Istoria Dobrogei Istorie, matematică și poezie într-un singur nume - Moisil (GALERIE FOTO)

• În iureșul examenelor de bacalaureat și Evaluare națională, când elevii trec o probă de foc la matematică, când tot mai mulți tineri câștigă trofee internaționale concurând acerb la această disciplină de maximă importanță pentru dezvoltarea viitorului, să ne amintim de savantul născut la Tulcea, Grigore Moisil. Începând incursiunea biografică de la tatăl său.

 
Descălecător în Dobrogea la cererea sa, Constantin Moisil petrece la Tulcea peste zece ani și rămâne în istoria orașului ca unul dintre fondatorii unui învățământ aplicat, alături de o rodnică activitate de cercetare istorică a provinciei.
 
Păstrează legătura cu provincia și după transferul la București preocupat de descoperirile arheologice pe care le cercetează și cărora le dedică studii complexe în diverse publicații.

„Ajunsesem să-mi dau seama de importanţa cu totul excepţională, ce are această regiune pentru ţară”
 
Născut la Năsăud, Constantin Moisil urmează Școala Normală din București și își începe cariera de profesor de istorie la Focșani. Peste un an, cere ministerului să fie transferat: „chiar și în Dobrogea“, provincie în care era mare nevoie de dascăli devotați pentru a contribui la creșterea nivelului cultural al populației tinere prin educație. Constantin Moisil este transferat în anul 1899 la liceul din Tulcea; aici nu se mărginește numai la activitatea lui de profesor de istorie. Pasionat de arheologie și numismatică, face cercetări în regiune și ajunge la câteva descoperiri importante. Rămâne la Tulcea până în 1910. La data sosirii sale în oraș singurul liceu avea doar 7 clase şi era la prima serie de absolvenţi.
 
Moisil a fost un pedagog desăvârșit. Pregătește împreună cu elevii săi materiale didactice: arheologice, numismatice, etnografice și le expune într-un mic muzeu școlar susținând crearea, pe lângă licee şi gimnazii, cu implicarea elevilor, a unor cabinete de antichităţi. Ii învață pe elevii săi să-şi folosească, instructiv, timpul liber făcând sport şi participând la cercuri ştiinţifice, biblioteci, coruri şi orchestre şcolare.
 
Recomandă elevilor săi lucrul manual, munca pământului, învăţarea unor meserii. Organizează pentru ei excursii şi şezători literare. În orele de lucru manual, copiii legau cărţi, făceau traforaj, împleteau diferite obiecte din sfoară şi nuiele, grădinăreau.[1]
 
Prin strădaniile sale, la 16 septembrie 1900, şi-a început activitatea Societatea de cultură a elevilor, care organiza conferințe, recitaluri de poezie, fondurile obținute din vânzarea biletelor fiind folosite la crearea bibliotecii şi a orchestrei şcolare.  
 
Datorită demersurilor lui Moisil, s-a înfiinţat, în Tulcea, şi un internat pentru elevii de la sate, o bancă pentru populaţia sătească şi mai multe biblioteci populare.
 
În perioada activității sale la Tulcea, profesorul Constantin Moisil a fost un colaborator apropiat al „Revistei generale a învăţământului" fondată, în 1905, de Spiru Haret. Articolele semnate de eminentul dascăl se constituie în valoroase contribuţii la istoricul şcolii dobrogene şi constituie o largă pledoarie asupra rolului cultural pe care aceasta trebuie să-l joace.[2]
Sublinia deseori că de la înfiinţarea, în oraşul Tulcea, în 1883, a unei şcoli secundare (gimnaziu), devenită, din 1897, liceu, beneficiază toate naţionalităţile de aici, trimiţându-şi fiii „să se încălzească la focul culturii româneşti", fiindcă ţara „le garantează existenţa, libertatea şi bunăstarea materială".
 
Constată cu mândrie că după un sfert de veac de la revenirea provinciei la patria-mam:

,,Dobrogea are astăzi şcoli primare nu numai în toate comunele, dar şi în foarte multe cătune, are şcoli secundare de băieţi şi de fete în Tulcea şi Constanţa; are şcoli profesionale şi de meserii, precum şi un însemnat număr de şcoli particulare şi de aziluri confesionale de tot felul. Cele mai multe şcoli primare - mai ales la sate - au localuri proprii şi încăpătoare, sunt bine înzestrate cu material didactic, au biblioteci şi grădini şcolare".[3]

 
În paralel, pedagogul este dublat de numismatul și arheologul care are șansa să descopere, în 1906, tezaurul monetar de la Bădila, o așezare în apropierea Tulcei, format din 6.000 de monede vechi românești din perioada lui Mircea cel Bătrân și Petru Mușat. Pasionatul cercetător Constantin Moisil le-a achiziționat pentru Academia Română, le-a studiat și a publicat o serie de cercetări în revistele de specialitate, devenind astfel cunoscut printre numismații din Capitală.
 
A publicat în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice o serie de articole privind antichitățile din Dobrogea. Printre altele a contribuit la localizarea cetății Halmyris, a scris despre Ulmetum și despre stâlpii miliari romani găsiţi în satul Garvăn.
 
Deși plecase din Dobrogea din anul 1911, cinci ani mai târziu, sub direcţia sa și a geografului Constantin Brătescu a apărut revista „Arhiva Dobrogei”, susținută de Societatea pentru cercetarea și studierea Dobrogei.
 
În articolul program Constantin Moisil mărturisea:

„Sunt treisprezece ani de când am încercat pentru întâia oară înfiinţarea unei societăţi care să aibă drept scop cercetarea şi studierea Dobrogei. Eram atunci director al liceului din Tulcea şi în urma numeroaselor călătorii ce făcusem mai mulţi ani de-a rândul în toate părţile acestei provincii, cât şi din studiile ce întreprindeam, ajunsesem să-mi dau seama de importanţa cu totul excepţională, ce are această regiune pentru ţară.
 
Avem în Dobrogea și o misiune științifică. Această țară, prin poziția ei geografică, prin configurația terenului, prin fauna și flora ei, prin rolul ei istoric, prin varietatea neamurilor ce au locuit-o și o locuiesc, a obiceiurilor și credințelor lor prezintă atâtea curiozități științifice cum poate nu prezintă nicio țară din Europa.”

 
Constantin Moisil a semnat lucrări de istorie, arheologie, arhivistică, numismatică, medalistică, sigilografie, heraldică, didactică:

• „Monete vechi româneşti găsite în Dobrogea“ („Cuvântări literare“, 1906),
• Mormântul antic din Măcin“ („Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice“, 1909),
• Din istoria culturii româneşti în Dobrogea“ (în „Omagiu lui Spiru Haret“, 1911),
• Contribuţiuni la istoria monetăriei vechi româneşti“ („Viaţa românească“, 1915),
• Studii şi cercetări numismatice“ (vol. 5, 7, 1915 - 1916), „Efigiile monetare ale Dacilor români“ („Studii şi cercetări numismatice“, 1915),
• „Introducere în numismatica Dobrogei”, (în „Dobrogea, Cincizeci de ani de vieaţă românească”, 1928) ş.a.

Fiul său, Grigore

La Tulcea, Constantin Moisil s-a căsătorit cu Elena, fiica învăţătorului Hristofor Niculescu. Elena Moisil a debutat la catedră la Sulina, apoi a fost învățătoare la Tulcea și București, promovată  directoare la Școala „Enăchiță Văcărescu“. A avut inițiativa înființării unor cursuri post-primare de doi ani. Elevii învățau astfel o meserie: broderie, croitorie, țesătorie, o limbă străină și primeau noțiuni de cultură generală. În 1923 a fost numită inspectoare pe regiunea București pentru aceste cursuri post-primare. „Nu crede tot ce ți se spune, judecă tu singur“, obișnuia să spună”[4].
 
Împreună, au avut 4 copii: Grigore C. Moisil - academician şi profesor de matematică la Universitatea din Bucureşti, Florica - cercetător ştiinţific la Academia RSR, Ioan - conferenţiar la Institutul Pedagogic Bucureşti şi George - conferenţiar la Institutul Politehnic Bucureşti.

 Act de nascere
Din anul una mie nouă sute șase luna ianuarie în nouă spre(…)Act de nascere al copilului Grigore de sex bărbătesc, născut la orele douăsprezece şi jumătate, în Tulcea la locuinţa părinţilor din strada Principele Ferdinand. Fiu al Domnului Constantin Moisil de treizeci de ani, profesor, şi al Doamnei Elena C.Moisil, născută Nicolescu de douăzeci şi nouă de ani, institutoare, ambii domiciliaţi în Tulcea. După declaraţiunea(…)care ne a înfăţişat copilul(…)au fost Domnul Nicolae Neagu(…)de ani, profesor şi M.Dimitrie(…)treizeci şi noua ani, profesor, ambii(…)în Tulcea; care, au subscris acest(…)Constatat după lege (…)Dimitrie(…)consilier comunal,(…)ofiţer stărei civile( …). (Certificatul său de naştere se află în original în patrimoniul Serviciului judeţean Tulcea al  Arhivelor Naţionale).

„E minunat să nu aștepți o scrisoare. Poate că-mi ești atât de dragă, atât de altfel dragă, fiindcă nu te-am așteptat niciodată. Poate că scrisorile tale mă fac atât de fericit, fiindcă nu le aștept. Vin cu o zi înainte de a începe să fiu nerăbdător. Vin așa cum trebuie să vie, ca soarele care răsare și fără să aștepte ca noaptea să devie insuportabilă.”

„Tu pricepi cum te port cu mine în tot ce trăiesc și în afară de tot ce mi se-ntâmplă, ca o viață, singura reală, deasupra celei pe care o duc și ca o parte esențială în toată viața mea cea adevărată ?”

„Cred că în toată povestea e un singur lucru care e bine să-l știi ; că te iubesc deosebit de mult. Că te am cu mine tot timpul și că dragostea mea pentru tine e cea care transfigurează lașul, transfigurează lecțiile de matematică, transfigurează tot.”

„ Văd acuma limpede că a te iubi pe tine înseamnă a trăi într-o mereu repetată minune.”

„ Acum înțeleg ce înseamnă că-n lume n-am mai rămas decât noi doi, împreună și singuri.”

„ Vorbele spuse de alții n-au nici o melodie ; numai vorbele tale știu să-mi cânte mie.”

„Magia dragostei noastre e că în mine ai știut, ai putut să aduni lumină și liniște.”

„Dragostea mea pentru tine e realizarea întregii mele vieți de până acum”.

„Mi-am lăsat gândul meu de dragoste în toate colțurile, îl port pe străzi și prin coclauri, îl duc cu mine pe câmp și-l scot la soare, să-i fie călduț..... Minunea asta a găsirii tale întunecă necazurile.”[9]

,,Aveam nevoie de cineva ca el care, cu întâietăţile lui, să contribuie esenţial la introducerea noutăţilor veacului în cultura noastră ştiinţifică şi umanistă, ba chiar să sporească aceste noutăţi cu partea lui. Aveam nevoie de cineva care să ne arate tot extraordinarul asaltului dat de matematici asupra culturii de astăzi, reamintindu-ne, aşa cum făcea el, că «ori de câte ori au fost indicate limite cunoaşterii matematice, ele au fost depăşite».
Un ecou al noutăţilor acestora, care umplu veacul nostru şi-l pregătesc probabil pe cel următor, seria de articole din Contemporanul, intitulată Ştiinţă şi umanism, care ne sună încă mai bine după trecerea anilor.
Recitite laolaltă, aşa cum e firesc să apară, ele te cuceresc cu magica întrepătrundere de planuri, ştiinţific şi umanist; te-ar îndemna chiar să întârzii senin, sub seducţia unei inteligenţe de matematician artist, dacă îndărătul paginilor n-ar fi o necruţătoare problemă istorică, pe care Moisil a înregistrat-o cu toate antenele marii sale inteligenţe şi-a inimii sale româneşti.”

„Reporterul: Ce piese v-au plăcut mai mult, ce actor, ce actriţă, ce autori vă plac?
Grigore Moisil: Asta nu ţi-o spun.
Reporterul: De ce?
Grigore Moisil: Fiindcă eu nu găsesc că mă pricep destul în lucrurile acestea şi că părerea mea nu ar fi o părere competentă, deci că nu ar putea să influenţeze decât în rău evoluţia teatrului nostru care - asta pot să o spun - progresează.
Reporterul: Dumneavoastră sunteţi o personalitate, şi părerile dv ne interesează.
Grigore Moisil: Nu ştiu dacă sunt o personalitate, dar tocmai fiindcă sunt dispus să cred că sunt, cred că părerile mele nu am dreptul să le comunic publicului, fiindcă l-ar putea influenţa. Eu cred că am datoria să nu influenţez publicul decât în lucrurile în care mă pricep destul de bine. Sunt destul de încrezut ca să cred că sunt şi unele lucruri în care mă pricep, dar despre ele nu pot să vorbesc la revista Teatrul…
Reporterul: Şi nu vreţi să ne spuneţi chiar nimic?
Grigore Moisil: Ba da, eu cred că ar fi bine ca atitudinea mea să fie adoptată de toţi cei care nu se pricep în ceva. Imaginează-ţi dumneata că eu mi-aş da cu părerea despre teatru sau despre actori, sau despre autori, sau despre regizori, despre sufleur, despre electrician, despre regizorul de culise sau despre croitoreasă. În cazul acesta, de exemplu, croitoreasa ar putea să-şi dea cu părerea asupra activităţii Combinatului de gheaţă fierbinte, iar directorul acestui combinat  mi-ar putea da sfaturi cum să fac logică matematică. Eu nu mă îndoiesc că directorul susnumitului combinat are o anumită părere despre logica matematică, dar exact pentru acest motiv îţi dau interviul, ca să nu aibă el curajul să mă înveţe să fac logică matematică.”[10]

,,Putem spune fără exagerare că Grigore Moisil a pus bazele informaticii româneşti. Moisil a fost un mare profesor, un ,,iluminist’’ al erei calculatoarelor, aşa cum Gheorghe Lazăr fusese pentru începuturile şcolii româneşti. A fost un maestru al dialogului interdisciplinar. Rareori un matematician s-a priceput, ca Moisil, să iasă când este necesar, din propriul său jargou şi să vorbească pe limba medicului, a inginerului, a juristului, a filozofului şi poetului, a compozitorului şi artistului plastic. Nu întâmplător, toţi aceştia îşi amintesc mereu de Moisil, îl evocă, îl citează, îl iau ca termen de referinţă. Moisil a fost şi un moralist, o sursă inepuizabilă de enunţuri devenite aforisme, cu care s-ar putea – şi ar trebui – să se facă o carte’’.[12]