Istoria Dobrogei Cotovu, un nume lăsat moștenire generațiilor viitoare (GALERIE FOTO)

Ioan Cotovu

„A fost cărturar distins și după moda vremii, era un latinist romantic. A tradus cântecul „Ginta Latină” (de Vasile Alecsandri, n.n.)  în latinește; a tradus din Eneida lui Virgiliu, din Pliniu, Cesar, Tit Liviu, Ovidiu etc. Fiind întemeietorul școalei de Stat de aici, muzeul Hârșovei îi păstrează pios lucrările și o parte din biblioteca salvată. Dintr-o cuvântare rămasă în manuscris de la Ion Cotovu, culeg aceste date deosebit de importante pentru istoria culturii române între Dunăre și Mare, în anul realipirei provinciei. „În anul școlar 1878/79, școala română din Hârșova avea 50 de elevi, cu un singur învățător. În anul 1879/80 erau 60 de băieți și 46 fete, în 2 clase, cu 2 învățători. Mai departe, în cuprinsul conferinței, ni se dau surprinzătoare date statistice pentru întreaga Dobroge a primului an de stăpânire oficială românească (1879). Școala (sau școlile ?) primară din orașul Tulcea avea 79 băieți și 62 fete. Școala (sau școlile) primară din orașul Babadag avea 51 băieți și 25 fete. Școala (sau școlile) primară din orașul Isaccea avea 72 băieți și 22 fete. Școala (sau școlile?) primară din orașul Măcin avea 61 băieți și 27 fete. Școala (sau școlile?) din orașul Mahmudia avea 21 băieți. Școala (sau școlile?) primare din orașul Sulina avea 16 băieți și 4 fete. Școala (sau școlile?) primare din orașul Chilia-Nouă avea 27 băieți și 17 fete. Școala (sau școlile?) primare din orașul Constanța avea 58 băieți și 19 fete. Școala (sau școlile?) primare din orașul Mangalia avea 20 băieți și 5 fete. Școala (sau școlile?) primare din orașul Medgidia avea 22 băieți și 6 fete. Școala (sau școlile ?) primare din orașul Cernavodă avea 33 băieți și 18 fete. Școala (sau școlile?) primare din orașul Hârșova avea 60 băieți și 46 fete. Școala (sau școlile?) primare din orașul Ostrov avea 148 băieți și 50 fete. Școala (sau școlile?) primare din orașul Cuzgun avea 23 băieți și 2 fete. Documentul e cu atât mai important, cu cât știm ce sărace sunt izvoarele dobrogene prin dispariția arhivelor în vremea războiului”.[2]

Apostolatul acestui devotat institutor, faptele sale de construcție educațională și civică sunt continuate și recunoscute de urmașii acestuia, iar în semn de prețuire se ridică un bust în curtea școlii „primului învăţător român din Hârşova, Ioan Cotovu, care a fost şi un mare cărturar al timpurilor. Bustul acestuia a fost ridicat în faţa impozantei clădiri a şcoalei mixte primare, în zona unui parc ce este în curs de plantare”, comentau ziariștii. „După serviciul religios, d. ministru Sassu a desvelit şi acest monument. Au rostit cuvântări d-nii: D. Gheorghiu, senator; Francis Sachetti, Perţache, revizor şcolar, şi Virgil Cotovu, directorul general al porturilor maritime, din partea familiei. Oaspeţii au vizitat muzeul pantologic şi etnologic, primul în Dobrogea, înfiinţat de Ion Cotovu. Bustul construit în anul 1936 a fost realizat de  sculptorul Ioan Faur-Schmidt.

 

După terminarea solemnităţii desvelirii monumentului lui Ion Cotovu, asistenţa a vizitat muzeul regional din Hârşova, care înainte a fost vizitat în două rânduri de către Regele Carol I şi familia regală, de Regele Ferdinand şi multe personalităţi de ştiinţă din ţară şi străinătate, printre care Sir Georgie Hill directorul lui British Museum din Londra. În acest muzeu sunt expuse piese arheologice de o deosebită valoare istorică, piese care au făcut obiectul a numeroase studii ale arheologilor autohtoni şi străini.”[3]
Cu același eveniment fusese dezvelit și bustul unui alt fruntaș  dobrogean, Luca Oancea, unul din marii proprietari agricoli, om politic. La aceste solemnităţi pe lângă demnitarii veniţi din Capitală şi cei din Constanţa, au asistat peste cinci mii de săteni veniţi din împrejurimi.
Mai târziu, într-o ședință a Academiei Române, Ion Simionescu, geograful, donează din partea familiei Cotovu două caiete manuscris ale lui Ion Cotovu, copii de pe cursuri de matematici și istoria naturii, predate la Academia Mihăileană.[4]
 

Brutus Cotovu

Brutus Cotovu s-a născut în Galați, la 6 ianuarie 1859. A fost fiul învăţătorului Ion I. Cotovu, şi tatăl a doi ingineri celebri la Constanţa: Virgil Cotovu, directorul Portului Constanţa, timp de peste două decenii, şi fratele său Ovidiu Cotovu, inginer hidrograf la Constanţa.
Urmând exemplul tatălui, Brutus Cotovu a fost o personalitate de prestigiu a învățământului dobrogean și a vieții socio-culturale tulcene: director al Școlii primare nr.2 din Tulcea, subrevizor școlar al Dobrogei, revizor școlar al județului Constanța din octombrie 1893, inspector școlar, senator, epitrop al Catedralei „Sf. Nicolae”, publicist. A fost președinte al Cooperativei „Dunărea”, vicepreședinte al Ligii pentru propășirea Dobrogei, fondator al Băncii populare „Spiru Haret” din Tulcea.
A semnat articole în „Dobrogea jună”, „Analele Dobrogei”, „Colnicul Hora” ș.a. A scris, împreună cu Voicu T. și Constantinescu P., Monografia orașului Tulcea. Trecutul, prezentul  și  viitorul  său, tipărită la Constanța, în 1928.
Brutus Cotovu cu soția sa Ecaterina Rășcanu Cotovu au avut trei băieți și două fete: Eugenia, Valeria, Vergiliu, Ovidiu și Octavian.
 
Brutus a murit la Constanța la 8 ianuarie 1940.
 

Vasile Cotovu

Vasile Cotovu, fratele mai mic al lui Brutus, s-a născut în anul 1866, avea studii cu bacalaureat și a fost numit provizoriu la „Școala primară de băieți” din Hârșova, la 15 septembrie 1895, provizoriu figurând și la 1897. Va fi sprijinul de nădejde al tatălui său, începând din decembrie 1888, după transferarea lui Brutus Cotovu la Tulcea. În clădirea școlii vechi a întemeiat muzeul de antichități, inaugurat odată cu biblioteca, la 1 mai 1904, în prezența Regelui Carol I și a Familiei Regale. Presa relata evenimentul cu lux de amănunte :

„Familia regală în Dobrogea în 1904. La Hârşova.
Oraşul era frumos decorat şi steagurile tricolore fâlfâiau în aer, la ferestrele şi balcoanele tuturor caselor. La debarcader s-a ridicat un arc de triumf, iar alături de el o tribună. Vreo 4000 de săteni veniţi din plasa Hârşova aşteptau pe mal sosirea M.S. Regelui şi Familiei Sale.
Elevii tuturor claselor primare din plasă, îmbrăcaţi sărbătoreşte, aşteptau şi ei.
La ora 10 un foc de tun anunţă sosirea canonierei „Rahova” pe care se aflau A.S. Principele Ferdinand, micii principi Carol şi Elisaveta şi d-l prim-ministru Sturdza, care s-au dat jos la debarcader, iar după 20 minute sosi şi „Orientul”.
D-l locotenent Niculescu, căpitanul portului, prezentă M.S. Regelui raportul, iar d-l Burghelea, primarul oraşului, a urat o bună venire Înalţilor Oaspeţi, prezentându-Le pâinea şi sarea.
Mai multe doamne au oferit Reginei şi Principesei buchete de flori, iar d-l I.V. Tomoşoiu, în numele hârşovenilor, a prezentat A.S.R. Regale micului Principe Carol o sabie, pe a cărui lamă erau gravate cuvintele: „1 Mai 1904. Cetăţenii hârşoveni Prinţului Carol, viitorul Împărat al Românilor”.
După aceea Înalţii Oaspeţi au parcurs pe jos străzile Carol I, Remus Opreanu şi Telegrafului, până la şcoala primară, unde au vizitat clasele, Ateneul, sala de conferinţe şi unde un elev a recitat nişte versuri ocazionale, ceea ce a făcut multă plăcere Suveranului. La ora 11 M.S. Regele şi Familia Sa s-au reambarcat, continuându-şi drumul în josul Dunării”.[5]

 În 1919, Brutus devine membru corespondent, pentru județul Constanța, al Comisiei Monumentelor Istorice.

„Printre paragini, în țărâna Hârșovei care a fost, a scormonit răbdător un om, un dascăl cu copiii școlii, vreme de peste 30 de ani aproape. A întrebat, a cules și a căutat prin cărți toate mărturiile trecutului local. D. Vasile Cotovu, directorul școlii primare hârșovene, este unul din puținele exemplare ale breslei înzestrat cu patima colecționării. Muzeul său, cercetat și lăudat de cărturarii români și străini, în trecere pe la Hârșova, s-a risipit în vremea războiului, împreună cu biblioteca (vreo 5000 volume). S-a păzit până la apariția patrulelor inamice. S-a salvat ce au putut ridica într-o goană doi marinari de pe un vas de război în toiul bombardamentului. Restul a căzut pradă mâinilor devastatoare și flăcărilor. Întors acasă, după sfârșitul prăpădului, d. Vasile Cotovu s-a apucat să-și refacă muzeul. Iar a scormonit prin coclaurii locului, iar a căutat și a cerut ce i s-a părut de valoare. Muzeul Hârșovei a renăscut din cenușă ca legendara pasăre Phoenix. Unde să-l așeze? Școala era distrusă. D. Cotovu l-a pus în casa sa proprie până va avea iar clădirea publică. Colecția arheologică, numismatică, cea naturalistică, etnografică, documente diverse, abia încap în 3 odăi de păstrare. Muzeul de la Hârșova, oricât ar fi de recomplet și neștiințific înjghebat, este încă singurul muzeu al Dobrogei, și d. Vasile Cotovu rămâne un precursor...”[6]

În ianuarie 1921, muzeul este redeschis în locuința proprie a învățătorului Vasile Cotovu și va fi inaugurat la 29 mai 1926, în prezența Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, punându-se și o placă de marmură pe care s-a scris: 

„M.S Regele Ferdinand/ M.S Regina Maria / inaugurat-au restaurarea Muzeului regional Hârșova în această casă la 29 Maiu 1926”. 

Semnăturile Familiei Regale și ale lui Anghel Saligny și D. Sturdza se păstrează în Cartea de Aur a Muzeului.


Reînființat și reorganizat după 1985, ca secție a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul Carsium din Hârșova este inaugurat la 23 aprilie 2006, cu participarea Regelui Mihai și a Reginei Ana.
Vasile Cotovu a fost membru activ al Societății Numismatice Române. S-a pensionat în 1928.
În 1900, Vasile Ioan Cotovu înfiinţează Ateneul „Carsium” (numele roman al Hârşovei). Înainte de război ateneul şi-a lărgit activitatea şi a fost transformat în  Societatea culturală sportivă „Carsium” de către tinerii: Nicu Papatanasiu, Virgil Teodorescu, Ion şi Traian Boeru, Geambaşu etc. Aceştia au înfiinţat şi Societatea culturală sportivă „Mihai Eminescu” şi două biblioteci publice.

 

Vergiliu Cotovu

Vergiliu Cotovu, născut la 27 mai 1891, mort la 2 iunie 1958, la București, diplomat al Școlii Naționale de poduri și șosele, inginer, căsătorit cu Sandra Oancea, prozatoare, a fost un apreciat un strălucit specialist în telecomunicații și transporturi, profesor la Școala de Marină. A fost autorul mai multor lucrări tehnice şi iniţiatorul planurilor de sistematizare a porturilor Constanţa, Midia şi Medgidia.

Făcând bilanțul anului 1934, presa locală evidenția că noua gară maritimă, realizată în doar doi ani, amenajările bazinului de petrol și consolidarea malurilor orașului i se datorează în mare parte. 

„Cât a stat la Constanţa (1919-1937) acest merituos inginer a executat  importante lucrări de modernizare ale portului Constanţa. Toate aceste lucrări executate în cursul acestui an în portul Constanţa se datoresc grijii şi supravegherii continui a d-lor Virgil Cotovu, directorul porturilor maritime, şi a subdirectorului acestei instituţiuni, d. Ovidiu Cotovu (fratele său, n.n.) care au lucrat fără preget la terminarea lucrărilor începute în anii precedenţi şi completarea lor cu alte lucrări utile pentru sporirea posibilităţii de încărcare şi descărcare a portului nostru, primul port al ţării, şi poarta de trecere a tuturor produselor din ţările riverane spre Orient.”[7]

În 1942, în Monitorul oficial i se stabileau prin decret atribuțiile de serviciu: „D-l inginer inspector general Virgil Cotovu va avea atribuția de a seconda pe directorul general P. C. A. în chestiunile tehnice de construcții, în chestiunile de administrație, de contabilitate și de exploatare. D-sa se va ocupa în special de Direcțiunea de studii și lucrări noi, de Direcțiunea hidraulică, de Direcțiunea porturilor maritime, de Direcțiunile docurilor și de Direcțiunea silozurilor regionale.”[8]

Doi ani mai târziu primea și alte însărcinări: „D-l inginer inspector general Virgil Cotovu, subdirector general al Administrației Comerciale a Porturilor și Căilor de Comunicație pe Apă, este delegat de noi cu conducerea Direcțiunii Silozurilor Regionale”[9].
În august 1945, inginer inspector general Virgil Cotovu era însărcinat cu conducerea Direcției Generale P. C. A., primind dreptul de a reprezenta în justiție Administrația Comercială P. C. A.[10]

Încă din tinerețe Virgil Cotovu era fascinat de aspectul citadin al portului:

„ Puține înfăptuiri ale muncii omenești sunt atât de minunate. Diguri din blocuri enorme, până la 300—400 tone unul, înaintând pe mii de metri în larg, până la adâncimi de 20 sau 30 m. Imense întinderi de ape adânci adăpostite de valuri. Sute de vase de toate mărimile unele putând cuprinde cu mult peste o mie vagoane de mărfuri. Uriașii transatlantici, minuni de mecanism, confort și artă. O mișcare necurmată de vapoare, remorchere și ștalupi pe bazine. Nenumărate macarale și instalațiuni pe cheiuri: vagoane ridicate cu totul de pe șini și răsturnate în câteve clipe de tot conținutul lor în minereuri sau cărbuni; silozuri în stare să umple cu cereale un vas mare în câteva ore; elevatoare plutitoare; docuri plutitoare putând ridica vase cât de mari; hangare, rezervoare, depozite, frigorifere și antrepozite nesfârșite. Toate alimentele, toate fructele, toate bogățiile de pe glob, înmagazinate, clasate și păstrate în cele mai bune condițiuni”.[11]

Sandra Cotovu

Sandra Cotovu (n. 9 ianuarie 1898, Hârşova - m. 17 iulie 1987, Bucureşti), soția lui Virgiliu, a fost autoarea a patru cărţi: Jocuri de apă (1938), Divorţul Marinei şi alte schiţe (1941), Fascinaţie (1943) şi Vijelie (1947).

Mentorul ei literar a fost poetul George Topârceanu. Relația ei strict epistolară cu poetul şi profesorul de estetică literară George Topîrceanu a fost benefică. Peste cincizeci de epistole trimise prozatoarei Sandra Cotovu cuprind  preţioase lecţii de stil, de compoziţie, de folosire a limbii literare, de analiză psihologică şi, evident, încurajări de a citi şi a reciti capodoperele literaturii europene. Şi nu numai. George Topîrceanu era secretar de redacţie și un generos descoperitor de talente literare.

Sandra a publicat în revistele „Însemnări literare“, „Viaţa Românească“ şi „Adevărul literar şi artistic“.

Dintr-un document semnat Otilia Cazimir sub forma unei mărturii-declarații reproducem: „De câţiva ani, G. Topîrceanu avea o deosebită prietenie şi admiraţie pentru Constanţa (n.n. Sandra) Cotovu, colaboratoare pe atunci a revistelor „Viaţa Românească“ şi „Însemnări ieşene“. Deşi nu se cunoşteau (şi nu s-au cunoscut niciodată personal), întreţineau o asiduă corespondenţă literară, în clipele cele mai grele pentru prietenul nostru, Constanţa Cotovu n-a stat la gânduri şi făcând (aşa cum am aflat mai târziu) un adevărat sacrificiu, i-a oferit lui G. Topîrceanu, cu titlul de împrumut, suma de 60.000 lei. Banii au fost expediaţi de inginerul Virgil Cotovu din Bucureşti în primele zile ale lunii februarie 1937. Şi numai datorită acestui ajutor prietenesc, G. Topîrceanu a putut pleca la Viena, la 23 februarie 1937, şi a început consultaţiile şi tratamentele prescrise de somităţile mondiale ale timpului, profesorii Iaghici şi Porghes. Dar boala care-l măcina pe G. Topîrceanu nu era nici pe atunci, cum nu este nici astăzi, vindecabilă, însă scriitorul nu s-a stins cel puţin cu durerea cumplită de a nu fi încercat tot ce s-a putut încerca, ca să fie salvat. Iar această ultimă consolare i se datoreşte aproape exclusiv prieteniei devotate şi cu totul dezinteresate a Constanţei Cotovu”[12].
 
Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 
Citește și:
Istoria Dobrogei Lucian Grigorescu a descoperit în culori inefabilul Dobrogei (GALERIE FOTO)

 
 
 

[1] Adam, Ioan, Duiliu Zamfirescu la Hârșova, Datina, serie nouă, nr. 5, 2019[2] Neamul Românesc, 23, nr.170, 2  august 1928[3] Curentul, 9, nr. 3147, 4 noiembrie 1936[4] Analele Academiei Române. Şedinţele, Seria I. - Tomul LI. 1930-1931[5] Farul, I, nr. 24, 2 mai 1904, 2-3[6] Revista Muzeelor și Monumentelor, anul 16, nr.5, mai 1979[7] Curentul, anul 7, nr. 2459, 12 iunie 1934[8] Monitorul Oficial, Partea 1, anul 110, nr. 125, 2 iunie 1942[9] Monitorul Oficial, Partea 1,anul 112, nr.207, 8 septembrie 1944[10] Monitorul Oficial, Partea 2, anul 113, nr.191, 24 august 1945[11] Viața Basarabiei, Revistă Lunară,anul 10,nr.11-12, 1941
 [12] România literară, 50, nr.51, 30 noiembrie 2018

---