Istoria Dobrogei Tomitanul Ovidius Publius Naso - pentru eternitate

 
Motto
Şi de câte ori pe o noapte ca aceasta traversezi oraşul, ţinându-te de ziduri, la răscruci, acolo unde se ceartă crivăţele, îţi aduci fără să vrei aminte de Ovidiu exilat la Tomis. E un ritual Ovidiu la Constanţa. Dintr-o aplicaţie puţin didactică şi puţin orgolioasă a primilor cărturari şi edili români, poetul latin circulă cu o actualitate pe care i-o accentuează anual, iarna. Ovidiu e un patron. Lui i se adresează de către toţi condoleanţele, entuziasmele, reproşurile ce s-ar putea face oamenilor şi pământului.
 
Astfel, ocupanţii bulgari din timpul războiului i-au dărâmat chipul de bronz, după cum excursionişti ardeleni înainte de război, entuziaşti şi amintitori de toate învăţăturile şcolii latiniste, se urcau pe soclu, îi îmbrăţişau statuia, adresându-i-se: „Bine te-am găsit, bunicule!”
Ion Marin Sadoveanu, 1933, Radio România
 
Și pe bună dreptate, astăzi avem localitatea Ovidiu, cu un Centru cultural Ovidiu, o stradă Ovidius; Colegiul naţional „Ovidius”; Universitatea Ovidius din Constanţa, Piaţa Ovidius, Strada Ovidius Publius Naso; Str.Sulmona, și într-o ruină, Casa d’Italia.
Premiul „Ovidius”,  s-a acordat în cadrul Festivalului  internaţional „Zile şi nopţi de literatură” – Neptun, România. Laureaţi: 2003 –  Antonio Lobo Antunes – Portugalia, 2004 – Amos Oz – Israel, 2005 - Mario Vargas Llosa – Peru.
 
Unul din filmele dedicate poetului: „Viaţa şi patimile lui Publius Ovidius Naso”, cu Radu Niculescu și Daniela Vitcu în rolurile principale. Cadrele didactice, studenţii şi absolvenţii secţiei de Actorie din cadrul Facultăţii de Arte a Universității Ovidius au filmat o piesă de teatru jucată într-un spaţiu neconvenţional, în Vama Veche, chiar în curtea lui Paul Miron, autorul piesei. Regia a aparţinut Dianei Cheregi, scenografia - Daniela Ţurcanu, muzica - conf. univ. dr. Dumitru Lupu.
 
Pentru noi, tomitanii, Publius Ovidius Naso rămâne cel mai cunoscut poet latin, cel mai studiat, cel mai aproape de sufletele noastre.
 

Repere biografice

„Voi muri neplâns de nimeni pe acest pământ barbar
Şi nici parte pentru corpu-mi n-o să am de un mormânt”.

„Străine, noi trăim
Departe de-ale voastre ogoare. Şi noi ştim
Cuvântul prietenie. Cu numele curat,
Trăieşte-n cinste mare la Istrul îngheţat…“[2]

 „Câtă vreme e răsăritul cald suntem apăraţi de Istrul care stă între noi şi barbarii nordici. Dar când îngheaţă Dunărea şi caii încep să se plimbe în voie pe apele împietrite şi pe podul acesta nou, încep să treacă barbarele care trase de boi sarmatici. Duşmanul barbar dă năvală pe caii iuţi, tare pe repeziciunea lor şi pe săgeata lui care zboară departe, pradă pământul învecinat până în adâncul ţării. Unii localnici fug şi, nemaiapărând nimeni ogoarele, averile nepăzite sau jefuite, bietele averi de la ţară, vitele şi carele scârţâietoare şi ce bogăţii mai are săteanul nevoiaş; alţii sunt luaţi robi şi duşi cu mâinile legate la spate, privind zadarnic înapoi la ogorul şi căminul lor; în sfârşit, alţii cad străpunşi de blestematele săgeţi încârligate, căci fierul zburător e uns cu venin.
 
Şi ce nu pot sălbaticii duce cu dânşii, ori mâna mai departe, nimicesc; şi aşa focul vrăşmaş mistuie colibele nevinovate. De aceea, chiar dacă e pace, tremură toţi de groaza războiului şi nimeni nu mai scoate plugul să are ţarina“.[3]

Ovidius cântat de mai toți poeții noștri

Simbolul spiritualităţii latine

Odiseea statuii lui Ovidius de la Constanţa

„Vineri, 26 septembrie 1884, o caravană foarte elegantă, călare şi în trăsuri, s-a pornit spre insula lui Ovidiu, unde se zice că e înmormântat marele poet. Dejunul s-a luat pe iarbă. La fine, toţi oaspeţii s-au dus la mormântul poetului şi au făcut libaţiuni cu champanie, evocând trista umbră a marelui exilat.“

Şi astfel, „Ovidiu, care nu prea a avut noroc în viaţă, trebuia să fie gonit de soartă şi după moarte. Statuia lui de bronz, care este să se înalţe aici, pe ţărmul mării, stă amanet în ladă la gară. Acest nou exil a înduplecat pe mai multe cucoane să organizeze o serbare pe mare şi un concert la Casino ca să scoată pe poet din închisoarea sa de lemn, căci cei de la putere fac întotdeauna lucrurile pe jumătate. Se zice că mulţumită stăruinţelor d-lui prefect de Constanţa, Em. Culoglu, statuia lui Ovidiu va fi inaugurată în septembrie 1886 după ce vor plăti cele 2000 de lei ce se datoresc artiştilor italieni“.[7]

„Oraşul e pe o limbă de pământ care se ridică până la o înălţime de 100 picioare asupra mării. Pe punctul extrem al peninsulei este hotelul „Carol“, lângă far, având aranjament european şi fiind condus de un prusac. Iarna e aproape pustiu. Însuşi directorul hotelului e la Nisa. Vântul sufla cu atâta turbare şi valurile se ridicau şi stropeau picături de apă până sus pe zidurile hotelului, care le sta ca un zid în cale. Vasele care vin numai o dată pe săptămână din Varna şi Odessa, de astă dată nu au mai venit […]. Inscripţii greceşti şi latineşti, fragmente de sculptură de tot soiul, părţi de figuri, pilaştri, arhitrave, coloane, capiteluri se văd adeseori zidite în pereţii caselor sau în curţile şi pe străzile Constanţei […].
 
Două minute de la hotel „Carol“, pe malul sudic, se vede o altă vilă frumoasă, a cărei faţadă e plină de inscripţii şi sculpturi. E locuinţa de vară a lui M. Kogălniceanu, unul dintre cei mai însemnaţi şi mai populari bărbaţi ai României, cel ce dintâi s-a interesat de arheologia acestei provincii şi care a fost reprezentatul principal al ţării la Congresul din Berlin […].
 
Dar nu e aceasta singura vilă din Constanţa. El spune câtă lume vine vara aici, unde sunt nu numai un monument şi o piaţă Ovidiu, ci şi un hotel Ovidiu, o stradă Ovidiu, grădina Ovidiu ş.a. Monumentul era tocmai sosit în gară la Cernavodă şi, fiindcă transportul costa 1000 lei, s-a dat bal ca să se scoată cheltuiala acestuia. (Monumentul s-a comandat în Italia). Bietul Ovidiu! Nici turnat în bronz nu revine bucuros la locul exilului său“.[8] 

„Am onoarea a o informa pe Excelenţa voastră că municipalitatea oraşului Constanţa tocmai începe lucrările piedestralului pe care va fi ridicată statuia lui Ovidiu.
 
Cioplitorii în piatră au fost, în mod special, angajaţi în Italia pentru a da acestui piedestral o formă artistică care să nu fie nepotrivită cu opera de artă a sculptorului Ferrari, autorul statuii. Statuia va fi aşezată chiar anul acesta pe piedestralul său, dar nu  va fi inaugurată decât în luna iulie 1887. Primarul de Constanţa (la acea dată era Panait Holban, în decembrie 1887 preia cârma Primăriei Mihail Coiciu) îşi propune să dea cea mai mare strălucire posibilă acestei ceremonii, scop în care vor fi adresate invitaţii, de către municipalitate, tuturor oamenilor de litere din Europa meridională“.

„Cât de gentilă şi nobilă a fost gândirea d-lui Remus Opreanu de a ridica un monument marelui poet pe tărâmurile Daciei; arătând astfel iubire pentru antica Roma, importând din Constanţa suvenirul civilisaţiunei romane şi împlinind totodată dorinţa poetuluui, care considera în urmă, ca o a doua patrie, locul unde era să-şi lase şi unde şi-a lăsat cenuşa sa: „Quem fortuna debit Roma jit ille locus“, şi chiar în acel loc se află descendenţii anticei colonii a lui Traian, unde românii cu aspiraţiuni întinse, cu spirit întreprinzător, demni de mărinimoşii lor strămoşi comuni, şi-au plantat steagul naţiunei“.

„În anul 1802, scrie Michland, „Monitorul“ şi alte ziare din Paris anunţaseră că săpându-se fundamentele unei fortăreţe la îmbucătura Dunării, nişte ţărani ruşi ar fi descoperit un mormânt ce se crezu că putea fi a lui Ovidiu, pentru că aici ar fi fost odinioară edificată cetatea Tomi, şi pentru că acele locuri erau cunoscute  din timpi îndelungaţi sub numele laculi – Ovidii (lacurile lui Ovidiu).
 
Tot acele ziare adăugau că se găsise în acel mormânt un bust care semăna foarte mult cu bustul Iuliei, fiica lui August, ce există încă la Roma, şi că de aceea ruşii dăduseră acelei fortăreţe numele de Ovidopoli […]. Caterina a II-a fusese înştiinţată despre această descoperire. Ea se bucură şi o crezu adevărată. Mormântul lui Ovidiu, găsit într-o ţară cucerită prin armele sale, ar fi făcut tot atâta plăcere acelei femei extraordinare cât şi succesului victorios al vreunei bătălii.
 
De aceea, când în 1791 tratatul din Iaşi prelungi fruntariile Rusiei până la Nistru, cea dintâi grijă a împărătesei, care nu pierdea din vedere proiectele sale asupra imperiului bizantin, fu ca, construind mai multe fortăreţe pe ţărmul stâng al fluviului, de le da nume greceşti precum Tyraspol, Gregoriopol, în onoarea lui Grigorie Potemkin şi Ovidiopol, în apropierea lacului Ovidiopol. Această ţară este situată în hărţile cele noi ale Rusiei la îmbucătura Nistrului.“

„Pentru a reînvia chestia ubicuităţii oraşului Tomis, chestie atât de puţin studiată, trebuia să se ivească vreo circumstanţă extraordinară, şi iată că s-a şi ivit prin vestea răspândită în cele din urmă luni ale anului 1884: apropiata inaugurare a statuii lui Ovidiu în Kiustenge pe ţărmul Mării Negre, care era locul unde a fost antica Tomi“[10].

Hic ego qui jaceo tenerorum lusor amorum
Ingenio perii Naso poeta meo.
At tibi qui transis, ne sit grave quisquis amarti
Dicere: Nasonis molliter ossa cubent.
În traducere liberă, versiunea românească:
„Aici zace Ovidiu/ cântăreţul iubirilor gingaşe/
Răpus de al său talent./ O, tu ce treci pe-aici/
De-ai iubit vreodată/ Te roagă pentru dânsul
Să-i fie somnul lin“.

„În aceste moment, cugetele şi minţile sulmoneze spre acele locuri sunt îndreptate. Urbea natală zice Constanţei: Venerează-i memoria, iubeşte monumentul, Ovidiu romanul este al meu ca şi al tău! Eu i-am dat naştere, tu îi păstrezi rămăşiţele, gloria ne este comună!“[12].

„Serbarea a fost foarte frumoasă. Lume multă. Dl. Remus Opreanu, pe când statuia era încă acoperită, a rostit un discurs în limba latină, în care după ce a vorbit de poetul cu care trebuie să se mândrească Constanţa, a arătat şi îmbunătăţirile făcute în Dobrogea de când această provincie s-a alipit la România. Musica a început apoi să cânte imnul naţional şi statuia a fost dezvelită în aplauzele publicului. Statuia este reuşită, poetul este reprezentat într-o atitudine gânditoare. În fine a vorbit dl.ministru al instrucţiunei publice, la care a răspuns primarul“.

„Cu ocasiunea inaugurării monumentului ridicat lui Ovidiu la Constanţa, guvernul italian a adresat prin dl. Cappino o telegramă de recunoştinţă guvernului român. Acesta, prin dl. Sturdza, a răspuns în termeni călduroşi, care se încheie astfel: „Înaintea noastră s-a transportat cu mare avânt la originele comune ale marei naţiuni italiene şi ale românilor şi descendenţii coloniei lui Traian au fost animaţi în această ocasiune de sentimentele celei mai adânci simpatii pentru marea lor suroră Italia“.

Brandul Constanței

Mişcarea culturală „Ovidius”

La 8 septembrie 1898 este inaugurat Cercul literar « Ovidiu », apoi revista literară cu acelaşi nume şi prima biblioteca universală la Constanţa.
Cercul literar „Ovidiu” din Constanţa l-a ales pe Gr. Tocilescu preşedinte onorific al său. Alesul mulţumeşte cercului printr-o scrisoare călduroasă din Paris anunţând totodată că la 16 august va începe săpăturile arheologice în Constanţa. Cu această ocazie va ţine la Constanţa în cercul „Ovidiu”, o serie de conferinţe.
 
De altfel, Petru Vulcan, mentorul acestei reviste, a întreţinut relaţii culturale şi cu Sulmona, unde fiinţa cercul literar „Ovidius”. El publică poezii, articole despre relaţiile româno-italiene şi despre poetul comun.
 
Înfrăţirea cu sulmonezii – concitadini ai poetului – a determinat guvernul italian să ridice în 1925 o replică fidelă a acestui monument în oraşul natal Sulmona. La ceremonia dezvelirii statuii a participat şi o delegaţie de constănţeni.
 
În zilele de 20-22 septembrie 1957 au avut loc la Constanţa Zilele dedicate poetului latin Ovidius. Au sosit prof.Giuseppe Lugli, membru al Academiei Da Lincei, profesor la  Universitatea din Roma, Menotti de Francisco, rectorul Universităţii din Milano, prof. M.Durry şi alţii. La cazinoul constănţean s-a desfăşurat sesiunea festivă a Academiei R.P.R., sub preşedinţia acad.Emil Condurachi.
 
La 27 septembrie 1957 se realizează prima expoziţie publică în cinstea aniversării a 2000 ani de la naşterea poetului Ovidius Publius Naso. De altfel, sărbătorirea a două milenii de la naşterea poetului este prilej ca Academia Română să organizeze în marile oraşe ale ţării conferinţe, spectacole de teatru, sesiuni ştiinţifice, au fost editate traduceri din opera poetului.
 
În 1968, pe peronul Gării CFR a fost dezvelită o placă memorială în ediţie bilingvă, română şi italiană: „Feroviarii din Sulmona şi Constanţa, în ziua înfrăţirii celor două oraşe, îşi amintesc că legăturile spirituale care derivă din gloria comună a nemuritorului poet Ovidiu îi unesc şi în timpul muncii lor, 6 iunie 1968”. [14]
 

Asociaţia ştiinţifică internaţională Ovidianum

Asociaţia ştiinţifică internaţională „Ovidianum” s-a constituit în baza rezoluţiei primului Congres internaţional al Asociaţiei Latine Internaţionale, la 30 august 1970, cu ocazia vizitei pe care participanţii la Congresul pentru promovarea studierii limbii şi literaturii latine au făcut-o la Constanţa. După doi ani de fiinţare asociaţia număra peste  650 de persoane, 30 de academii, universităţi şi societăţi ştiinţifice din toată lumea[15].
 
În perioada 25-31 august 1972, se desfăşoară la Constanţa ample manifestări prilejuite de primul  Congres internaţional al Asociaţiei  ştiinţifice internaţionale  pentru cultivarea studiilor ovidiene numită „Ovidianum”. Asociaţia a fost întemeiată din iniţiativă românească pentru intensificarea studiului operei ovidiene. Publius Ovidius este declarat un simbol al legăturilor de cultură şi civilizaţie, de limbă şi umanitate dintre ţara noastră şi cultura latină.
 
La deschiderea lucrărilor Congresului mondial participau Ion Gheorghe Mauer, preşedintele Consiliului de Miniştri, Miron Constantinescu, preşedintele Academieide Ştiinţe Sociale şi Politice, Miron Nicolescu, preşedintele Academiei, Mircea Maliţa, ministrul Educaţiei şi Învăţământului, George Ciucu, rectorul Universităţii din Bucureşti.
 
Consiliul Asociaţiei internaţionale „Ovidianum” era compus din: prof.doc dr.Nicolae Barbu, preşedinte, prof.Mario Marcone, Sulmona-Italia, prof.Alain Michel, Franţa, prof. K.Kumaniecki - Polonia, vicepreşedinţi, prof.Traian Costa - România, secretar general, Grigorie Tănăsescu, trezorier,  cei 50 de membri provenind din Anglia, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Cehoslovacia, Franţa, R.D. Germană, R.F. a Germaniei, Grecia, Polonia, Italia, SUA, U.R.S.S. şi Ungaria. Din România erau înscrişi profesorii: I.D.Bălan, C.Drăgulescu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Mihnea Gheorghiu, C.C.Giurescu, Ed.Papu, C.Poghirc, Adrian Rădulescu, Radu Vulpe.
 
Patru academii, mai multe institute de studii şi societăţi, zeci de universităţi din Europa îşi trimit reprezentanţii. Timp de o săptămână lucrările congresului se desfăşoară în aula Institutului pedagogic constănţean, astăzi Universitatea Ovidius.
 
În aceeaşi perioadă funcţiona cenaclul literar „Ovidius”. Prof.N.Barbu, a prezentat în latină lucrarea „Interpretarea exilului ovidian ca instrument de cunoaştere a oamenilor.”
Cel de-al doilea congres internaţional „Ovidianum”  s-a desfăşurat la Constanţa, în 26-31  august  1980, sub egida Muzeului de istorie naţională şi arheologie  şi a Asociaţiei „Ovidianum”.
 
La 17 aprilie 1991, prin ordin de guvern denumirea primei instituţii de învăţământ superior din Dobrogea  devine Universitatea “Ovidius” din Constanţa.
 
În perioada 1-9 iunie 1991 se desfăşoară la Constanţa  ample manifestări culturale prilejuite de aniversarea a 2500 ani de atestare arheologică şi a 2250 ani de menţionare documentară. Este prezent la manifestări şi preşedintele Ion Iliescu. Acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga aducea mesajul Academiei Române.
 
În anul 1997, Europa omagiază scurgerea a 18 secole de la moartea unui mare poet al antichităţii: Publius Ovidius Naso.
 
În iunie 1999 iunie s-au desfăşurat la Universitatea Ovidius din Constanţa lucrurile unui simpozion ştiinţific dedicat poetului latin Publius Ovidius, manifestare anuală care s-a născut cu mult timp înainte din iniţiativa profesorului Adrian Rădulescu, autorul unor studii ample asupra poetului relegat al Tomisului. Personalităţi marcante ale filologiei romanice, din Italia şi România, au susţinut importante comunicări pe subiecte care dovedesc nu doar perenitatea unor idei ci şi faptul că Ovidius se lasă încă cercetat, iar  biografia lui are încă  multe necunoscute.
 
Prof. univ. Renzo Bianchi, rectorul Universităţii din Reggio Calabria, prof.Renzo Vento, preşedintele asociaţiei naţionale Ludi di Enea, alţi importanţi filologi italieni, alături de prof. univ Ovidiu Drimba, prof. univ George Lăzărescu, Al Barnea, decanul Facultăţii de istorie a Universităţii Bucureşti şi alţii cărora li s-au alăturat universitari şi muzeologi constănţeni au dezbătut  subiecte de interes şi noutate privind opera şi viaţa  celui mai mare poet  al antichităţii dar şi despre muzică şi chiar politică, tratând astfel punctual aspectele cele mai interesante  ale temei propuse.
 
Începând cu anul 2004 se decernează Premiul „Ovidius”, în cadrul Festivalului internaţional „Zile şi nopţi de literatură” – Neptun, România.
 
Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.


Citește și:
Ultima călătorie a lui Ovidius (I) De la Roma, spre Tomis. Vestea relegării
Ultima călătorie a lui Ovidius (II) De la Roma spre Tomis. De pe Via Appia, pe țărmul Pontului Euxin
O enigmă nedeslușită - Eroul Tomos, întemeietorul orașului antic Tomis