Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:41 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei Un mare sculptor român al lumii - Ion Jalea

ro

06 Sep, 2024 17:00 9671 Marime text
1967 Ion Jalea. Fotografie din colecția autoarei
Lui Ion Jalea i s-a spus, fără exagerare, sculptorul-erou. A lăsat posterității o operă de peste 300 de lucrări de sculptură, pătrunsă puternic de un patriotism sănătos, de lumina credinței creștine, de imaginea blândă și indestructibilă a oamenilor simpli, dăruiți cultului pământului.
 
Sculptorul român Ion Jalea a fost prezent în mari expoziții din Franța, Spania, Austria, Germania, SUA, Polonia, Rusia, Veneția.
 
Sculptor al monumentalului, artistul reprezintă un reper esenţial într-o posibilă istorie a sculpturii româneşti de agora, având vocaţia spaţiului public şi o instinctivă acuitate în alegerea soluţiilor elocvente şi accesibile.
 
Ion Jalea avea o inimă și o mână. Le-a dăruit bronzului și pietrei. A fost şi unul dintre creatorii unui gen cu largi posibilităţi de reprezentare a fragmentului narativ: basorelieful. Artistul a fost întotdeauna atras de sculptura cu mai multe personaje, de scena epică.
Dar câte altele nu pot spune criticii de artă încă multe secole, pe cât de multe vor dăinui monumentele sale.
 
1937 statuia Carmen Sylva pe faleza

Șansa de a fi cel mai bun
S-a născut în comuna Casimcea, județul Tulcea, la 19 mai 1887, din părinți veniți în transhumanță din Ardeal. La vârsta de șase ani, familia Jalea se mută la Ciocârlia de Jos, județul Constanța. Copilul urmează primele clase în sat.
„Eu sunt un om venit de la țară, așa cum erau majoritatea intelectualilor din acea vreme. Sunt neam de păstori și de agricultori. Tatăl meu asta a fost păstor și agricultor în Dobrogea, iar eu în tinerețea mea asta am făcut. Am arat și am semănat”, mărturisea cu mândrie într-un interviu.[1]
 
În 1899 copilul Jalea susţinea un examen la Medgidia, obţinând cea mai mare notă dintre candidaţi, iar preşedintele comisiei îndeamnă părinţii să-l înscrie la Gimnaziul din Constanţa. Aici are șansa de a-l avea profesor de desen pe Dimitrie Hârlescu, un mare pictor, care îi descoperă talentul artistic.
 
 Dimitrie Hârlescu din Fălticeni, cu studii la Iași și Munchen, în cadrul Școlii de Arte Frumoase și Academiei de Arte Frumoase, devenise profesor de desen și caligrafie și profesase în mai multe instituții de învățământ, printre care Gimnaziul din Constanța. Ca activitate artistică este cunoscut ca adept al grupului „Tinerimea artistică”, alături de care a expus în București. În anul 1912 a obținut premiul al II-lea la Expoziția oficială a artiștilor. Cu un asemenea mentor, elevul Ion Jalea reușește să învețe noțiunile fundamentale din acest domeniu atât de frumos.
 
Și a mai avut o șansă de neratat. Încă din anul 1894, Primăria Constanța organiza concurs pentru copiii cu situație modestă, dar talentați, susținând anual doi bursieri la Școala de Arte și Meserii din București. Era prima dată când primăriile creau asemenea burse pentru absolvenții din județul Constanța, după cum scria, în procesul-verbal din 16 august 1894, primarul Mihail Koiciu.

Concursul de burse era organizat pe întreaga țară de către Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor, la școlile de arte și meserii din Iași și București. Candidații trebuiau să aibă vârsta de la 13 la 16 ani, să fie „de constituție robustă și sănătoasă“. Cursurile școlii erau de patru ani și absolvenții, datori a trece în atelierele de aplicațiune anexate școlii pentru a practica meseriile lor în timp de doi ani, executând în calitate de lucrători cu ziua sau cu bucata diferite lucrări din specialitatea lor”.[2]Jalea primeşte una din bursele judeţului pentru Şcoala de arte şi meserii din București şi urmează timp de patru ani la atelierul de artă decorativă, cu venețianul Anibale Spoldi și, mai ales, cu excepționalul maestru- pedagog  Ștefan Ionescu-Valbudea.
 
La Școala de belle-arte din București, are și șansa să lucreze în atelierul lui Dimitrie Paciurea și sub îndrumarea acestuia.
 
După absolvire, rămâne pedagog şi suplinitor la catedra de desen a Şcolii, apoi îşi urmează extraordinara carieră artistică.[3]Își câștigă existența desenând afișe publicitare. Tot în această perioadă a publicat în revista pentru copii „Fluierașul“. Prima sa expoziție personală se deschide în luna mai a anului 1915. În același an, pleacă la Paris. Din anul 1916 urmează cursurile Academiei Julian și lucrează alături de Henri Coandă la atelierul lui Auguste Rodin, mai târziu frecventează și atelierul lui Emile Antoine Bourdelle, două personalități ale artei sculpturale franceze.
 
„Domnule Brâncuși, eu fac altceva decât faci d-ta”
„Formația mea de artist mi-am completat-o în Franța, mărturisea într-un interviu, unde am stat aproape 6 ani. Am avut ca profesori și pe Rodin și pe Bourdelle, cei doi mari artiști ai vremii aceleia, ai Franței și ai lumii întregi. A fi profesor se înțelege altfel în sensul nostru, nu ca un cadru la care te duci zilnic să înveți într-o școală, ci este acel artist pe care-l admiri și de care simți că te apropii.
 
Brâncuși pe care l-am cunoscut a avut o mai mică influență asupra mea, deși Brâncuși avea dreptatea lui, fiindcă el intra direct în tradiția noastră de artă, și de artă populară. Și aceasta era o justificare pentru el, pentru că Brâncuși, înainte să facă școala de Belle-arte, făcuse școala de arte practice, arte și meserii și când a început să facă arta sculpturii culte era deja un maestru desăvârșit al sculpturii în lemn. Îmi aduc aminte de Brâncuși, când eram eu la Paris, la el veneau mulți oameni și mulți amatori de artă, și toți se minunau de abilitatea, spontaneitatea și puterea de a pune mâna pe o daltă și un ciocan și de a face un lucru minunat. Trebuie să spun că în vremea mea, și în epoca aceea, asta era socotită ca fiind artă decorativă.
 
Școala noastră, care urma tradiția vechii Academii franceze și a clasicismului, se opunea, socotind că nu trebuie să aibă arta nici un amestec cu arta decorativă. Dimpotrivă, arta decorativă era socotită ca fiind o artă minoră. Era o greșeală, se înțelege. Arta decorativă nu este o artă minoră. Arta nu se împarte în categorii, clase despre care să spunem: asta e superioară, asta nu este. Arta este ceea ce este artistul.
 
Statuia Arcașul

Omul sfințește locul și nu locul pe om. Se poate întâmpla ca un artist decorativ să fie un gigant, iar un clasic să fie mic și pitic. Deci este vorba de artist și nu de disciplina artistică. Și într-adevăr Brâncuși, care era și un om de superioară inteligență și pricepere de artă, a scos o esență artistică care este numai a lui. Am afirmat și altădată că Brâncuși, în realitate, nu are elevi. El rămâne singur, izolat. Și fără îndoială că am avut cu el discuții.
 
Când am fost la el odată, i-am arătat o lucrare de a mea într-o fotografie, și el a întors fotografia pe dos. ..Da’așa ai cercetat-o?” și eu i-am răspuns: „Domnule Brâncuși, eu nu fac asta, pentru că eu fac altceva decât faci d-ta — și am întors îndărăt fotografia și am zis : asta nu poate să stea decât așa.
 
Este condiționată de legile gravitației. Luați seama că asta nu este un obiect, asta este sculptură. Fac deosebire între obiectul care îl ții în mână și sculptura care o așezi acolo, monumental și condiționată de legile naturale ale gravitației, ale ritmului, ale armoniei”.[4]


Artistul- soldat pe frontul de la Mărășești
La intrarea României în război se întoarce în țară, iar la insistențele sale, este trimis pe front. Între 1916 și 1918 se numără printre artiștii români mobilizați pe lângă Marele Stat Major al Armatei la Secția a IlI-a Adjutantură. Locotenentul Ion Jalea a lucrat ca ofițer de rezervă, aflat la comanda trupei, executând în timpul liber schițe în creion și laviu, dar și mici compoziții modelate în lut și arse în cuptorul Mănăstirii Cașin, unde era încartiruit. Portretele făcute unor camarazi sau unor „aliați" ruși - subiect foarte atractiv pentru artiștii noștri -  sunt adevărate studii academice unde, prin paginare și valorație, sunt obținute profunde analize psihologice ale modelului.[5]
 
Participă efectiv la luptele de la Corbu, Maxineni și Nămoloasa, dar pe 17 august 1917 este grav rănit. Evacuat mai întâi la Galați, apoi la Iași, îi este salvat piciorul stâng, dar nu și brațul stâng. Cu decretul nr. 909 din 19 aprilie 1918 i se conferă „Coroana României“ cu Spade în gradul de Cavaler cu panglica, urmează „Virtutea Militară“ și “Crucea de război franceză“, care îi este înmânată personal de generalul Henri Mathias Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze“.[6]

Alla Jalea, fiica sa, își amintea că pe eroul-artist Regina Maria l-a ajutat pe front, iar când a fost rănit, a căzut în partea franceză, bucurându-se de atenția combatanților.[7]
 
În 1919 se întoarce în Franţa, unde îşi reia studiile, iar între 1920-1923 realizează o serie de sculpturi celebre precum:
  • „Hercule doborând centaurul”,
  • „Faun cântând”,
  • „Monumentul eroilor români morţi în prizonierat în regiunea Saar”,
  • „Monumentul soldatului român”,
  • „Monumentul soldaţilor francezi căzuţi în România”,
  • „Monumentul eroilor ceferişti”.
Tot în 1923 se căsătoreşte cu Sabina N. Dumă, iar pe data de 12 octombrie 1924 se naşte fiica lui, Mioara.În 1923 s-a dezvelit la Dieuze, în Franța, lucrarea monumentală realizată de  Ion Jalea „Monumentul soldaților români“, omagiindu-i astfel pe cei  687 de ostași români căzuți pe pământul Alsaciei și Lorenei, în Primul Război Mondial, ca prizonieri de război.
 
Cimitirul a fost inaugurat în prezența Reginei Maria, ale cărei cuvinte în limba franceză sunt înscrise pe placa comemorativă de pe monument: „Soldați români, departe de patria voastră pentru care v-ați sacrificat, odihniți-vă în pace, sub o aureolă de glorie, în acest pământ ce nu vă este străin“.
 
 Peste ani, în 1968, când Generalul De Gaulle a vizitat România, Ion Jalea avea să primească pentru a doua oară din partea acestuia Legiunea de Onoare, de data aceasta în Grad de Ofițer.
 
În 1926 este numit membru în Consiliul Artistic al Muzeului „Toma Stelian” și îi apar lucrările : „Centaureasă”, „Lucifer”, „Hercule doborând centaurul” şi „Centaur îndoind arcul”, iar la 14 iulie se naşte fiica sa, Alla.
 
La Expoziţia Internaţională de la Barcelona din 1929 primeşte unul din Marile Premii.
În 1930, alături de Cornel Medrea, realizează basoreliefurile "Cupolei Gloriei" ilustrând diverse momente ale luptelor de la Mărășești, monumentul fiind printre cele mai importante din Europa. 
 
 În următorii ani, 1932 – 1955, activitatea sa artistică se intensifică realizând diverse lucrări, precum: „Sfântul Petru” şi „Sfântul Pavel” (1932), „Monumentul Infanteriei” (1934 - 1936), „Pegas”, „Cap de cioban“, statuia Regelui Ferdinand (1938), „Liviu Rebreanu”, „Cap de femeie” ( 1939), „Sfântul Pantelimon”, „Bună Vestire”, „Caii soarelui” (1940), „Dragoş Vodă (1942), „Împărat şi proletar” (1955) şi altele. [8]
 
Este ales membru al societăţii „Ateneul Român”. În 1936 are loc dezvelirea Monumentului Infanteriei şi Ion Jalea este decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de Comandor.
La Expoziţia Internaţională de la Paris, din 1937, expune monumentul „România şi provinciile sale” şi obţine unul dintre Marile Premii.
 
Odiseea statuii reginei

Unul dintre cele mai frumoase ansambluri statuare ale artistului dobrogean este statuia Carmen Sylva. Lucrarea monumentală a fost realizată cu banii provenind din colectă publică, la inițiativa unui comitet cetățenesc, „Pro Carmen Sylva“, inaugurarea făcându-se la 15 august 1937. Ea întruchipează statuia reginei, ca o coloană înaltă de aproximativ trei metri, alături aflându-se grupul statuar „Femeia cu harpa“.La inaugurare, preşedintele comitetului de iniţiativă, profesorul de la „Mircea”, Gh. Coriolan, îi spunea primarului Horia Grigorescu: „Dl Primar, comitetul vă încredinţează acest monument şi vă roagă să-l păstraţi ca să poată fi transmis generaţiilor viitoare, ca semn de veneraţie şi recunoştinţă a populaţiei constănţene pentru Marea Regină şi Poetă Carmen Sylva”.
 
Din păcate, în comunism, timp de jumătate de secol, statuia a stat ascunsă în depozitele Muzeului de Artă, iar „Femeia cu harpa” pusă în centrul orașului Medgidia. Încă din 1990, ieșind la lumină uitata operă de artă, s-a propus și s-a aprobat repunerea ei pe soclu. Abia în anul 2013 acest deziderat s-a putut realiza.
 
 În 1938, Ion Jalea este ales Preşedinte al Sindicatului Artelor Frumoase şi Senator Regal pentru Arte.[9] Participă la Expoziţia Internaţională de la New York din 1939, cu lucrări precum: „Povestea neamului”, „Tors”, „Dansatoare” şi statuia alegorică „România”. În 1941 este numit Director al Artelor în Ministerul Culturii Naţionale. Câteva lucrări ale artistului, ce erau expuse în Muzeul Kalinderu, sunt distruse în timpul bombardamentului german de la 24 august 1944.
 
În 1948 este ales membru corespondent al Academiei R.P.R., în 1956 primeşte titlul de Maestru emerit al artei, iar în 1957 este ales Preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici. În 1959 este decorat cu „Steaua Republicii” clasa a ׀׀׀-a.
 
Dobrogea, dragostea lui dintâi
„Pe noi, creșterea orașului și a regiunii Constanța ne interesează ca artiști plastici. Eu vorbesc și ca unul care sunt dobrogean, care am copilărit aici, pe dealurile acestea, am dus plugul pe brazdă, am semănat cu traista de gât sute de hectare de porumb“, declara artistul cu modestie.
 
La 29 noiembrie 1936 a fost marcată împlinirea a patru decenii de existență a Liceului „Mircea cel Bătrân“, o sărbătoare a întregului oraș. Cu acest prilej, s-a dezvelit o placă comemorativă de bronz, executată de către sculptorul Ion Jalea, fostul elev al liceului. Placa îl reprezintă pe arhanghelul Mihail, iar de o parte și de alta sunt gravate cu litere de aur numele eroilor mirciști.
 
Reporterul descria evenimentul la care participa: „Sala de festivităţi a liceului era plină până la ultimul loc. Au participat peste 1800 de persoane reprezentând tot ceea ce oraşul nostru are mai distins ca intelectualitate şi poziţie socială: Magistratura, în frunte cu dl. Dimitriu, preşedintele Curţii de Apel, parlamentarii dobrogeni, în frunte cu d. Radu Roşculeţ, vicepreşedintele Camerei deputaţilor, reprezentanţii oficialităţilor, în frunte cu d. prefect Vasile Bellu şi primarul municipiului, d. Horia Grigorescu, profesori de la toate şcolile, avocaţi, foşti elevi şi profesori ai liceului.
 
Festivităţile au început prin intonarea imnului regal de către corul liceului sub conducerea profesorului de muzică Obârşeanu. A urmat un serviciu religios oficiat de către clerul episcopal, în frunte cu episcopul Gherontie al Tomisului şi Durostorului. S-a pomenit memoria foştilor profesori elevi şi cercetaşi ai liceului care au murit eroic pe câmpurile de bătălie în războiul pentru întregirea neamului. S-a sfinţit apoi drapelul liceului care a fost în primire d-lui Coriolan, directorul liceului „Mircea cel Bătrân”.
 
S-a dezvelit o placă comemorativă de bronz, pe care se află gravate cu litere de aur numele următorilor eroi: foştii profesori V. Dumitrescu şi T. Constantinescu, şi cercetaşii elevi Haneş Gheorghe, G. Buricescu, Buzatu Alexandru, Crăcană Constantin, Farmachi Cristofor, Mozes Moise, Predescu Aurel, Zoropopel Tegram, şi foştii elevi Anghelescu Temelie, Băduleşteanu Dumitru, Budac Gh. Titus, Diamantopol Niculae, Iacob I. Cristache, Jipa, N. Ioan, Mihăilescu I. Constantin, G. Moceanu, I. Constantin, Panaitescu Ştefan, Sarry N. Achille, Sassu Gheorghe, Tanta Eugeniu, Toma P., G. Tulbure, I. Vasile, Vârnav Petre, Vulcan Anibal.
 
D.G. Coriolan, directorul liceului, a predat, apoi, elevilor drapelul cu următoarele cuvinte: „Iubiţi elevi, vă încredinţez drapelul liceului, el este simbolul patriei. Să-l păstraţi cu sfinţenie şi demnitate”.[10]
 
Gestul colonelului Ion Marin Dobrogianu de a dona Liceului „Mircea” o valoroasă bibliotecă, cărţi agonisite în toţi aceşti ani din munca şi râvna sa, devine un simbol. Mulţi ani, biblioteca şcolii a avut un patrimoniu de carte mai valoros decât al oraşului însuşi. Din păcate, războiul a distrus, întâi de toate, acest tezaur.
 
Arcașul odihnindu-se - un mit răsfrânt pe brațele eternității
În 1961 este montat, pe faleza Cazinoului din Constantă, Arcaşul, varianta în piatră. Străjuie și astăzi cu privirea spre mare, transmițând forță, încleștare, echilibru. Un mit răsfrânt pe brațele eternității.
 
Despre monumentala lucrare, un critic literar de certă judecată artistică, Ștefan Fay, scria: „În Arcașul odihnindu-se Jalea încarcă personajul mitologic cu un simbol de o valoare superlativă, reuşind să întruchipeze însăşi imaginea pe care poporul o are despre sine : statornicia! Odihnindu-se lângă umărul oamenilor care se plimbă pe faleza Constanţei, în mijlocul vestigiilor
 
Tomisului de altădată, cu întreaga rezervă de forţă înscrisă în graniţele geometriei sale, Arcaşul maestrului Ion Jalea ne duce cu gândul la Sfinx, cu tulburătoarea asemănare că amândouă monumentele tac, şi cu deosebirea lor atât de tulburătoare că tăcerea Sfinxului întreabă veşnicia, în vreme ce tăcerea Arcaşului odihnindu-se răspunde veşniciei ! Ștefan Fáy[11]
Înfruntând timpul și timpurile, pe 19 martie 2009, președintele României, Traian Băsescu, a efectuat o vizită la Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ocazie cu care a avut loc ceremonia de inaugurare a copiei în bronz a operei de artă "Arcaș odihnindu-se", sculptură de Ion Jalea, donație a statului român către Curtea de Justiție din Luxemburg.
 
1906 cerere Ion Jalea, facsimil

Unde mai sunt statuile de altădată?
La 17 aprilie 1968 Ion Jalea este ales Preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici şi devine membru titular al Academiei R.S. România. Tot în 1968 „se perfectează donaţia celor 110 lucrări de sculptură şi 17 de grafică, făcută Muzeului de Artă Constanţa. Pe baza lor se constituie Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”. “[12]
 
În 1969, acad. Ion Jalea împreună cu cei mai importanți membri ai Uniunii Artiștilor Plastici, printre care Brăduț Covaliu, Ion Irimescu, Virgil Almășan, Ovidiu Maitec, Ion Pacea, Constantin Lucaci, își propun să aducă pe litoral lucrări reprezentative care să ambienteze noile stațiuni. Sute de statui, fresce, compoziții ceramice au împânzit astfel Mamaia, Constanța, Mangalia și noile stațiuni ale sudului litoralului. Din păcate, astăzi, multe stau degradate sau, cel mai rău, au dispărut.
 
În următorii ani realizează sculpturi precum „Nud”, „Oedip”, „Decebal”, „Monumentul Unirii”, „Dragoş Vodă şi zimbrul” şi „Mama cu copil”.
 
În 1972 este dezvelită statuia „Mircea cel Bătrân” la Tulcea. În 1973 face o donaţie către comună natală şi participa la Expoziţia de artă românească de la Roma. Pe 24 ianuarie 1976 dezveleşte la Focşani „Monumentul Unirii”, iar la 1 martie la Deva, „Monumentul Decebal”. În 1979 la Câmpulung Moldovenesc are loc inaugurarea monumentului „Dragoş Vodă şi Zimbrul”. În 1983 se deschide Expoziţia Retrospectivă „Ion Jalea” unde sunt expuse 60 de lucrări, 25 de desene şi 10 fotografii ale lucrărilor monumentale, iar în dată de 29 aprilie maestrul este decorat cu „Ordinul Muncii “ clasa l.[13]
 
După două zile de la împlinirea vârstei de 96 de ani apar semnele unei boli grave, iar în dimineaţa zilei  de 7 noiembrie 1983 Ion Jalea se stingea din viaţă.
„În străduinţa de a servi cât mai temeinic cauza poporului, Ion Jalea întruchipează o înaltă etică de artist şi cetăţean.”[14] 

Muzeul Ion jalea, interior

Un dar fără de preț
 „Am dat eu un lot de lucrări Muzeului din Constanța din mai multe motive, întâi că sunt născut în Dobrogea, al doilea — ca să am o colecție care să mă reprezinte pe mine. Mă întrebați ce înseamnă un muzeu? Foarte mult.
 
O etapă de viață este consemnată în operele de artă, și ele ajută mai înainte de toate istoriei, în al doilea rând intențiile, niciodată complet realizate de un artist, pot fi reluate, reconsiderate de alții și duse mai departe. Operele se așează în muzeu una după alta, așa cum se continuă și se caută perfecțiunea artistică. Se așează una după alta în generații. Și de aceea e bine ca operele să fie într-un muzeu.
 
Ca artiștii tineri să vină și să simtă, nu să copieze, intențiile celor care au fost înaintea lor, ca să le ducă mai departe. Este chiar povestea portretului pe care am spus-o adineauri, că eu am încercat toată viața mea să ajung la o tipologie românească a capului de expresie — și mi s-a recunoscut că am reușit, în special criticul Petru Comarnescu a afirmat că am făcut tipuri românești în portret — dar mă gândesc acuma cât am realizat eu, într-o manieră oarecare, și câte au realizat tinerii care au încercat cu forțe noi să ducă portretul mai departe, și ei au ajuns la niște expresii artistice de care eu, cînd mă duc în expozițiile lor, sunt emoționat; sunt foarte frumoase, foarte realizate și foarte autentic românești.
 
Muzeul, bineînțeles că are și o misiune culturală foarte mare, e locul unde lumea să se ducă, să vadă, să înțeleagă și să se hrănească din această formă a spiritualității”.[15]
 O scurtă prezentare a constituirii Colecției ,,Ion Jalea”, a modului în care a fost concepută expoziția, făcea Doina Păuleanu, pe atunci muzeograf la Muzeul de artă Constanța: „Muzeul, omagiu adus Dobrogei natale, grupează în sălile sale de expoziție o selecție caracteristică pentru evoluția conceptuală și stilistică a sculptorului, desfășurată pe o perioadă de activitate care însumează câteva decenii.
 
Această colecție întrunește armonia unui ansamblu definitoriu pentru arta lui Ion Jalea, dar și pentru sculptura românească contemporană. De altfel, ideea de a prezenta în asemenea nuclee artiști dobrogeni și artă legată prin subiect literar de Dobrogea, constituie una dintre intențiile fundamentale ale întregii activități muzeistice constănțene. Lucrările expuse definesc o operă care stă sub semnul unei continuități stilistice stringente, însumând romantismul unei atitudini și serenitatea unui demers stilistic.
 
Este de consemnat reușita amenajării muzeistice efectuată în colaborare cu întreprinderea „Decorativa” București. Fiecare operă a acestui ansamblu a fost propusă, planimetric și spațial, pentru locul pe care-l ocupă în prezent în expunere și astfel ansamblul a fost detaliat pe săli, iar fiecare sală în parte a fost gândită în raportare ambientală la ansamblu. Dimensiunile soclului fiecărei lucrări au fost astfel determinate de cele ale lucrării, dar și de locul afectat ei în expoziție. S-a avut în vedere și capacitatea de iradiere spațială pe care materia sculpturală o presupune. Ponderea numerică a sculpturii de vitrină și a basoreliefurilor în săli a fost raportată la numărul sculpturilor rotunde”.
 
Se cuvine menționat faptul că la ordonarea selectivă a operelor destinate a fi expuse în cele 9 săli, ordonare care exprimă sinteza operei și personalității sale, a participat însuși artistul, sculptorul Ion Jalea. Lucrările sale sunt prezentate într-o înlănțuire tematică, în funcție de trăsăturile, de caracteristicile care le apropie.
 
De aici și impresia unui echilibru în expunere. Fiecare lucrare în parte se detașează totuși datorită mijloacelor de expunere folosite, care urmăresc și individualizarea exponatelor, dar și evidența mesajului pe care îl transmite ideea tematică abordată. Ceea ce face posibilă comunicarea, sau figurativ vorbind, dialogul continuu dintre exponate și vizitator.
 
Dialog mental, repetat de atâtea și atâtea ori în fața lucrărilor sale : Victorie, Remușcare, Sfarmă-Piatră, Dragoș vodă și zimbrul, Hercule doborând centaurul, Oameni cărând saci, Țărani, Cosaș, Bivolar, Arcaș odihnind, Caii soarelui etc., etc. Realizate în bronz, marmură, piatră, gips, operele expuse redau o imagine elocventă asupra creației artistului, evoluția și îmbogățirea limbajului său plastic, pentru fiecare etapă parcursă în cele peste șapte decenii de muncă.
 
Tematica sculpturii sale cuprinde o arie largă: opere alegorice, mitologice, schițe de pe front, legende populare, figuri de țărani, nuduri, portrete, compoziții monumentale. Fiecare lucrare în parte poartă pecetea căutărilor realiste ale artistului în care știința și siguranța modelajului conferă ideii tematice realizată în volume, vibrație, căldură și autenticitate.
 
Epică, arta lui Ion Jalea este un permanent și impresionant imn dedicat făpturii umane. Artistul își manifestă liber personalitatea creatoare, sensibilitatea, structura sa psihică, experiențele tematice, modalitățile de construcție artistică, într-un cuvânt, stilul său autentic pus în slujba adevărului.
 
Eroii sculpturii sale au o istorie, o istorie circumscrisă între coordonate spațiale și temporale specifice, cu un destin de viață specific, o istorie și un destin de viață cu adânci rădăcini în istoria țării noastre.“[16]
 
Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.

Citește și:
Dr. Gheorghe Vintilă - Darul ce l-a făcut oamenilor din Topalu
Constantin Brătescu - „Populația Dobrogei - un muzeu etnografic viu
Tranulis - filantropul cineast al Constanței
 
 

[1]Revista Muzeelor și Monumentelor, 14, nr. 11, 1977
[2]SJCAN, fond Prefectura Constanța, dosar 41/1894, fila 2
[3] Cruceru, Florica, Artişti dobrogeni, Editura Muntenia, Constanţa,  2005, p.239
[4]Revista Muzeelor și Monumentelor,14, nr.11, 1977
[5]Observator Cultural, 18, nr. 895, 26 octombrie 2017
[6] Cruceru, Florica, op.cit.,  p. 240
[7] Lăpușan, Aurelia, Lăpușan, Ștefan, Mangalia în paginile vremii, Constanța, Editura Dobrogea, 2009
[8] Mihalache, Marin, Ion Jalea, Editura E.S.P.L.A., Bucureşti, 1956, p.22
[9] Cruceru, Florica, Artisti dobrogeni,Editura Cronica, Iasi, 2005,  p. 242
[10]Lăpușan, Aurelia, Lăpușan, Ștefan, Constanța, memoria orașului, Editura Muntenia, 1997, p.415.
[11]Informatia Bucureştiului, 14, nr. 4282, 20 mai 1967
[12] Cruceru, Florica, Op. cit.,  p. 245
[13] Cruceru, Florica, Artiști dobrogeni, Editura Cronica, Iasi, 2005,  p. 246
[14] Petru, Comarnescu , Ion Jalea, Editura Meridiane, Bucureşti, 1963, p. 76
[15]Interviu consemnat de Paul Cornel Chitic, Revista Muzeelor și Monumentelor, 14, nr.11, 1977.
 
[16]Revista Muzeelor și Monumentelor, 14, nr.11, 1977
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari