că locurile la teatru, ca și la cinematograf, indiferent de sacrificiile materiale ale antreprizei, vor fi de o modestie surprinzătoare și deci accesibile chiar și celei mai umile pungi”. [12]


 

Marii actori ai țării au jucat pe scena acestui teatru

„In seara de Vineri 16 Decembrie 1932 se va reprezenta pe scena teatrului Tranulis celebra piesă «Manon Lescaut» de Karll Sternheim, după romanul abatelui Prevost. Rolurile principale sunt interpretate de d-na Maria Filotti și de d. Ionel Țăranu Aceasta constituie cel mai mare succes al stagiunii și este dată în beneficiul d-lui M. Romet, cunoscutul casier teatral din localitate”[13].

In seara de Marti 2 Februarie 1932 se va juca pe scena teatrului «Tranulis» din localitate hilarianta comedie «Mica Ciocolatieră». In această piesă care s-a jucat de peste o mie de ori pe scena teatrelor pariziene deține rolul principal d-ra Leny Caller”.[14]
În 1942, trupa „Vasilache” a lui Constantin Tănase juca pe scena Teatrului Ligii culturale din Constanţa piesa „Săracu' Gică“. Constantin Tănase decisese să dea tot venitul său de la matineu pentru căminul cultural din Techirghiol în speranţa că se va desăvârşi lucrarea începută.
Pe această scenă a jucat și tânărul balerin Oleg Danovski. În 1930, pe scena de la „Tranulis” activa compania de balet „Pasărea albastră”. condusă de Ivan Dubrovin. Avea nu numai un ansamblu care susţinea regulat spectacole în faţa publicului constănţean, ci şi o şcoală de balet. Aceasta era condusă de Malvina Ksesovskaia, maestră de balet, venită la Constanţa, într-un refugiu impus de vitregiile istoriei. Nobili polonezi din viţa Romanovilor, alungaţi de noii stăpâni ai proaspetei ţări bolşevice pribegind prin diferite colțuri ale Europei.  Dar Malvina fusese coregrafă la Teatrul național din Chișinău, apoi la Cernăuți, avea experiență, era cunoscută printre artiștii români.
Fiul Malvinei se numea Oleg Danovski. Dansa de la 13 ani, deşi mama povestea că primii paşi îi făcuse la vârsta de un an şi ei semănau cu paşii celui care dorea să danseze, nu să meargă. Oleg Danovski debutează pe scena „Tranulis”, alături de elevii profesoarei Malvina Ksesovskaia Danovski.
„Mult așteptata revistă de actualități locale «Constanța în Sarcofag» va vedea lumină rampei în seara de Joi 22 Octombrie 1931, când trupa Titi Mihăilescu o va juca la „Tranulis”. Autorul acestei reviste, confratele nostru I. N. Duployen, a țesut cu acest prilej o splendidă canava de versuri, în care a prins apoi peste 30 de cuplete cu spirite și ironii locale. Direcția teatrului „Tranulis” a comandat la București decoruri speciale pentru montarea acestei reviste care se va juca în lux și fast cum rar s-a mai montat pe la noi un astfel de spectacol. Dintre scenele foarte reușite am remarcat la repetiții următoarele: Figuri contimporane cu capu-n sarcofag, Constanța, orașul nostru drag, De ce râd Constănțenii ?, Șomajul și criza în port și în oraș, Bula și buleta, Bacaraua—mascaraua, Ce s-a găsit în sarcofag, Revoltatul, Criza aparentă, Căzut din stratosferă, Cupletul lui Pasquetti omul cu zece meserii.—Boala Constănțeanului !—Rapidul Tomis.— Trimișii lui Kemal.— O fi dar nu-mi vine să cred.
Toate aceste cuplete chiar după titlurile lor, lasă a se întrevedea despre ce este vorba în revista «Constanța în sarcofag» căreia îi prevedem un frumos succes”.[15]
Teatrul de astăzi a cunoscut multe schimbări. De proprietate, destinație iar acum se află în reparații. Numele Tranulis a rămas o legendă pe care o păstrează doar istoria orașului și amintirea oamenilor.
Demostene a murit la 24  iulie 1946 la vârsta de numai 63 de ani și veșnicește în cimitirul Central din Constanța.

Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.

Citește și:
George Georgescu, steaua de pe frontispiciul Sulinei