Istoria Dobrogei Iosif N.Dona- „tămăduitorul” de la Techirghiol

31 May, 2024 17:00 Aurelia LĂPUȘAN 7364 Marime text

Versiune printabila

Iosif Dona s-a născut la București în anul 1875.Tatăl său, generalul Nicolae Dona, a participat la Războiul de Independenţă, luptând pe frontul de la Plevna şi Griviţa, apoi a fost numit șeful Marelui Stat Major al Armatei Române între 23 mai 1884-13 ianuarie 1886.

A fost căsătorit cu Emilia Pester – Wirth. Cei doi au dat viață lui Iosif (1875 - 1956), devenit medicul Techirghiolului, căsătorit cu Elena născută Leontopol (1885- 1972); Raul, medic şi el, căsătorit cu pictoriţa Niculina Delavrancea, una dintre cele patru fiice ale lui Barbu Delavrancea, Margareta, căsătorită prima oară cu Alexandru Vlahuţă. Fiica acestora din urmă a fost căsătorită cu istoricul de artă I.O.Ştefănescu, nepot de frate al lui Barbu Delavrancea. Niculina şi Raul Dona au avut o singură fiică, Nuni, pictoriţă şi ea. Impreună cu Ghiţă Popescu, Nuni Dona a pictat numeroase lăcaşuri de cult, între carebiserica românească de la Ierusalim şi catedrala din Constanţa.

Iosif a studiat la Liceul Sf. Sava, apoi la Facultatea de medicină, obținând în anul 1899 titlul de doctor în medicină cu calificativul „Magna cum laude”. Paralel a urmat și Dreptul.

Specialist în balneologie, cu serioase studii în străinătate, dr. Dona, numit în 1903 medic șef al Sanatoriului Eforie din Techirghiol a contribuit la crearea și valorificarea unor stațiuni balneare maritime românești. „Eminent diagnostician și terapeut, îl interesa bolnavul cu trecutul lui, folosind pentru precizarea diagnosticului mai mult simțul clinic decît examenele de laborator, creând pentru bolnav un climat favorabil de optimism și înțelegere, recomandându-i o medicație redusă, individualizată.

Doctorul cel mare și făcător de minuni” cum îl caracteriza Alexandru Vlahuță, avea preocupări vaste, putere de muncă deosebită și capacitate mare de pătrundere. Perseverent și pretențios, citea cu interes filozofie și literatură, era un inițiat în tainele muzicii și un pătimaș admirator al artelor plastice.

Iosif Dona a fost prieten cu C. Dobrogeanu- Gherea, I. L. Caragiale, G. Coșbuc, Șt. O. Iosif, N. Iorga, P. Bujor, Al. Brătescu-Voinești, C. Stere, N. Titulescu, O. Goga, Gh. Marinescu, C. I. Parhon, P. Istrati, V. Eftimiu, G. Enescu, și rudă apropiată cu V. A. Urechia, A. Vlahuță și B. Ștefănescu-Delavrancea.

Cella Delavrancea descria momente din viața mondenă a timpului său „...De acu se instala Caragiale la taifas, când la noi, când la Vlahuță./.../La aceste agape intelectuale erau admiși câțiva. Li se dădea de veste. Vlahuță locuia în Palatul funcționarilor din Piața Victoriei. La el trăgea Caragiale. . . Veneau grăbiți și bucuroși tânărul profesor Ionel Ștefănescu, ginerele lui Vlahuță, Cioflec, frații Dona, inginerul Eugen Ștefănescu, nepotul mult iubit al tatălui meu, Cerna, poetul senzitiv, care rămânea cu mâna la obraz în semn de uimire și alții. Asistam la acest „turnir’’ intelectual pînă la o anumită oră. Dumnealor, cavalerii, erau neobosiți. Tatăl meu, liric și inspirat, Caragiale cu o imagine de vrăjitor, Vlahuță cugetător și dirijând discuția spre stilul ei cel mai înalt.”[2]

„Am luptat cu o răbdare de apostol şi mucenic la ridicarea acestor staţiuni”

Cu un asemenea anturaj select, doctorul Dona vine la Techirghiol și timp de trei decenii se consacră pe de-o parte îngrijirii bolnavilor, în special copii săraci, bolnavi și neputincioși, dar și punerii în valoare a calităților terapeutice ale lacului.

Mărturisea mai târziu cu sinceritate: „Această meserie a fost pentru mine un adevărat apostolat şi dacă aş putea înregistra glasurile celor care au profitat de acel sacerdot, ar fi o clamoare de mulţi oameni care-mi datorează sănătatea şi chiar viaţa. Postul ce l-am ocupat ca medic şef al Spitalelor Eforiei a fost obţinut printr-un examen strălucit, care a rămas de pomină în seria concursurilor din ţara noastră.

Am muncit la spitale aproape jumătate de secol şi pensia ce mi s-a acordat a fost fructul a maximului de treizeci şi cinci de ani, cu reţineri legale în acest scop. M-am devotat în special studiului balneologiei şi am fost peste 45 de ani medic-şef al celor trei staţiuni din Tekirghiol. După un studiu adâncit al mijloacelor terapeutice din aceste localităţi şi o lucrare în format mare, de 500 de pagini, care a fost premiată de Academia Română, am luptat cu o răbdare de apostol şi mucenic la ridicarea acestor staţiuni, aproape necunoscute pe vremuri, dar care au ajuns, până în pragul acestui război, să aibă o reputaţie nu europeană, dar chiar mondială.

Am făcut diverse publicaţiuni şi în limbi străine spre a face cunoscute localitatea şi nămolul de la Tekirghiol; dar mai ales m-am ocupat cât de aproape de bolnavii ce veneau să-şi găsească sănătatea aci, prescriindu-le tratamentul cât mai potrivit şi urmărindu-i de aproape, ca efectul dobândit să compenseze cu încă mult vicisitudinile şi neplăcerile pe care le ai într-o localitate încă în faşă şi lipsită de confortul şi agrementele adecvate unei staţiuni cu mijloace curative miraculoase.

Aceasta a făcut ca serii şi chiar generaţii de bolnavi să urmeze cura de Tekirghiol, cu rezultate surprinzătoare şi cu o afluenţă mereu crescândă. Această activitate a mea a constituit şi constituie un punct important de răsplată meritată a subsemnatului pentru serviciile aduse socialului.

Majoritatea construcţiilor în Tekirghiol au fost făcute sub egida mea, cum sunt Băile Movilă, marile stabilimente ale Băncii Naţionale de la Eforie, Sanatoriul Tekirghiol şi „Clement Popescu” şi multe alte importante vile şi hoteluri, devenite proprietatea poporului. Ca director medical, timp de câteva decenii, al acestor trei staţiuni din Tekirghiol am avut în colaborare serii de medici tineri cărora le-am dat totdeauna cu tot prisosul sfaturile şi îndrumările necesare în această însemnată şi măreaţă ramură a medicinii curative.

In războiul din 1916 - 18 m-am purtat ca un brav, am fost mereu pe front şi am ieşit foarte grav atins în sănătatea mea, cu titlul de invalid de război şi procentaj de I00 %, care a fost în parte menţinut la ultima revizuire a invalizilor din 1948, iar pensia mi-a fost apoi suprimată, din motive probabil iarăşi de avere.”

Așa scria doctorul Iosif N.Dona în autobiografia cu care încerca, spre sfârșitul vieții, să convingă autoritățile comuniste de contribuția pe care a adus-o la dezvoltarea balneologiei românești, de implicarea sa în război, de toate meritele sale.

Vom schița un succint portret al medicului care a stat trei decenii la Techirghiol, fiind apreciat în literatura de specialitate ca unul dintre cei mai perseverenți cercetători ai lacului și al efectului lui asupra diverselor boli, în același timp un pasionat colecționar de artă, un prieten al celor mai importanți pictori, scriitori, medici ai României.

În Dicționarul personalităților dobrogene, despre medicul Iosif Dona scrie că născut în 1875 și mort în 1956, că a fost medic șef al Spitalului Eforie, director al Sanatoriului Maritim și al Stațiunii balneare Techirghiol și Movilă.

Doctor docent în științe medicale la Facultatea de Medicină București. Licențiat în drept. Reputat medic balneolog a organizat stațiunile Techirghiol și Eforie Nord și Sud, este cunoscut ca „medicul artiștilor”. Pacienții săi – N. Grigorescu, Gh. Petrașcu, Șt.Luchian, T. Pallady, I. Iser, Jean Steriadi, N. Tonitza, AL. Ciucurencu, L. Blaga, N. Iorga, B. Șt. Delavrancea, Cella Delavrancea. Căsătorit; doi copii.

”Să fie sărac, să fie bolnav, să fie copil”

În 1907 doctorul Dona lansează o amplă monografie de specialitate dedicată Techirghiolului. Și astăzi rămâne necesară în bibliografia oricărui studiu dedicat balneologiei românești, cap de serie pentru pregătirea personalului medical de specialitate, cuprinzând o gamă diversă de aspecte istorico-sociale, geologice, medicale, psihologice, rod al experiențelor înregistrate și al studiilor sale aprofundate.

I.N. Dona devenise director la Techirghiol în 1906. Sanatoriul trecuse deja în rândul spitalelor Eforiei Civile din 1901, în timpul în care aici fusese numită prima femeie medic din România, Olga Sacara Tulbure, despre care am scris într-un episod recent.

Medicii primari, în servicii mixte, medico-chirurgicale, trebuiau să-şi ocupe posturile prin concurs. După trei sesiuni în care nu a fost admis nici un candidat, în mai 1903, I.N. Dona se califică primul, cu punctaj maxim.

Preocupat să cerceteze amănunţit efectele curei de nămol asupra copiilor, face diverse experimente: tratamente de 2-3 serii consecutiv, întocmeşte fişe personale şi fişe de diagnostic. Condiţiile impuse la internare, atunci când cererile au depăşit numărul de paturi ale stabilimentului: să fie sărac, să fie bolnav, să fie copil.

Doctorul şi-a permis să introducă, alături de tratamentul balnear, şi o „cură“ de educaţie: viaţa era organizată ca într-un internat de şcoală, riguros supravegheată. Şi toată această îngrijire: tratamentul, cazarea, celelalte servicii oferite atât de generos de conducerea Eforiei, era gratuită.

Scriind despre calitățile excepționale ale lacului, printr-o analiză calitativă şi cantitativă şi o comparaţie cu Lacul Sărat, dar şi cu staţiunile balneare europene,dr. I.N. Dona, în lucrarea sa Tekirghiol, preciza:
„Apa lacului este limpede şi cu reflecte opaline, lactescente sau gălbui, din cauza concentraţiei sale şi a nenumăratelor animale microscopice care trăiesc în ea. Analiza chimică a apei, o dovedeşte puternic mineralizată şi densă, bogată în o mulţime de săruri şi putând rivaliza cu cele mai renumite ape clorobromosodice. Ţinând seama de dimensiunile enorme ale lacului şi de adâncimea sa, ne putem închipui acum în ce cantitate colosală se află această apă minerală la Tekirghiol. Abundenţa aceasta constituie pentru Tekirghiol un avantaj şi o superioritate asupra altor lacuri sărate similare, cum ar fi bunăoară Lacul Sărat, şi iată de ce: La Tekirghiol, înţelege oricine că din cauza mărimii lacului şi volumului de apă compoziţiunea chimică a acesteia va fi constantă sau va varia foarte puţin”

La Techirghiol avea cabinetul în partea din față a Fabricii de Ape Minerale și Gazoase Nora. Aici găzduiau prietenii lui de la București, pictori, scriitori, .

Sanatoriul maritim de la Techirghiol era socotit ca o a doua staţiune, dat fiind că Eforia Spitalelor Civile deţinea un teren de o sută hectare, prin mijlocul căruia trecea şoseaua Constanţa – Mangalia.

Despre sanatoriul maritim de la Techirghiol dr. I. N. Dona scria poetic: „Aşezat pe un deal care domina tot ţinutul, vederea e fermecată prin intensitate, o imensitate variată la infinit şi unde ochiul priveşte fără stavilă până la marginea zării boltite. În faţă e marea, uneori liniştită şi întinsă ca o piele uşor încreţită, alteori agitată, cu flori de spumă albă încolţind pe crestele valurilor.

Spre sud se văd hotelurile Movilă şi mai departe satul şi farul Tuzla, care clipeşte noaptea cu o pleoapă, aruncând din jumătate în jumătate de minut lumina sa călăuzitoare vapoarelor rătăcite. La nord, pe un cap înaintat în Mare, se zăreşte Constanţa iluminată seara ca o grădină de spectacol, şi unde vedem trecând necontenit numeroasele vase ce intră sau ies din porturile sale“.

Zona lacului Techirghiol cuprindea plantaţiile statului, cu o sută de hectare de salcâmi, care continuau cu dunele maritime de la Agigea, iar la extremitatea sudică, proprietatea Movilă. Câţiva kilometri în lungime, spre satul Tuzla, s-a construit hotelul cel mare al băilor Carmen Sylva, numit şi „Movilă“.

Un al doilea hotel al aceluiaşi Movilă avea prevăzute instalaţii pentru băi calde de nămol. Primul stabiliment era prevăzut cu 50 cabine pentru băi, la parter, şi 40 camere la etaj pentru cazare. În vecinătate se aflau câteva case, una în care erau instalate telegraful şi poşta staţiunii. O vilă a colonelului Negreanu, o casă a Ocolului silvic”.

Mai târziu, una din importantele clădiri ale localităţii, vila „Zori de zi”, ajunsese în proprietatea lui Iosif N. Dona, care se prezentamedic general, invalid de război, medic director al Staţiunii Techirghiol şi membru al Consiliului superior balnear din Ministerul Sănătăţii. Primăria propune în 1939 demolarea imobilului.

Doctorul se opune gestului arbitrar şi pasional al Primăriei.„Întâmpinarea“ pe care o face medicul este o poveste demnă de consemnat: „Vila mea „Zori de zi” nu este o simplă baracă de lemn, magazie sau gard neregulamentar, care poate fi dărâmată conform articolului 151.

Această vilă este o construcţie de câteva sute de mii de lei, cu peste 20 camere, frumoasă, estetică, cochetă şi care retrasă de la stradă şi cu grădină în faţă nu face decât să înfrumuseţeze staţiunea; priviţi construcţiile alăturate, de-a lungul bulevardului Ghica, care deşi din zid, nu constituie decât o oribilă alcătuire de cele mai inestetice specimene de clădiri într-o staţiune balneară. Dacă vila «Zori de zi» e construită pe lângă zidărie şi cu lemn este că aceasta constituie stilul multor construcţii din diverse oraşe europene şi, mai ales, din staţiuni cu sezon numai de vară.

Întreaga Elveţie, Danemarca, Suedia, Germania etc. cuprind asemenea clădiri. La noi, însuşi castelul Peleş, o podoabă de arhitectură, are în mare parte material lemnos în faţadă, asemenea multe din atenanţele sale şi întreg castelul Pelişor sunt din lemn.

La Eforie există vila d-lui Manolescu, general al Palatului, construcţie din lemn, şi alte vile... „Onorate domnule primar, la Techirghiol, cum o să vă convingeţi, e sărăcie multă, vizitatori puţini, sezonul ţine abia 40 de zile, impozite exorbitante. Aceste adevăruri vi le spune un medic care are peste 30 ani practică în localitate. Nu dărâmaţi, deocamdată, ceea ce este încă bunişor, lăsaţi 2-3 ani să ia staţiunea avânt...”

Colecționarul împătimit de artă

Exegezii au acordat mai multă atenție dr. Iosif Dona ca mare colecționar de artă. Împreună cu soția sa, Elena, doctorul a adunat timp de 50 de ani lucrări de pictură românească, alcătuind o foarte valoroasă colecție. I-a avut „consilieri” în dezvoltarea gustului artistic pe marii pictori de mai târziu, dar și pe membrii familiei sale.Bunăoară, scriitorul Alexandru Vlahuță i-a fost profesor de română în liceu și doctorul se va căsători cu sora lui, Margareta, iar una dintre fiicele lui Vlahuță va deveni soția lui Gheorghe N. Grigorescu, fiul pictorului Nicolae Grigorescu.

Constănțeanul Kirkor H.Zambaccian, un alt prieten al artiștilor și împătimit colecționar de artă, îl descrie pe doctorul Dona ca pe un om foarte afabil şi un mare mucalit care în orice împrejurare găsea un cuvânt paradoxal, o idee abracadabrantă pe care o debita cu un aer foarte serios, ceea ce făcea hazul acestui om distins, un pince sans rire fără pereche.În fața unui nud dintr-o expoziție însă nu-i mai ardea de glume de frică să nu-l piardă; era mai concesiv doar la naturi moarte.

In 1925, doctorul ajunsese la o colecție impresionantă: 28 de tablouri Grigorescu, 20 de desene, pasteluri și picturi Luchian, 35 uleiuri Petrașcu, 18 Pallady, 2 Andreescu... O parte dintre lucrări le-a cumpărat când au fost "împărțite colecțiile Eugeniu Carada și Alexandru Vlahuță.

Alte tablouri, printre care șase Grigorescu, le-a moștenit de la mătușa sa Zettina Urechia, în 1924. În 1920, cumpărase 12 lucrări din expoziția Pallady și 4 din cea a lui Petrașcu. Dona devenise principalul cumpărător de artă de pe piață. Prefera expozițiile și nu atelierele pictorilor.

Acolo putea să se întrețină deschis cu artiștii, cu colecționarii sau cu alți amatori de artă. Despre colecția sa vorbea mai ales acasă, unde, joia, după obiceiul vremii, primea musafiri. Grigorescu era divinizat, Pallady, Tonitza și Petrașcu erau favoriții. Lor li s-a alăturat Ciucurencu, singurul artist căruia i-a și cerut să îi facă un portret. Dona aduna mai ales lucrări ale artiștilor români...

Colecția a rezistat intactă până când s-a instalat comunismul adus de la răsărit. Doctorul Iosif Dona face o prima donație statului în 1950, 113 (sau 106 după alte surse) lucrări, dar piesele de rezistență rămân acasa. În 1956 doctorul se ridică la ceruri. Invalid, cu o pensie modestă, deposedat de cele mai multe agoniseli ale vieții sale încărcate cândva de glorie. Fiica lui, în 1980, este nevoită să mai facă o donație.

Cedează 242 de piese, cele mai valoroase din colecție, iar restul le lasă în custodia Muzeului Național de Artă, cu condiția că va putea beneficia de ea când dorește. Donația a fost impusă, după toate declarațiile, de impozitele foarte mari pe care ar fi trebuit să le plătească. In 1989, Șerban Andronescu Ghika, un alt moștenitor al doctorului, renunță prin donație și la partea de colecție care se afla deja în păstrare la Muzeu.

„Iată-mă redus la un mare zero”

„Am făcut tot războiul 1916- 18 pe front. La mobilizare mă găseam funcționar de peste 20 ani ca medic director în Serviciul Eforiei Spitalelor Civile, numit prin concurs şi cu Inaltul Decret Regal 2389/903./.../ În april 1918 îmbolnăvindu-mă grav am fost reformat din armată ca incapabil de a mai face serviciu pentru infirmităti incurabile contractate în timpul și din cauza războiului. Infirmitatea se datora unei gangrene a inimei (miocardită prin infarct) şi alterarea rinichilor (nefrită cronică), plus accese de angor pectoris, toate consecutive tifosului exantematic dincampanie/.../

Boala am căpătat-o în serviciu comandat prin care am fost însărcinat ca şef al Spitalului 16 de Evacuare să combat epidemia de tifos exantematic şi recurent, care pustiau atunci armata noastră. La terminarea războiului, reîntors la Bucureşti, grav şi definitiv bolnav, urmând să-mi reiau pe cât posibil serviciul la Eforie, am fost eliminat (desărcinat) din postul meu pe baza însăşi a deciziei cu nr.1197/918 care stabilea situaţia mea de invalid şipensionarea mea.

Astfel am pierdut slujba civilă ce aveam şi în acelaşi timp mi s-a zdrobit
cariera, tăindu-mi-se drumul la profesoratul universitar (deşi eram primul între docenţii de clinică medicală) şi reducându-mi-se enorm activitatea profesională.
Ca situaţie de invalid şi pensionar, am îndurat o lungă viaţă de suferințe și restricții, iar la diversele revizuiri tăcute am întâmpinat patente şiilegale nedreptăţi./.../

Iată-mă, deci, bătrân, invalid şi suferind, redus la un mare <>, căci rog să se noteze că toate veniturile au dispărut prin naționalizare, că ferma şi un modest apartament care au aparţinut soției mele, au fost naţionalizate, iar nişte locuri virane şi deci neproductive ce posedam la Tekirghiol, au fost luate de fisc; şi în fine singura speranţă ce mai aveam în exercitarea unei meserii îmbogăţite de o experienţă atât de vastă, mi-a dispărutşi ea treptat.

Moștenirile doctorului
Nu despre case și tablouri este vorba aici. Ci despre ceea ce se cuvine să vedem mai departe. Pictorul Ştefan Luchian venea la Techirghiol,la cură, în 1904, după ce luase contact cu Dobrogea pictând biserica din Tulcea.

Cunoştea localitatea căci mama lui, Alexandrina Luchian, era sora lui Ioan Movilă, întemeietorul staţiunii balneare. El va picta numeroase marine, între care şi vestita pânză „Marea Neagră la Tuzla”. Din anul 1910 se păstrează o fotografie în care, pe plaja din faţa Sanatoriului maritim, doi prieteni: Delavrancea şi Vlahuţă, admirau marea. Ambii erau îmbrăcaţi în costume închise la culoare, cu pălării, stând jos, direct pe nisip, la marginea unui cort, în plin soare, se pare că jucaseră cărţi. Vlahuţă – desculţ, cu pantofii alături. Delavrancea, destins.

Poetul Ion Minulescu lucra la Constanţa ca funcţionar la Domeniile Statului. Era prieten nedespărţit cu Dimitrie Anghel. Au colindat mult pe ţărmul mării şi din această perioadă datează primele poezii. IubeaTechirghiolul,unde prefera să se plimbe, deşi se caza, vară de vară, la hotelul Palas din Constanţa. Peste câţiva ani, o invita pe Elena Văcărescu, venită special la Constanţa, la o şezătoare culturală, să se plimbe cu tramcarul la Techirghiol.

Pictorul Nicolae Vermont a fost mai practic. El se adresa, la 24 iulie 1910, Primăriei Constanţa pentru a confecţiona un placat–reclamă după toate cerinţele artistice. În ulei sau acuarelă, pe un panou de 1, 50/1, 00 m, el dorea să atragă atenţia asupra frumuseţilor oraşului şi portului Constanţa, dar şi asupra noilor staţiuni balneare Techirghiolşi Mamaia.

Criticul literar şi sociologul Henri Sanielevici a călătorit la Techirghiol cu tramcarul asemuit cu „lada hingherului în care câinii, înghesuiţi unii în alţii, privesc cu tristeţe soarta lor viitoare.” S-a aşezat lângă uşă, să poată respira „barem la douăzeci de minute, ca balena”.

Geograful Vintilă Mihăilescu evocă în alt registru Techirghiolul: „În tot lungul lacului puteai vedea şi draci negri uscându-şi nămolul la soare şi spălându-şi-l cu apa atât de sărată a lacului, încât înotul era o jucărie, dar o picătură în ochi - foc”.

În golful din apropierea Tuzlei a cunoscut un grec sfătos care spunea despre Ovidiu că ar fi fost un rege şi că Ahile oprise numai scuipând în palme o locomotivă. Pe dunele de la Agigea, V. Mihăilescu a asistat într-o vară la aplicarea prima oară la noi de către savantul botanist Traian Săvulescu a metodei sociologiei vegetale a lui Braun-Blanquet:

”Ne aşezam, eu şi regretatul meu prieten, pe plaja de dune turtite, limitam un pătrat cu latura de doi metri, smulgeam toate plantele, le grupam pe specii (determinate fără greş de Traian Săvulescu) şi calculam frecvenţa şi densitatea lor. Treceam apoi în alt pătrat, până se împlinea numărul reglementar.”

Scriitorul Gala Galaction face drumul Constanţa-Mangalia şi poposeşte la Techirghiol pe un drum prăfuit de numai 18 km, răscolit de zeci de automobile şi autocamioane.

„Răzleaţă de celelalte vile care alcătuiesc orăşelul - cartier Carmen Sylva, e căsuţa albă şi rău isprăvită, unde eu şi ai mei vom sta, în vara aceasta câteva săptămâni. Împrejurul casei e câmp deschis, plin de ierburi sălbatice, răbdătoare la sete şi trainice la răsucelile vântului. Locul vine înclinat dela mare spre ghiol şi casa noastră, ca mai toate celelalte, are perspectiva lacului, dar nu pe a mării.

Numai hotelul şi câteva vile de pe ţărm le au pe amândouă. Pe alături de noi, printre mare şi lacul cu nume tătărăsc şi cu nămol făcător de minuni trece şoseaua Constanţa-Mangalia. Pe dealul care se umflă spre miază-zi, ca un val, despărţindu-ne de satul Tuzla, stă înfiptă silueta vagă a unei biserici ce va să fie. Pe ţărm, sunt două-trei vile, neîmprejmuite şi de-abia ieşite din mistrie. / …/ Lacul Techir-ghiolstrălucea ca o placă de aur, între cele două grămezi de case de la noi şi din satul dimpotrivă, mai aproape şi mai limpezi ca oricând, acum subt încovoierea cerului de seară”.

În patrimonial cultural national se păstrează o carte de vizită a lui Nicolae Iorga, pe care este notat un mesaj adresat de acesta doctorului Iosif Dona.

Oare să fie suficiente argumentele noastre pentru o pledoarie în favoarea celui care a adunat la Techirghiol elita intelectualității române și a pus stațiunea pe harta balneologiei, dincolo de misiunea lui de medic de reputație?

Despre Aurelia Lăpuşan

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.

Citește și:

Primarul Ion Bănescu - protectorul istoriei orașului Constanța
Semion Petrescu a adus animatograful lui Edison la Constanța
Nicolaie Pitu - inginerul care a proiectat sistemul de alimentare cu apă din Dobrogea

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii

Istoria Dobrogei Iosif N.Dona- „tămăduitorul” de la Techirghiol

ABONEAZA-TE la newsletter: