Istoria Dobrogei Constantin Sarry și pasiunea lui devoratoare pentru Dobrogea

 
Constantin Sarry  s-a născut la Constanţa, chiar în anul 1878, când Dobrogea se întorcea acasă după mai bine de patru secole de pribegie. La 8 mai 1878, cum este înregistrat în registrul de stare civilă, cu șase luni înainte de momentul intrării trupelor române în provincia recuperată de la Imperiul Otoman. A crescut în cultul iubirii pentru țarina natală pe care a înțeles-o și prețuit-o încât și-a dedicat toată viața slujirii ei și oamenilor acesteia.
 
Constantin N. Sarry poate fi apreciat astăzi, cunoscându-i-se opera jurnalistică și întreaga lucrare pentru țară, nu doar un important ziarist local, ci un important lider al comunității. A activat ca ziarist şi editor în Constanţa, fiind director -proprietar, redactor de ziar şi înfiinţând o editură, în care va tipări pachete de versuri și proză.
 
A ȋnfiinţat şi a condus, la Bucureşti şi Constanţa, între anii 1904-1944, ziarul “Dobrogea Jună”. A fost preşedintele Uniunii ziariştilor profesionişti din Dobrogea,  preşedinte al Camerei de Comerţ si Industrie.
 
Constantin Sarry a colaborat cu publicații centrale și locale precum: „Adevărul”, „Furnica”, „Revista dobrogeană” și „Viața dobrogeană”, „Noua Revistă Română”, „Pontice”, „Ovidiu”, „Dacia”, „Cultura”, „Epoca”.
 
Dintre lucrările tipărite amintim: „Cum s-ar putea rezolva criza economică”, „Chestiunea proprietății din Dobrogea”, „Proprietatea imobiliară rurală din Dobrogea”, „Datoriile comercianţilor şi industriaşilor în raport cu Proiectul de lege al Casei de amortizare”, „Conferinţă ţinută la Cercul Cultural din Constanţa asupra Unirei Principatelor Constanţa”, „Regele Carol I. Dobrogea şi Dobrogenii. Conferinţă ţinută în ziua de 10 Mai 1915 la Hârşova”, „Închinare: Colonelului Marin D. Ionescu-Dobrogianu: Cu prilejul sărbătorirei sale”, „Problema originei etnice în Dobrogea”, „Una sută quatrene dobrogene”, „Sassiada”, „Zile cernite. Zile de nădejde”.
 

 
Și cu alt prilej:

 

Nicolae Sarry, tatăl, a părăsit Grecia natală, ca mulți alți conaționali din cauze politice, și s-a stabilit la Constanța. Aici se căsătorește cu Haricleea. Spirit întreprinzător, Nicolae Sarry începe să comercializeze vinuri făcând importuri din diverse țări. Moare în 1911, la Constanţa. Haricleea i-a supraviețuit 35 de ani. Împreună au avut șapte copii. Constantin a fost cel mai mare dintre ei.
 
A urmat cursurile primare la Constanţa şi apoi a făcut studii juridice la Liceul „St. Gilles” din Bruxelles, absolvindu-l în 1902. În anul 1923 a obţinut licenţa în drept la Universitatea din Iaşi. Va cocheta de timpuriu cu jurnalistica, la început fiind corespondent şi, pentru puţin timp, secretar de redacţie la gazetă conservatoare din Capitală, cu multă audienţă în acea perioadă “Epoca”.[1]   
 
La 12 decembrie 1904 lansează „Dobrogea Jună” al cărui director fondator a fost timp de patru decenii. În 1914, pune bazele Partidului Naţional Dobrogean.
 
În ziua de 13 august 1916 „Dobrogea Jună” și-a suspendat apariția și Sarry, ca de altfel întreg colectivul redacțional, a fost mobilizat pe front. Constantin Sarry ia parte, cu Regimentul 74 Infanterie, la bătălia de la Turtucaia din septembrie 1916. Fratele lui mai mic, sublocotenent Achille Sarry, moare în luptă, iar Constantin cade prizonier şi stă 2 ani în lagărul de la Pernik din Bulgaria, un centru minier din vestul Bulgariei, numit „oraşul aurului negru“. Sarry ţine în timpul prizonieratului un jurnal pe care-l dedică fiului său, „Zile cernite - Zile de durere (Scrisori din captivitate)“.

 
Revine în țară la sfârșitul lunii iunie 1918. „După o lungă și dureroasă captivitate”^[2] s-a stabilit la București unde, în luna octombrie, a înființat un birou notarial și de informații prin intermediul căruia mulți dobrogeni au fost repatriați. Biroul notarial devenise locul de întâlnire al dobrogenilor din Capitală, unde s-a dezbătut și reapariția ziarului.
Testamentar lasă fiului său datoria: „Cȃnd voiu muri şi oriunde voiu muri şi când nu-ţi voi lăsa poate decât un loc pe care îl posed de veci în cimitirul din Constanţa, acolo şi numai acolo să mă ingropi”[3].
 

Avea doar 26 de ani, când a pus bazele „Dobrogei June”, pe care a condus-o  cu patimă şi devotament timp de 40 de ani. Publicația a avut ca prim rol apărarea intereselor dobrogene. 
 
La 12 decembrie 1904, în primul număr, în articolul de fond, sub titlul “Cuvânt de ordine”, își motiva intențiile: „Dacă părinţii noştri, cu căluşul în gură, au fost siliţi, timp de trei decenii aproape, să suporte, cu cea mai dobrogenească resemnare, nestăpânita speculă a avutului şi a sentimentelor lor cele mai scumpe- noi, fiii lor, conştienţi de forţele şi drepturile noastre, nu putem suferi mai departe această ruşine.”[4]
 
„Şi astfel din noianul acestor dibuiri, bravând descurajarea semnată de numeroasele încercări ratate, ca şi regimul excepţional al presei din Dobrogea apare, în 1904, ziarul „Dobrogea Jună”, organ al apărării intereselor dobrogene, afirmând pe frontispiciul său lozinca unei biruinţe viitoare - biruinţă fără de care poate că provincia ar fi rămas şi astăzi la rolul de haltă de ajustare a tuturor «Vântură-lume», «California tuturor aventurierilor» (...). Lozinca aceasta care a străbătut până în zilele noastre odată cu gloriosul organ de presă şi cu harnicul său întemeietor, d. Constantin Sarry, ilustrul nostru preşedinte şi maestru, sună «Dobrogea dobrogenilor».
 
Ziarul, după 30 ani de existenţă, este primul instrument al opiniei publice din provincie care a dat măsura şi tonul unui adevărat ziar. Alte organe de presă au mai apărut în preajma acestei tribune şi au reuşit chiar să ajungă cu un bogat şi glorios stat de serviciu până în zilele de faţă, cum este cazul ziarului „Dacia”, fondat de Constantin Irimescu, care a fost cel dintâi cotidian apărut în provincie, încă din anul 1914; dar meritul întâietăţii revine „Dobrogei June” şi toţi simbriaşii scrisului dintr-acestă parte a ţării recunosc lui Constantin Sarry calitatea de întemeietor al presei în Dobrogea - singurul punct asupra căruia toţi ziariştii cad, unanim, de acord”.[5]
 
„Organ al tineretului dobrogean”, Doborgea Jună a fost  la început doar  săptămânal. Ȋntre anii  1909 şi 1938 a avut ca motto „Dobrogea dobroge­nilor’’. Ȋn cei 40 de ani de activitate a adunat 5250 de numere, însumȃnd peste 12 500 pagini.
 
 Ȋn decursul apariției, “Dobrogea jună”  şi-a schimbat de mai multe ori  subtitlul. Astfel,  în perioada 1910-1914, subtitlul „Dobrogei june” a fost  „Organ al intereselor dobrogene”.  În perioada imediat următoare, timp de doi ani, între anii  1914-1916, subtitlul a fost  „Organ al Partidului Naţional dobro­gean”.  Din 1918 până în 1919 subtitlul publicaţiei a fost „Organ al revendicărilor naţio­nale ale dobrogenilor”.
 
Apoi, a urmat o altă schimbare. De la nr. 23 din 3 iunie 1919, subtitlul publicaţiei fondate de Sarry a fost  „Organ naţional dobrogean”. Timp de 11 ani, între anii   1920 şi 1931, „Dobrogea jună” a purtat subtitlul  „Poli­tică-economică-literară-independentă”. Timp de patru ani, între anii 1932 şi 1936, „Dobrogea jună” nu a mai avut niciun subtitlu. Din 1937-1943, „Dobrogea jună” a purtat subtitlul:  “Politică-culturală-independentă”.
 
De la 1 aprilie 1925 până la 27 aprilie 1927 apare bilunar suplimentul cultural al ziarului, „Dobrogea literară”. Comitetul de redacţie era format din scriitoarea Hortensia Papadat-Bengescu, Silvia Constantinescu, Dan Alecu, Alexandru Gherghel, Ioan N. Roman, Constantin N. Sarry. A fost editat până la 31 octombrie 1944.[6]
 
Finalul publicației și al omului care o crease a fost dureros.„Dobrogea Jună” din 20 septembrie 1944 scria cu litere mari: „Învinşi, am fost obligaţi a primi condiţii destul de grele, totuşi uşurate prin faptul că ne-am retras din război şi am consimţit a duce mai departe lupta împotriva germanilor. Depinde de purtarea noastră şi de felul în care vom înţelege a ne achita de obligaţiile armistiţiului semnat ca să mai obţinem poate şi alte înlesniri”.
 
Peste câteva zile, publicaţia cea mai bătrână a Dobrogei  era interzisă definitiv. 
Cu doar câteva zile înainte de sfârşitul anului 1944 o minută publicată de toată presa agreată de noii stăpâni, preciza sub titlul : „ Epuraţi din presa dobrogeană ”: „ Adunarea generală a Sindicatului Presei din Dobrogea, întrunindu-se în mod special pentru a cerceta situaţia în presă a ziariştilor şi publiciştilor dobrogeni a epurat următoarele persoane: Const. N. Sarry, Nicolae Butucescu, George Diamandi, Miltiade Cutava, Ion Lumezianu, Ion Făţoiu, Nicolae Lupu-Lupescu, Aurel Iliescu, Florin Andrei, Constantin Neicu, Dan Alecu, T.Petrilla Slătineanu, Dumitru Alecu Demetriad, Al. Popescu Scărişoreanu, Sever Const. Cărpinişan şi Mircea Panaitescu.

 
Dintre cei de mai sus, unii au ocupat funcţiuni în timpul teroarei regimului Antonescu, alţii prin activitatea ziaristică şi publicistică au stimulat acţiuni  cu caracter fascist şi huliganic. Hotărârea Sindicatului Presei din Dobrogea a fost adusă la cunoştinţa Sindicatului Ziariştilor Profesionişti din Bucureşti şi tuturor ziarelor din Capitală, pentru ca nici unul dintre cei epuraţi să nu mai poată activa în cadrele presei democratizate.”[7]
 
Represaliile la care a fost supus după 23 august 1944 nu s-au oprit aici: întreaga bogăţie a bibliotecii de la etajul redacţiei  a fost arsă chiar în curtea redacţiei. Pentru ca în isteria proletcultismului, conştiinţa maselor să nu mai fie otrăvită cu vechea cultură, această crimă avea să fie urmată şi de campania de discreditare şi de suprimare a omului care a înfiinţat şi condus patru decenii o gazetă în inima Dobrogei.
 
Acuzat „pentru acţiunea sa pro-fascistă”, cenzurat şi apoi interzis, destin pe care l-a împărtăşit alături de celelalte publicaţii a căror linie editorială nu era conformă cu indicaţiile celor impuşi la putere, mai întâi  sovieticii şi apoi comuniştii autohtoni.
 
Această campanie denigratoare îl determină să părăsească ţinutul natal. Şi-a găsit adăpost în capitală, cu ajutorul prietenilor săi, oameni de litere şi gazetari, deşi mulţi dintre ei se aflau, la rândul lor în aceeaşi dizgraţie. Se simţea bine alături de vechii amici Tudor Arghezi, Gala Galaction, Krikor Zambaccian, Costache Antoniu.
 

Revoltat că țara nu dă dobrogenilor drepturi egale cu ale celorlalți cetățeni ai săi,  conduce, în septembrie 1911,  în audienţă la regele Carol I, la Sinaia, o delegaţie de constănţeni şi tulceni explicându-i Suveranului necesitatea acordării drepturilor politice tuturor dobrogenilor; va milita, mai apoi, în 1918, pentru recunoaşterea drepturilor istorice romȃneşti asupra Dobrogei, al cărui pămȃnt era și trebuia să fie în veci românesc”.
 
La sfârşitul anului 1918, un grup de personalităţi dobrogene în frunte cu Constantin N. Sarry, George Benderli, Dr I. Butărescu, G. Pruncu, I. P. Atanasof, Hagi Mustafa Abduraman au intrat în audienţă la primul ministru Coandă, căruia i-au expus toate problemele provinciei. Cu acest prilej, preşedintele Consiliului de Miniştri a primit şi un memoriu în care erau prezentate situaţia dramatică a populaţiei şi a provinciei, doleanţele şi nevoile dobrogenilor.
Delegaţia condusă de Sarry a înmânat acelaşi document domnilor de Saint Aulaire, sir Barcly şi Vopicka, miniştri ai Franţei, Marei Britanii şi Statelor Unite din America, expunându-le, într-un memoriu, pe de o parte starea nenorocită a Dobrogei, iar pe de alta, doleanţele şi nevoile imediate ale locuitorilor ei, arătând şi cerând în acelaşi timp să se avizeze „cât mai grabnic măsurile de circumstanţă“.
 
 În „Dobrogea Jună“ din data de 24 noiembrie 1918, pe prima pagină, a fost publicat acest memoriu, prin care dobrogenii cer ca Dobrogea să rămână României, de care aparţine de drept şi de fapt. Gazetarii aduc la cunoştinţă marilor Puteri „nefericita soartă a Dobrogei“, care este supusă unor jafuri sistematice şi crime oribile din partea bulgarilor.
 
Pe lângă acestea, doar foametea a făcut peste o sută de mii de morţi, ajutoarele trimise de Franţa, Anglia sau SUA fiind total insuficiente. Însă prima mare doleanţă a dobrogenilor, dusă la urechile marilor câştigători ai războiului de către Sarry şi ceilalţi intelectuali, este de fi lăsaţi să se întoarcă acasă, la vetrele lor. De asemenea, în memoriu se cere Marilor Puteri să retragă trupele bulgăreşti şi administraţia bulgară din Dobrogea.
Acestea sunt doar două exemple din numeroasele fapte întreprinse de vizionarul dobrogean care nu se putea ține deoparte de problemele majore ale provinciei sale. Un exemplar model de abnegație și implicare!
 

 „Omul şi opera nu pot fi despărţite. Constantin Sarry a fost un martir al profesiei de ziarist dobrogean sub regimul excepţional la care a fost supusă Dobrogea aproape patru decenii, îşi poartă şi azi cu orgoliu frumosul cap ce nu vrea să albească şi nici să se plece sub greutatea celor aproape 60 de ani ai săi, şi pe care l-a sărbătorit Dobrogea întreagă.
 
În viaţa publică a Dobrogei, unde individualităţile sunt înăbuşite de tirania şi disciplina partidelor şi unde cuvântul scris nu ocupă locul meritat, o personalitate proeminentă, scrisul viguros al lui Sarry fac o excepţie. Acest ziarist plin de nerv şi convingere a fost în viaţa publică a Dobrogei  ca zigzagurile unui fulger pe un cer plin de nori.
 
A luptat din tinereţe să devie un exponent al năzuinţelor provinciei natale revenită la sânul patriei şi a luptat  - luptă vaşnică, pentru drepturile ei.
Intransigent, coloană vertebrală inflexibilă, combativ, C. Sarry în scrisul său strecoară mai mult imprecaţia decât joncţiunea, mânueşte biciul de foc al cuvintelor tari mai mult decât cădelniţa cu fumul aromitor de tămâie. Otrava cucutei, nu siropul dulceag al linguşirei au fost însuşirile critice în lupta pentru susţinerea revendicărilor unui ţinut românesc, ale cărui drepturi sunt călcate în picioare de potentaţii zilei. C. Sarry a încarnat pe animatorul şi luptătorul de pe baricade visat şi sărbătorit de mulţime.
 
A frământa şi răscoli masele, a excita sentimentele latente, a căli emoţiile, a fi centrul iniţiativelor şi în fruntea luptelor, sunt pentru ziaristul Sarry supreme satisfacţii, cea mai însufleţită ambiţie pentru câştigarea cărora nesocoteşte nevoile materiale şi bunurile lumeşti.
 
Ardoarea lui înflăcărată, frenezia de a simţi ţinta atacurilor şi obiectul adulării populare l-au împins de multe ori să treacă dincolo de raţiune. În locul luptelor a scris cuvinte cari îi depăşeau gândul intim, a avut atitudini de contradicţii cu el însuşi şi chiar cu interesul său general.
 
Exces de intransigenţă, încredere oarbă în ideile sale, simţitor la prietenie, s-au găsit de multe ori oameni cari să abuzeze de sinceritatea şi naivitatea sa, care împreună cu o sensibilitate extremă sunt caracteristicile cele mai simpatice dar şi cele mai periculoase ale firei sale.
 
Cuvinte imprudente scrise în fanatismul său dobrogean, i-au adus neplăceri şi atacuri acerbe. Ori de câte ori a avut prilejul, fără oportunism şi menajamente, s-a grăbit să afirme dobrogenismul său.
 
Const. Sarry este înainte de orice un ziarist, care prin gesturi hotărâte şi cuvinte calde interpretează realitatea momentului şi de aici şi ura ce o stârneşte uneori şi prestigiul permanent de care se bucură în faţa dobrogenilor.
Const. Sarry este cel mai atacat dar şi cel mai iubit dintre oamenii publici ai Dobrogei.“[8]



Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 
Citește și:
Constantin Sarry, întemeietor al celui mai longeviv ziar dobrogean
Constantin N. Sarry, un titular al jurnalismului modern dobrogean
Constantin N. Sarry jurnalist, inițiator și finanțator al ziarului „Dobrogea Jună”

---