Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:38 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei Kemal Karpat - Un locaş sfânt, Dobrogea mea

ro

20 Sep, 2024 17:00 6825 Marime text
Kemal Karpat 
Kemal Karpat, dobrogeanul care a reușit o strălucită carieră de profesor și cercetător la mari universităţi din S.U.A., Turcia şi Franţa, devenind una dintre cele mai strălucite autorităţi în istoria Orientului, consultant a doi președinți ai SUA: Jimmy Carter și Ronald Reagan. O copleșitoare personalitate a culturii lumii. Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius și apoi al Universității Babeș Bolyai din Cluj. Prezent cu varii ocazii la Constanța, la Cluj, Medgidia, unde a fost distins cu titlul cetățean de onoare al orașului, Kemal Karpat s-a născut la 15 februarie 1925 și a murit la 20 februarie 2019.
 

„Pentru mine, Dobrogea înseamnă acasă“

„M-am născut într-un sătuc de lângă Babadag, Armutlia sau Armutlu se cheamă. Dacă închid ochii, îl văd aievea.“[1]
Fiu al imamului Hüseyin Oglu Haşim, Mehmet Kemal (cum este trecut pe certificatul de naştere) sau Kemal Haşim Ömer (pe numele său complet) s-a născut într-un sat dobrogean, Armutlia, într-o familia având o ramură descendentă a unor emigranți tătari din Crimeea, iar cealaltă originile în Anatolia. 
 
Armutlia, astăzi numit Turda, se află la 10 kilometri de Babadag. Un sat atestat încă din veacul al XVll-lea,  menţionat şi de Evlia Celebi, vestitul călător prin Dobrogea medievală.
Kemal Karpat  a revenit în locurile natale peste mulți ani și a lăsat mărturiile sale prinse într-un roman autobiografic:
„Era în 1958 şi am mers în sat să caut moara, grădina părintească. Nu mai rămăsese nimic. Regimul comunist, care introdusese colhozul şi colectivizarea, distrusese tot. Am vrut să mai găsesc un pic din fericire, din trecut, dar n-am găsit decât distrugere şi moarte.
Oamenii cu care crescusem fuseseră prigoniţi, bătuţi, prăpădiţi. Ai mei, fratele, mama, trei surori cu familiile lor, toţi au rămas în România. Eu am plecat singur, la 18-19 ani, cu un geamantan. Restul familiei a venit în Turcia în 1967. Este o trăsătură personală a mea, mă ataşez de locurile unde am făcut sau am trăit ceva. Ataşamentul faţă de Dobrogea este puternic. Aş fi vrut să am casa mea la Babadag, unde să stau o lună, două pe an…“, regretă profesorul.
 
Dar oricât de puţin aş sta în România, o zi-două, dacă nu dau o fugă până la Babadag, parcă nu am fost deloc în ţară. Pentru mine, Dobrogea înseamnă acasă.“
 „Mi-am luat numele după Munții Carpați. Deși să vă spun drept, până atunci nu văzusem Carpații, am creat Carpații în mine. Am creat Carpații mei. Și am devenit un fel de munte”.[2]
A urmat cursurile liceului din Tulcea și apoi pe cele ale Seminarului musulman de la Medgidia.
 

Un model demn de urmat şi pentru seminariile din Turcia

Seminarul musulman (medrese) din  Dobrogea are o istorie  deosebită. Mai întâi a funcţionat la Babadag, ca instituţie şcolară a comunităţii musulmane, înfiinţată în anul 1610. Generalul Gazi Ali Pasa, comandant al corpului de armată, a donat, pentru întreţinerea lui, moşia sa din satul Zebil, de circa 10 000 de hectare.
 
În 1837, cu sprijinul sultanului Mahmut al II-lea, s-a construit o nouă clădire pentru seminarul ce va funcţiona până în 1901, cu o întrerupere între anii 1877-1889.
Primele modificări aduse în structura instituţională au fost făcute în 1889, când Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, prin ministrul Petre Poni, şi prin strădania revizorului şcolar al Dobrogei, Ion Bănescu, în baza articolului 21 al Legii de organizare a Dobrogei, din 9 martie 1880, au redeschis Seminarul ca instituţie a statului român, pentru „a forma capii moscheilor” şi a se preda tineretului „principiile religiunii musulmane”.
 
În 1895, ministrul Tache Ionescu a înfiinţat catedra de limba română, titularul acesteia fiind desemnat  dascălul Alexandru Alecu care cunoştea bine limba şi cultura turcă, numit director administrativ în 1902. Director de studii clericale a fost o perioadă Ali Hagi Mustafa.
La începutul secolului, ministrul Spiru Haret avea să-l trimită pe directorul şcolii, Alexandru Alecu, în două rânduri la Constantinopol pentru a studia la faţa locului organizarea Seminariilor  musulmane din Turcia[3]
 
Noul regulament va fi făcut pe baza legii organice a Dobrogei, la alcătuirea lui avându-se în vedere armonizarea intereselor de stat ale ţării. Regulamentul a fost realizat de către directorul Al. Alecu, din însărcinarea ministrului Spiru Haret, și cuprinde 36 de articole în care sunt dispoziții referitoare la condițiile de admitere în seminar, structura anului școlar, examenele de absolvire, încadrarea în rândul clerului și în învățământ a absolvenților, programele disciplinelor studiate (în română și arabă) de-a lungul celor opt ani de studiu, uniforma elevilor, administrația școlară, angajarea profesorilor.
 
Unii dinte absolvenții seminarului musulman, care și-au definitivat studiile în Istanbul, au devenit muftii, președinți de tribunale mahomedane, confesori în armată, profesori ai seminarului.
Seminarul Musulman Medgidia 
Programa şcolară a Seminarului, care din 1901 s-a mutat în Medgidia, cuprindea limbile turcă, persană şi arabă, interpretarea Coranului, legislaţia musulmană, istoria religiei musulmane, limba română ca şi parcurgerea în limba română a unor discipline cum ar fi: cultura pomilor şi a zarzavaturilor, agricultura, medicina populară, higiena, drept administrativ şi constituţional, pedagogia, caligrafia, gimnastica, istoria, geografia, matematica, muzica vocală şi religioasă.
 
Prestigiul acestei instituţii de învăţământ a depăşit hotarele ţării, programa Seminarului fiind solicitată de către Seminarul musulman din Constantinopol, iar direcţia ziarului „Aksam” (Seara) îl considera, în 1914, un model demn de urmat şi pentru seminariile din Turcia.
 
Din 17 august 1904, noul regulament al Seminarului musulman stabilea durata studiilor la 8 ani, cu examen de absolvire, pentru a obţine diploma de capacitate, în fața unei comisii speciale. În 1907, Seminarul a primit şi un internat, astfel că pe lângă elevii externi erau şi 70 de elevi interni, veniţi din toate colţurile Dobrogei. Din personalul Seminarului făceau parte pedagogi, secretari, personal de aprovizionare şi întreţinere, bucătari, paznici.
Corpul profesoral al Seminarului musulman 
În 1914 Seminarul avea 11 cadre didactice din care 6 profesori musulmani şi 5 profesori romani.
 
În 1911 se constituise  „Asociaţia absolvenţilor Seminarului” al cărui scop de bază a fost „ridicarea nivelului moral, infiltrarea şi cimentarea sentimentului patriotic al populaţiei musulmane din Dobrogea”, ca şi „lupta contra fanatismului şi analfabetismului”.
După reforma comunistă a învăţământului din 1948, Seminarul musulman a fost marginalizat, şi după o funcţionare intermitentă, şi-a închis definitiv porţile în 1965.
 
Unii absolvenţi şi-au continuat studiile, au ajuns medici, economişti, ingineri, literaţi, publicişti, cadre didactice. Printre absolvenţii şi profesorii Seminarului se află, între alţii, poetul, publicistul şi profesorul Mehmed Niyazi, inginerul, diplomat în construcţii, prolificul poet şi scriitor, autor de dicţionare şi manuale şcolare, folcloristul şi imamul Ismail Ziyaeddin, doctorul Ibrahim Themo, poetul si publicistul Iusuf Isa Halim, liderul spiritual al comunităţii tătare din perioada 1935 – 1948, Negip Hagi Fazal, ctitorul Uniunii Culturale Tătare din Azaplar (1933), autor al unor poezii şi piese de teatru, erou-martir, victimă a represiunilor staliniste pentru convingerile sale, muftiul Osman Negeat, şi mulţi, mulţi alţii.[4]
Kemal Karpat își aducea aminte în romanul autobiografic:
„În 1935 am început Seminarul Teologic din Medgidia. Partea cea mai frumoasă a seminarului era biblioteca. În cadrul bibliotecii erau aproximativ o mie de volume, iar eu am avut șansa să citesc aceste cărți.
 
La Seminarul Musulman, în fiecare an se organizau serbări. Se jucau piese de teatru, se cânta, se spuneau poezii. Eu am jucat un rol important în organizarea acestora. După un timp, împreună cu câţiva prieteni, am stat şi ne-am gândit: «Noi facem toate acestea, dar oare nu putem să transformăm aceste piese, cântece, în ceva mai practic?». În Medgidia exista o şcoală turcă. Era o clădire în stare proastă, cu geamurile sparte.
 
Am vorbit cu colegii şi am stabilit să punem în scenă o piesă de teatru la care intrarea să fie contra cost, iar banii obţinuţi să îi folosim pentru repararea şcolii turce. Aşa am pus în scenă două piese“, notează profesorul în biografia sa. „Vorbeam perfect, fără accent, româna. Eram la curent cu tot ce se petrecea, eram foarte iniţiat în literatura română. Citisem toate operele literare principale din România – nuvele, schiţe, romane. Sadoveanu, Rebreanu, Eminescu, Coşbuc, Alecsandri, Topîrceanu.
 
Pe de altă parte, societatea românească de atunci şi chiar de azi făcea deosebiri etnice… Fiecare era turc, rus, bulgar, grec. Aşa era şi pe timpul otomanilor, greutatea era pe originea etnică. Eu mă consider un individ, în primul rând. Sunt un om, înainte de toate. Alte denumiri sunt de o valoare secundară. Acesta nu este un mod de gândire în România sau Turcia, unde încă omul aparţine unei comunităţi sau unei religii. Ceea ce facem, facem ca indivizi“.
 Imagine din clasa a-VII-a a Seminarului Musulman Medgidia


„Am trăit satisfacţia curiozităţii”

După ce a absolvit Seminarul Musulman de la Medgidia, în 1942, și-a continuat studiile în Turcia, unde a obţinut licenţa la Departamentul de Drept al Universităţii din Istanbul, în 1947.
 
„Nu m-am gândit niciodată că voi pleca din Dobrogea și România. Nici acum nu-mi pot explica de ce am plecat. Poate dorința de a învăța ceva m-a adus în Turcia. Poate dorința de a-mi demonstra că pot să stau singur pe picioare fără ajutorul familiei... La început mă gândeam că mă voi întoarce într-un an sau doi în România însă am putut face acest lucru abia în 1958, ca și profesor, la 16 ani după plecare. Primii ani în Turcia au fost foarte grei. Munceam zi și noapte pentru a putea înțelege cursurile. În România aveam totul, familia, prietenii, însă în Turcia nu aveam nimic, eram singur. Pentru a trăi și a reuși trebuia să muncesc zi și noapte”.[5]
 
A decis să nu se mai întoarcă în România, unde se instaura regimul comunist, preferând să își completeze studiile postuniversitare la Washington University, în domeniul ştiinţelor politice, apoi obținând doctoratul la New York University, în domeniul ştiinţelor politice şi sociale, în 1957.
 
„Eu am fost întâi cunoscut în America. În prima mea carte, „Istoria democraţiei în Turcia“, descriam societatea turcă, și cartea avea să devină o lucrare de căpătâi pentru lumea musulmană. Erau 600 de pagini de analiză amănunţită, iar cartea a reușit să schimbe concepţiile Occidentului despre misterele Orientului.

 S-a spus că este prima carte care descifrează enigma politicii interne turceşti. Că aşa era socotită – o enigmă. Acea bombă m-a lansat. Am fost pus pe lista neagră. Din fericire, eram deja profesor universitar în America, aveam o poziţie solidă, nu mă puteau atinge decât când eram în Turcia.”
 
Pentru o scurtă perioadă a fost numit în Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite. A preferat totuși viața academică, domeniu căruia i s-a dedicat tot restul vieții. A lucrat ca lector într-o serie de instituţii de învăţământ, inclusiv la Montana State University, New York University, Princeton University, Universitatea Bilkent din Ankara, O.D.T.U., Universitatea din Ankara, Harvard University, John Hopkins University, Columbia University şi École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris.
 
Kemal Karpat a fost director al Departamentului Studii asupra Orientului Mijlociu de la Wisconsin University, fondator al Societăţii de Studii Central-Asiatice şi coordonator al Programului de Studii Central-Asiatice din cadrul aceleiaşi universităţi. Cunoscut și recunoscut ca o autoritate în domeniu a fost cooptat consultant în timpul mandatului președinților Jimmy Carter și Ronald Reagan.
 
„Erau acolo 14 specialişti, pe care îi cunoşteam. Carter, cel mai puternic preşedinte al lumii, preşedintele Americii, a intrat în cameră şi ne-a spus următoarele: «Noi nu ştim ce se întâmplă în lumea islamică şi în mod special în Iran. Nu prea putem înţelege. Dar noi vrem să întâmpinăm aceste schimbări cu stăpânire de sine. Nu vrem să ne certăm cu lumea islamică, nu avem astfel de intenţii, vrem doar să înţelegem, de aceea v-am invitat.»
„În viaţa mea am avut o mare idee: să înfăptuiesc ideile.  Am trăit satisfacţia curiozităţii. Să vezi locuri noi, să cunoşti oameni care vorbesc o altă limbă, să afli o altă cultură. Să-ţi dai seama că, deşi avem diferenţe de culoare, identitate, etnie, religie, suntem, de fapt, la bază, la fel! Chiar dacă venim din China, Mongolia, România sau Franţa. Este important să împărtăşeşti umanitatea, omenia, oriunde ai fi, orice limbă ai vorbi. Eu, unul, nu mă simt străin nicăieri.“

„Am fost decorat pentru «servicii aduse în cunoaşterea istoriei României»“.

Profesorul a reușit prin loialitate și perseverență să  contribuie prin studiile sale la cunoaşterea istoriei Dobrogei, a României, a Imperiului Otoman. În cartea sa biografică, el povesteşte interlocutorului Emin Tanriyar:
„Eu le-am spus românilor: «Statul otoman nu a alipit niciodată Ţara Românească şi Moldova. În Balcani, Dobrogea a fost teritoriu otoman. În Moldova şi Ţara Românească, chiar dacă existau funcţionari otomani sau paşă, conduceau domnitorii aleşi de către boierii locali. (...) De aceea le-am spus că românii trebuie să îşi cunoască mai bine istoria. S-au publicat articole pe acest subiect, iar românii au fost foarte mulţumiţi. Au declarat că «am aflat din gura unui turc adevărata istorie a României» şi m-au decorat. Am fost decorat de două ori pentru «servicii aduse în cunoaşterea istoriei României»“.
 
Printre alte preocupări majore, prof. Kemal Karpat s-a ocupat şi de istoria pământului natal, publicând lucrări importante, cum ar fi: „Emigraţia tătarilor din Crimeea în Dobrogea şi întemeierea oraşului Medgidia între 1856-1878”; „Urmările Congresului de la Berlin (1878)”; „Statul otoman şi independenţa României”; „Imperiul Otoman şi popoarele creştine din Balcani după 1863” şi altele.
 
Prof. Kemal Karpat a deţinut, între altele, funcţiile de consultant al Fondului Naţional pentru Umanitate, 1975-1993, consultant UNESCO, din 1979, consultant al Universităţii Bilkent din Ankara (1991-1994).
 
A fost, de asemenea, rând pe rând, preşedinte al unor importante programe de studii pentru Orientul Mijlociu; studii central-asiatice; studii turceşti, preşedinte fondator al Asociaţiei de studii central-asiatice, guvernator al Institutului de studii turce, preşedinte al Asociaţiei nord-americane de Studii pentru Orientul Mijlociu, director asociat al Şcolii de Înalte Studii în Ştiinţe Sociale, Paris, 1994.
 
Prof.  Kemal Karpat  vorbea fluent nouă limbi (între care, desigur, şi limba patriei sale de origine, româna, alături de care se află engleza, franceza, italiana, turca, araba, bulgara, spaniola, rusa) precum şi câteva dialecte turceşti central-asiatice.
 
Renumele internaţional al profesorului Kemal Karpat se bazează însă, mai ales, pe valoarea cu totul remarcabilă a numeroaselor sale contribuţii ştiinţifice la cunoaşterea istoriei moderne universale în general, iar în mod special a istoriei sud-estului european, a Anatoliei şi Orientului Apropiat, a Asiei Centrale şi a lumii slave. Cele 16 cărţi şi peste 120 de studii ştiinţifice publicate reprezintă tot atâtea contribuţii esenţiale la elucidarea şi cunoaşterea unor probleme importante ale istoriei; viziunea sa asupra fenomenelor analizate este una obiectivă, de o înaltă calitate ştiinţifică.
 
Unele dintre titlurile lucrărilor sale sunt semnificative pentru orientarea generală a cercetărilor întreprinse de savant:
  • „Idei politice şi sociale în Orientul Mijlociu contemporan”, New York 1968, reeditată în 1971, ediţie revizuită şi lărgită în 1982; Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, 1969;
  • „Schimbări sociale şi politice în Turcia”, 1973; „Cercetări asupra bazei sociale a naţionalismului în Statul Otoman”, 1973;
  • „Statul Otoman şi locul său în istoria universală”, 1974; „Migraţia rurală şi urbanizarea”, 1976;
  • „Populaţia otomană, 1830-1914, caracteristici demografice şi sociale”, 1985;
  • „Enciclopedia islamică, 1990-1996”, (prof. Kemal Karpat fiind autorul secţiunii rezervate Balcanilor, României şi fenomenului migraţiei);
  • „Politica externă a Turciei. Descoperiri recente”, 1996 etc.
 
Kemal Karpat a primit de-a lungul anilor numeroase premii şi distincţii, între care: premiul Consiliului de cercetare pentru Ştiinţe sociale, Grants, 1961 şi 1980; mai multe premii ale Universităţii Wisconsin (în 1968, 1971, 1975, 1980, 1985); medalia „Independenţa României”, oferită pentru contribuţiile la cercetările istorice româneşti, 1979; medalia „Dimitrie Cantemir” a Universităţii Bucureşti; premiul de excelenţă al Academiei Turciei, în 1996; premiul Institutului Internaţional de cercetare a culturii, artei şi ştiinţei islamice, 1997 ş.a. A fost  fondator, preşedinte sau membru al unor prestigioase organisme ştiinţifice din S.U.A. şi Turcia.
 
De asemenea, a fost membru de onoare al Turk Terih Kurumu (Societatea Turcă de Istorie), cea mai importantă instituţie academică a istoricilor din Turcia, echivalentă cu secţia de specialitate a unei Academii de Ştiinţe, Doctor Honoris Causa al Universităţii naţionale ciuvase şi membru de onoare al Academiei din Kazan (Rusia), membru în comitetul director al Universităţii Mării Negre din România, deţinător şi al altor distincţii şi onoruri primite în S.U.A. şi Turcia.
 
La 9 octombrie 1998, Decanul Facultăţii de Istorie, Drept şi Ştiinţe Administrative, Conf. univ. dr. Mihai Irimia, prezenta Laudatio pentru decernarea titulului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius prof. Kemal Karpat, iar la 5 mai 2015, academicianul Ioan Aurel Pop susținea un amplu Laudatio pentru cel care va deveni Doctor Honoris Causa al Universității babeș Bolyai din Cluj.
 
Cu acel prilej, sărbătoritul spunea:
„Vorbesc româneşte, vorbesc româna pe care am învăţat-o acum 70-80 de ani, când probabil se vorbea mai altfel, dar m-am silit să păstrez limba aceasta, deşi am avut ocazii rare. Este o limbă frumoasă şi mi-e drag să o vorbesc. Mi-am luat cunoştinţele de bază în România, în primul rând în satul meu natal./.../
 
Am creat Carpaţii mei. Am păstrat limba română oriunde m-am dus. Dobrogea este un locaş sfânt. În camera mea de lucru atârnă pe perete harta Dobrogei. Zilnic revăd astfel locurile natale dragi mie“,  declara el pentru ziarul „Adevărul“.        
 
Fotografiile cu imagini din Seminarul musulman sunt din colecția autoarei, donate de înv. Eugenia Dragoș, al cărui soț a fost profesor de istorie la reputata instituție de învățământ.     
 
Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 
Citește și:
Horia Roman și Dobrogea ultimei lui redute
George Georgescu, steaua de pe frontispiciul Sulinei
Istorie, matematică și poezie într-un singur nume - Moisil (GALERIE FOTO)
 

[1] „Râul care străpunge muntele” este titlul unei cărți de dialoguri cu Kemal Karpat (Kemal H. Karpat, Dağı delen ırmak, Söyleşi: Emin Tanrıyar, Timaş, 2010). Istoricul Metin Omer a tradus pentru „Weekend Adevărul“ pasaje esenţiale din cartea biografică „Râul care străpunge muntele“ a profesorului Karpat, publicată în limba turcă, în care acesta îşi povesteşte viaţa. Aceasta este sursa citărilor  din textul de față a unor citate
[2] „Râul care străpunge muntele” este titlul unei cărți de dialoguri cu Kemal Karpat (Kemal H. Karpat, Dağı delen ırmak, Söyleşi: Emin Tanrıyar, Timaş, 2010). Istoricul Metin Omer a tradus pentru „Weekend Adevărul“ pasaje esenţiale din cartea biografică „Râul care străpunge muntele“ a profesorului Karpat, publicată în limba turcă, în care acesta îşi povesteşte viaţa. Aceasta este sursa citărilor  din textul de față a unor citate
[3] Al. Alecu, Extras din raportul general No. 256 din 1 Iulie 1927 (p. modificarea art. 11 din Regulament) în Anuarul Seminarului Musulman din Medgidia pe anul școlar 1929-1930, Constanţa, 1930, p. 5.
[4] Lăpușan, Aurelia, Lăpușan, Ștefan, Medgdia-Carasu, Editura Muntenia, 1996, p.353
[5] https://kostence.yee.org.tr/ro/news/conferinta-kemal-h-karpat


Galerie foto:



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari