Istoria Dobrogei Ion Țuculescu, O viață între șevalet și microscop

 
Motto: „Am vrut să las oamenilor o operă plină de dragoste de viață – am vrut să calc peste toate tristețile, peste toate neliniștile sufletului meu, dar n-am putut. Ce aș putea spune oamenilor pentru a-i convinge că viața e frumoasă, veselă și fericită? Ca să fiu sincer, în viața de toate zilele nu mai pot trăi fericirea. Nu mai trăiesc decât în artă, în pictură și mai ales în muzică.” – Ion Țuculescu
 
În toate dicționarele personalităților culturale ale României, Ion Țuculescu este valorizat ca unul dintre cei mai importanți pictori. Prea puține sunt referințele la munca sa de om de știință, biolog și medic  care a lăsat posterității o lucrare științifică, neegalată până acum, „Microbiologia lacului Techir­ghiol“, un studiu complet, care îl consacră ca om de ştiinţă de mare valoare.
 
Cartea este declarat închinată primului cercetător care a studiat biologia lacului Techirghiol, academicianul biolog Paul Bujor,  studii realizate în anul 1928, prefaţând alte multe şi valoroase studii asupra celui mai important producător de nămol terapeutic din Europa. Continuând cercetările savantului ardelean microbiologul Ion Ţuculescu a făcut timp de patru ani, cu maximă tenacitate, colectarea unui material de studiu amplu pentru identificarea unor grupe de microorganisme specifice.
 

Repere biografice

Pictorul Ion Țuculescu

 
Lacul Techirghiol în penelul omului de știință

„L‑am cunoscut pe Ţuculescu cu puţin înainte de 1950, cu ocazia vizitelor ce le făcea la Muzeul de Istorie Naturală ≪Grigore Antipa≫; l‑am cunoscut mai bine în perioada 1952–1953, la Staţiunea zoologică Agigea, înfiinţată de Prof. Ioan Borcea în 1926… Ţuculescu a venit acolo la îndemnul Prof. Tr. Dinculescu, şeful lui de atunci, spre a începe studiul microbiologiei lacului Techirghiol; studiul acesta l‑a pasionat în aşa măsură, încât rezultatele lui l‑au consacrat definitiv ca mare biolog.
 
Între anii 1952–1953 stătea rar la Staţiunea Agigea, el plecând de obicei cu probele pe care le lua din lac la Institutul de balneologie, spre a le studia acolo, spre a putea studia pe viu probele de vietăţi luate din Techirghiol.
 
Cum în acea vreme cercetam şi eu unele aspecte din viaţa acelui lac, îl întâlneam uneori pe Ţuculescu la câte un punct din jurul Techirghiolului, cu nelipsitul său sac de spate, plin cu tuburi şi reactivi, precum şi cu trusa de luat şi conservat probe din lac.
 
Alteori plecam împreună de la Agigea, fie în partea lui estică, adică în lungul cordonului ce‑l separă de mare, fie spre coada lacului – la Sălcii, la Urluchioi sau în alte părţi.
 
Ades discutam cu el problema acestui binefăcător lac şi perspectivele evoluţiei sale; aceasta pentru că – de când îl studiase Prof. Paul Bujor, înainte de 1930 – calităţile lacului începuseră a se înrăutăţi din pricina dispariţiei unei bune părţi din alga Cladophora …
 
Pentru a urmări şi demonstra această scădere continuă a calităţilor terapeutice ale Techirghiolului, Ţuculescu analiza mereu probe – uneori luate de trei ori pe zi – spre a le studia comparativ. Seriile de probe s‑au înmulţit, mai ales din 1953 când a început fructuoasa sa colaborare prietenească şi competenţă cu doctorii chimişti Maria Baldovin şi D. V. Narti … Ţuculescu şi‑a dat seama nu numai de rolul principal pe care îl juca Artemia salina, acel crustaceu roşu ce pluteşte la suprafaţa apei, tot mai rar astăzi, şi tufele de Cladophora, alge verzi filamentoase – ambele organisme stând la baza producţiei nămolului terapeutic… el îmbina astfel preocupările medicale cu cele de biolog”[2].

 
« Doctorul Ţuculescu era un vizitator frec­vent al staţiunii; el locuia la Bucureşti şi venea cu trenul la Agigea, totdeauna având ca bagaj cutia de lemn în care avea microscopul său de lucru. În gara Agigea, rareori îl aştepta şareta staţiunii, aşa că cei doi kilometri dintre gară şi staţiune îi parcurgea pe jos. La staţiune, era întâm­pinat cu bucurie şi înconjurat de ospita­litatea prof. dr. Sergiu Cărăuşu, directorul Staţiunii, şi a soţiei sale, cercetător şef de secţie, Aurelia Cărăuşu.
 
Îl priveam cu admiraţie pentru pasiunea cu care studia lacul Techirghiol şi mă întrebam în acelaşi timp cum poate un om să învingă atâtea obstacole din calea sa, în special materiale, pentru ca să mai adauge ceva la cercetările pe care le făcea. Nu ştiam în acei ani ce material ştiinţific adu­nase şi nici ce intenţiona pe mai departe, dar îmi dădeam seama că dorea, din toată inima, ca acest lac Techirghiol, suprasărat ca urmare a evoluţiei sale în timp, să-şi dezlege toate enigmele pentru a putea fi utilizat în balneoterapie şi să poată fi păstrat nealterat cu toate efectele sale miracu­loase.
 
Aşa am aflat de la El multe din legen­dele legate de lac, de numele lacului, de evoluţia hidrobiologică, efectele terapeutice şi mai ales despre ceea ce trebuie făcut pentru păstrarea echilibrului fizico-chimic, biologic şi microbiologic al lacului. Pe atunci cuvântul «poluare» nu pătrunsese încă în limbajul nostru.
 
Doctorul Ţuculescu era un om modest, aş spune sărac, şi cu o cultură vastă. El beneficia, prin bunăvoinţa acad. dr. Mihai Băcescu, pe atunci conducătorul Comisiei Hidrologice a Academiei, de o jumătate de normă ştiinţifică, remunerată lunar cu 350 - 400 lei. Un bilet de tren Bucureşti - Agigea costa 35 lei, iar dr. Ţuculescu  făcea această navetă uneori de 2-3 ori pe lună pentru a surprinde momente noi din viaţa lacului, în anotimpuri diferite.
 
Această remuneraţie îl aducea uneori în situaţia de a nu mai avea suficienţi bani pentru întors acasă şi oferea în schimbul biletului de tren acuarele sau schiţe pictate la malul mării, de sus, de pe faleză, în dimineţile clare de vară. Nimeni nu-I vedea când pleca şi când venea.
 
Uneori, unii colegi acceptau micile picturi din respect pentru autor, dar nimeni nu se gândea atunci că acestea ascundeau în ele un adevărat tezaur artistic şi valoric.
 
Târziu, când pictura dr. lon Ţuculescu a fost apreciată pe plan internaţional mai întâi, şi apoi pe plan naţional, beneficiarii micilor atenţii primite de la dr. Ţuculescu şi-au dat seama că sunt proprietarii unor adevărate opere de artă preţuite în toată lumea şi inventariate în ţară după o expertiză competentă asupra autenticităţii.
 
Cercetările pe lac începeau totdeauna dimineaţa devreme, plecam de la Staţiune cu şareta cu un cal, cărând de fiecare dată microscopul, cutia cu reactivi şi sticle cotate pentru determinarea oxigenului dizolvat, a pH-ului şi salinităţii, precum şi câteva sticle cu apă potabilă. O plută relativ stabilă pentru două persoane ne aştepta mereu la Băile reci din Eforie Nord şi cu ea ne deplasam spre larg sau spre unul din malurile lacului, unde dorea să verifice sau să completeze datele anterioare.
 
În timp ce calul păştea împiedicat în jurul şaretei, noi luam probe de apă pentru determinarea speciilor la microscop, sau pentru analize chimice. Spre amiază, arşiţa ne moleşea, iar Doctorul mă îndemna să mă arunc în lac să mă răcoresc, pentru a mai face măcar una sau două staţii de analiză. Evitam pe cât posibil să mă scald, deoarece sarea ce rămânea pe corp îmi producea o senzaţie oarecum neplăcută, iar ochii mă ardeau, deoarece nu puteam să-i spăl cu puţina apă dulce sau distilată existentă în cele câteva sticle din sacoşe pentru băut sau spălat sticlăria pentru analize. Abia atunci când lucrul se termina şi ajungeam la mal, îmi permiteam o baie adevărată de câteva minute, până Doctorul aducea calul pentru şaretă.
 
Acelaşi drum la întoarcere (3-4 km) cu şareta prin praf şi arşiţă. Dar Doctorul Ţuculescu  radia o mulţumire extraordi­nară că în caietele sale de note a mai adăugat câteva date, ce-i vor întregi cercetările”.

 
În luna august a fiecărui an, la Staţiunea de cercetări de la Agigea se organiza un curs - tabără cu 30-40 profesori de ştiinţe naturale de la diferite licee din ţară, în scopul actualizării cunoştinţelor de biologie.
 
Profesori de la Universităţile din laşi, Cluj şi Bucureşti ţineau prelegeri şi făceau lucrări practice. Uneori doctorului Ţuculescu i se rezerva o zi pentru o prelegere şi o aplicaţie prac­tică la lacul Techirghiol. El prezenta originea lacului, evoluţia sa, situaţia actuală, rolul lacului în balneoterapie etc. Insista în mod deosebit asupra măsurilor ce se impuneau pentru păstrarea nealterată a lacului, mai ales că dinspre zona Urluchioi, volumul de apă dulce ce se infiltra în lac devenise semnificativ, iar apele uzate descărcate în lac accidental sau cu bună ştiinţă amenin­ţau echilibrul fizico-chimic şi, implicit, pe cel biologic şi microbiologic.
 

Îi urmăream cu atenţie, alături de pro­fesorii ce redeveneau studenţi pentru scurt  timp, ideile clare şi expuse cu pasiunea omului de ştiinţă, continuă dr. Octavian Şerbănescu. Se împletea competenţa cercetătorului, cu talentul oratoric. Se dorea ca unele idei să fie notate, sublinia în repetate rânduri ca profesorii să educe copiii în grija faţă de apă, în general, şi faţă de Techirghiol, în special. Lacul pentru el era marea pasiune şi în acelaşi timp izvor de sănătate pentru mulţi semeni ai noştri năpăstuiţi de soartă.
 
Anii au trecut şi, odată cu ei, un impresionant volum de date ştiinţifice asupra lacului Techirghiol se acumulase, graţie şi colaborării sale cu laboratoare de chimie specializate şi bine dotate.
 
Doctorul Ţuculescu  începuse să siste­matizeze pe capitole munca de o viaţă, fără a mai apuca să vadă publicată lucrarea sa asupra lacului Techirghiol. Aşa se face că, ulterior morţii sale, acelaşi acad. dr. Mihai Băcescu, care I-a încurajat tot timpul să învingă greutăţile şi să continue cercetările, reuşeşte să publice «Biodinamica Lacului Techirghiol», avân­du-I ca autor pe lon Ţuculescu, care şi-a închinat viaţa studiului multidisciplinar al lacului. Este o carte fără de care, cine nu a citit-o nu are dreptul să vorbească despre Lac!“[4].