Istoria Dobrogei Ioan Borcea, fondatorul Staţiunii zoologice Marine de la Agigea (GALERIE FOTO)

 
A fost un savant cu importante merite pentru ştiinţa românească care și-a legat numele de Dobrogea prin cercetările oceanologice efectuate.
 
În cadrul unor cercetări vaste şi sistematice, a strâns un material faunistic imens şi date inedite asupra faunei de suprafaţă şi de adîncime din Marea Neagră, ca şi asupra biologiei peştilor caracteristici Lacului Razelm şi limanurilor cu apă dulce (în acestea din urmă descoperă relicve faunistice - rămăşiţe ale unei faune dispărute - de tipul vieţuitoarelor din trecutul îndepărtat al Mării Caspice).
 
După studii îndelungate la Paris, pe lângă vestitul zoolog Yves Delage, după o cunoaştere aprofundată a faunei marine dobândită mai ales la staţiunea din Roskoff şi din Neapole, profesorul Ioan Borcea este atras de studiul faunei din Marea Neagră pe care o exploatase ani în şir, începând cu anul 1908.
 
In anul 1932, era ales preşedinte de onoare al Societăţii de Zoologie a Franţei, după ce încă din 1919 devenise membru corespondent al Academiei Române.
Ioan Borcea a fost decan al Facultăţii de Ştiinte Naturale, Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi, director al Muzeului de Istorie Naturală din Iaşi şi în viaţa politică membru al Partidului Ţărănesc (1919) şi ministru al Instrucțiunii și Cultelor între anii 1919-1920.
 
Născut în comuna Buhoci, judeţul Bacău, a urmat liceul la Iaşi şi apoi ştiinţele naturale la Universitatea din acelaşi oraş. A obţinut în 1905 doctoratul, iar după o scurtă perioadă de specializare, la diferite staţiuni zoologice marine, devine conferenţiar şi apoi profesor de zoologie descriptivă la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi (1906-1936). A murit în spitalul din Constanța la 30 iulie 1936 în urma unei infecții galopante.

 

 
În anul 1915, profesorii Traian Săvulescu, Ioan Borcea şi Constantin Petrescu au descoperit, independent unul de altul, populaţiile de Convolvulus persicus - o volbură de nisip cu floare albă - şi de Ephedra distachya - conifer extrem de rar, care la Agigea formează pajişti întinse, cu fructe roşii, din care se fabrica efedrina, un tonifiant folosit în prepararea produselor medicamentoase. Apoi, an după an, alte plante noi, ceea ce duce la iniţierea unor cercetări temeinice. Dunele de nisip de origine marină de la Agigea se dovedeau de unică valoare prin particularităţile de peisaj şi multitudinea speciilor rare de plante şi animale.
Datorită unei elite de intelectuali români, crescuţi în universităţi străine, dar cuprinşi de sentimente de autentic patriotism se creează pe litoralul românesc al Mării Negre primul focar de dezvoltare al cercetărilor sistematice asupra vieţii în mare la care iau parte în egală măsură cadre didactice şi studenţi din Cluj, Iaşi şi Bucureşti.
 
Inventariindu-se deja 56 de specii de plante rare pentru flora ţării noastre, la primul congres al naturaliştilor din România, ce a avut loc în 1928, la Cluj, profesorul Ion Borcea insista pentru crearea unei rezervaţii naturale: „şi botaniştii vor vizita cu interes staţia, studiind flora marină şi flora de stepă şi nisipării bogat reprezentate pe terenul din jurul staţiei noastre. Intenţionăm să aducem aici reprezentanţi ai întregii flore a Dobrogei“.[1]
 
În 1933, Alexandru Borza propunea comisiei regionale din Ardeal a Monumentelor Naturii spre studiu flora de rarităţi a dunelor şi astfel 6.300 mp de dune sunt declarate monument al naturii. Hotărârea a fost publicată în Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 142 din 16 ianuarie 1939 şi în Monitorul Oficial nr. 24 din 30 ianuarie 1939, cu menţiunea că rezervaţia va fi în custodia Staţiunii Zoologice Agigea şi sub controlul Grădinii Botanice din Cluj.
 
În lucrarea semnată Gheorghe Sălăjanu, Adrian Bavaru şi Klaus Fabritius, numită Rezervaţii, monumente şi frumuseţi ale naturii din judeţul Constanţa, apărută în 1978 era foarte clar exprimată valoarea de unicat a rezervaţiei naturale de la Agigea. Sub aspect geobotanic, rezervaţia de la Agigea reprezentă, scriau specialiştii, o unitate floristică unică în sud-estul Europei. Aici se întâlnesc cele mai rare şi mai variate specii de plante, coabitând fericit peste 120 nume, unele din ele descoperite prima dată aici. Lor li se alătură populaţii de vieţuitoare de o varietate şi dinamică de asemenea excepţionale.
În puţine locuri din ţară, pe o suprafaţă de teren atât de restrânsă îşi dau întâlnire un număr atât de mare de plante de nisip, unele caracteristice litoralului atlantic, mediteranean şi caspic, altele întregului ţărm pontic, în sfârşit câteva descoperite pentru prima oară în această rezervaţie, constituind cazuri unice în continentul european.
 

 
Staţiunea românească a fost înființată la 1 martie 1926 prin Decretul regal nr.810 datorită eforturilor marelui profesor Ioan Borcea și ataşată Universităţii din Iaşi. Tot profesorul Borcea a ales pentru noua staţiune punctul de pe litoral numit Agigea, apreciind numeroasele avantaje ale locului.
 
Această primă staţiune zoologică marină românească avea ca scop cercetarea condiţiilor biologice ale Mării Negre şi faunei acestei mări cu precădere a ihtiofaunei, a mijloacelor moderne de pescuit şi valorificarea peştelui marin. În scurtă vreme, numeroşi biologi din ţară şi din străinătate au făcut cercetări în cadrul acestei staţiuni, dând la iveală lucrări de apreciată valoare ştiinţifică.  Astfel, Gr. Antipa punea în 1932 problema explorării ştiinţifice a Mării Negre, iar în 1936 publica o lucrarea specială referitoare la scopul şi căile de cercetare ihtiologică în Marea Neagră.
 
Eforturile profesorului Ion Borcea de a pune pe picioare Staţiunea maritimă de la Agigea sunt uriaşe. Ele se văd din corespondenţa pe care o întreţine cu administratorul staţiunii, pentru fiecare detaliu organizatoric şi de dotare, relaţia cu subalternii, fiind una a unui manager scrupulos, vigilent, interesat de amănunte. Greutăţile de a procura ustensilele necesare, de a amenaja spaţiul exterior cu puieţi, de a valorifica doar în folosul cercetării recoltele de peşte prins, administrarea spaţiilor destinate vizitatorilor - profesori şi studenţi - sunt coordonatele care îl prezintă pe profesorul Borcea ca pe un excelent manager. Staţiunea maritimă Agigea a fost de la început proiecţia exactă a dorinţelor Profesorului. Şi se pare că uneori cu eforturi inimaginabile cei care au urmat la cârma destinelor ei au continuat cu abnegaţie şi managementul şi politicile fondatorului.
 
O amplă corespondenţă desfăşurată pe parcursul existenţei între laboratorul de la Agigea şi Universitatea ieşeană dezvăluie astăzi întreaga odisee a staţiunii, travaliul oamenilor care şi-au dăruit munca, idealurile, cunoştinţele, cercetării ştinţifice. Demonstrează capacitatea ştiinţelor româneşti de a racorda performant la standardele lumii elitelor, fiind un centru pivot pentru savanţi din multe continente.
 
Dr. C. Anghelescu, ministrul Instrucţiei, acordase subvenţiile necesare încă din 1925 pentru construirea unui laborator şi a unei modeste locuinţe pentru directorul staţiunii. În 1927, se acordă un credit de 2,3 milioane lei pentru ridicarea peste o veche construcţie de cazărmi germane în ruină a două etaje destinate a servi de încăperi pentru cercetătorii care veneau la staţiune.
 
Între timp profesorul dispune plantarea de puieţi de diferite soiuri, lucru anevoios datorită dificultăţilor financiare şi a poziţiei staţiunii, departe de orice legătură feroviară sau rutieră. Camera de Agricultură Constanţa înştiinţa Staţiunea zoologică marină Agigea, în primăvara lui 1927, că s-au aprobat 50.000 puieţi de pomi fructiferi altoiţi de la Murfatlar, deşi „şeful secţiei silvice şi pomologice opinase că în zona litorală pomii fructiferi nu au şansă de reuşită, recomandaţi fiind pomii de esenţă forestieră.”[2]
 
De altfel, grija lui Borcea faţă de plantaţiile de salcâmi şi pomi fructiferi continuă pe parcursul întregii sale activităţi desfăşurate în legătură cu staţiunea de la Agigea. Activitatea laboratorului devine repede cunoscută.
 

La 30 iulie 1936, murea la Constanţa profesorul Ion Borcea, fondatorul Staţiunii de zoologie maritimă de la Agigea și directorul ei 10 ani.
 
Printre documentele cercetate cu grijă la Arhivele Statului Constanța am găsit un  act scris de mână și cu nenumărate ștersături, semnat de I. Gavrilescu, administratorul Staţiunii Zoologice Marine Agigea. „Având în vedere cererea înregistrată la nr.1 din 12 august 1936 a doamnei dr. Lucia Leon Borcea, care solicită a se elibera un certificat constatator de felul cum a început boala care a răpus pe soţul dsale, Prof. I. Borcea, fost director al acestei staţiuni, până la data încetării din viaţă: 30 iulie 1936.
 
Certific: Într-una din zilele pe când Profesorul Ioan Borcea lucra în laboratorul său din această staţiune s-a înţepat la degetul arătător de la mâna dreaptă care imediat s-a infectat şi aşa infectat fiind totuşi a continuat cercetările de laborator, până cu o zi înainte de a fi transportat la spitalul „Dr. Sion“ din Constanţa, unde după câteva ore de spital a decedat. Drept care eliberăm prezentul certificat”.[3]
 
Un necrolog îi dedică în presa locală dr. N.Teodoreanu[4]:

 
Într-o încercare de a păstra memoria profesorului tot mai aproape de locul lui de devoţiune, Rectoratul Universităţii Iaşi a aprobat transferarea dr. Lucia Leon Borcea, soţia profesorului, şef de lucrări la Laboratorul de istorie naturală medicală, de pe lângă Facultatea de Medicină, în postul de şef lucrări la  Staţiunea zoologică  marină „Regele Ferdinand“ de la Agigea, cu toate drepturile câştigate în învăţământ.[6] Directorul staţiunii este numit prof.Constantin Motăş[7].
Activitatea de cercetare continuă. Cel care rămăsese cu adevărat de veghe la politicile manageriale ale profesorului, asistentul lui preferat şi de încredere, Sergiu Cărăuşu, desfăşura o intensă activitate de cercetare şi administraţie a moştenirii rămase.
 

Încă din anul 1932 Consiliul de Miniştri alocase Ministerului Apărării Naţionale o suprafaţă de 36.000 mp din  terenul Staţiunii zoologice marine Agigea pentru instalarea unei baterii de coastă. Directorul Marinei Regale, contraamiral C. Bucholzer, asigura că nu va fi stânjenită astfel funcţionarea pe mai departe a staţiunii, dar lucrarea era în legătură cu apărarea ţării şi prezenta urgenţă.[8]
 
În preajma celui de-al Doilea Război Mondial, la începutul anului 1939, pe terenul staţiunii a fost instalat un post de observaţie antiaeriană –ascultător, reflector etc, aparţinând Rgt ll contra aeronavelor Iaşi. Totodată încep lucrările cu caracter militar pentru apărarea coastei litorale şi sunt ocupate 14 ha din suprafaţa Staţiunii zoologice Agigea, un promontoriu foarte accentuat pe ţărmul mării, la aproximativ 10 km de Constanţa.
 
Aici se construiesc din beton mai multe cazemate pentru instalarea bateriei de coastă. Staţiunea solicită insistent recuperarea unei alte suprafeţe de teren, pentru a putea continua cercetările.[9] Bateria de coastă Agigea este instalată numai pe teritoriul Staţiunii Zoologice, în partea de Nord, iar terenul destinat bateriei se compunea din două părţi: a) o parte nisipoasă, unde erau amplasate tunurile, teren impropriu culturii, dar care servea Staţiunii Zoologice drept rezervaţie naturală pentru flora specifică stepelor şi dunelor, în suprafaţă de 8 ha; b) a doua parte (dinspre mare) reprezentând teren arabil ce se întindea chiar până la malul mării şi ocupa o suprafaţă de circa 5,500 ha. Terenul arabil era însămânţat de Staţiune care, împreună cu terenul înconjurător aparţineau Universităţii din Iaşi şi implicit Ministerului Culturii Naţionale.[10]
 
Activitatea ştiinţifică din cadrul staţiunii nu a fost întreruptă nicio zi în tot timpul războiului, deşi, în cele mai multe din perioade, mare parte din personal a fost concentrat pe front.
Lucia Borcea donează bibliotecii staţiunii cărţile fondatorului acestea, prof. Ioan Borcea.
Staţia Zoologică maritimă „Agigea” era unica instituţie din ţară care lucra efectiv în domeniul Biologiei marine şi Oceanografice.
 
Datorită ei învăţământul biologiei din România poate fi socotit, în ceea ce priveşte Zoologia maritimă, pe acelaşi nivel ca şi acelea din ţările occidentale, ale căror staţiuni zoologice similare sunt bine cunoscute: Staţia din Kiel (Germania), Roscoff (Franţa), Napoli (Italia), Monaco. Existenţa ei permitea în fiecare an, atât profesorilor şi personalului universitar de specialitate, cât şi oricăror biologi în general, să lucreze pe teren în domeniul hidrobiologiei. În fiecare an, zeci de studenţi naturalişti din întreaga ţară îşi desăvârşeau, aici, formaţia lor de biologi.
 
În fiecare an Staţia furniza materialul didactic necesar predării Ştiinţelor Naturale la zeci de licee. În acelaşi timp staţia de la Agigea furniza materialul pentru disecţie şi cercetări celor trei Universităţi din ţară.[11]
 

La 11 iunie 1943 la Radio Moldova era ascultat un amplu reportaj, ce a fost apoi  publicat în ziarul Universul. Aparţine prof.univ.Ioan Botez, cel de-al treilea director:
„Din vara anului 1941 orice explorare a mării a fost interzisă şi cel mult sunt tolerate vizitele supravegheate ale plajei. Singurele cercetări care se pot continua în prezent constau în revizuirea bogatului material colectat de prof. Borcea.
 
Actualmente staţiunea posedă un teren de vreo 25 ha în parte arabil, cu alei de salcâmi, cu plopi şi câţiva arţari, dar cuprinde şi dune de nisip interesante prin flora lor caracteristică. Terenul în faţa clădirii principale cuprinde o rezervaţie naturală.
 
Din toamna anului 1940 staţiunea a fost nevoită să cedeze mai bine de jumătate din terenul său în folosul Diviziei de Mare din Constanţa, cu obligaţia din partea Ministerului Marinei de a se acorda prin expropriere un teren vecin de valoare echivalentă.
 
Clădirea principală a Staţiunii, cu două etaje, e prevăzută cu 10 camere pentru cercetătorii români şi străini, incomplet amenajate, cu 2 săli destul de încăpătoare pentru găzduirea a vreo 20 studenţi şi tot atâtea studente, cu un laborator de Fiziologie şi o bibliotecă. De la începutul războiului în această clădire a fost cartiruită o mică unitate din marină. O clădire vecină mai mică, cuprinde la parter un laborator de zoologie, o sală de colecţii şi de acvarii, o cameră de fotografiat şi o sală cu o interesantă bibliotecă dotată de d-na L. Borcea, iar la etaj locuinţa directorului.
 
Staţiunea este prevăzută cu o uzină proprie pentru producerea curentului continuu necesar experienţelor, cu un laborator pentru studenţi chiar pe malul mării, unde se face triajul şi o primă recunoaştere a materialului colectat. Echipamentul Staţiunii pentru cercetări în mare e însă foarte redus, iar organizarea laboratoarelor lasă mult de dorit. Lipseşte de asemenea, şi un muzeu zoologic al M. Negre.
 
Un singur neajuns prezintă Staţiunea din Agigea: abundenţa ţânţarilor onofeli, care vin mai ales din lacul Agigea, din apropiere şi existenţa unei populaţii, din satul Agigea, contaminată cu malarie. Primejdia de a contacta malaria, şi încă cu o formă – tropicală, e foarte mare şi atinge foarte multe persoane.
 
Cu tot acest neajuns, toţi acei care vin în Staţiune pentru cercetări se despart cu greu din atmosfera învăluitoare care-i cuprinde şi sunt mereu dornici de a reveni, câştigaţi de interesul cercetărilor şi al pasiunii lor, dar şi acea emulaţie la lucru, acel suflu de idealism generos pe care-l resimt de-a lungul aleilor de salcâmi, printre dunele de nisip, prin laboratoare, pe ţărmul frământat  peste care trec în zbor pescăruşii şi cormoranii, pretutindeni pe unde stapâneşte amintirea marelui animator, Ioan Borcea”.[12]
 
În 1943 se lansează ideea de a se înfiinţa un Muzeu al Mării Negre la Agigea valorificându-se astfel uriaşul potenţial de exponate culese din mare de către cercetătorii şi studenţii care au stat perioade lungi la Agigea şi şi-au făcut diverse studii.[13]
 
În ultima parte a războiului,  documentele staţiunii, ca şi personalul sunt evacuate la Zlatna, judeţul Alba.[14]O mutare dificilă şi riscantă pentru patrimoniul acumulat în staţiune.
Staţiunea de la Agigea şi-a reluat activitatea ştiinţifică la 6 august 1945.
 
Dar la 15 noiembrie 1946 este rechiziţionat imobilul Staţiunii zoologice Maritime Agigea și pus la dispoziţia unităţii militare sovietice K.A. nr 59.259.[15] Cererea era formulată în numele  Împuternicitului Comisiei  Aliate de Control din Constanţa.[16]
 
În 1946 lucrarea propusă de Sergiu Cărăuşu, şef de lucrări la Staţiunea zoologică Agigea, intitulată Profesorul Ion Borcea şi Staţiunea Zoologică Marină dela Agigea, jud.Constanţa, este acceptată de Academia de Ştiinţe pentru a fi publicată în seria Memorii şi Monografii, dar cu sprijinul  financiar al autorilor pentru tipărire, „date fiind împrejurările critice prezente”.[17]
În 1947 a fost dezvelit  bustul din bronz ce-l reprezenta pe prof.Ioan Borcea, lucrare donată de soţia savantului, Lucia Borcea.[18]
 
La 7 aprilie 1947 unitatea sovietică cantonată la staţiunea marină Agigea se retrage predând în bună regulă atât clădirile cât şi puţinul inventar rechiziţionat. Aici se organizase în perioada scursă de la ocuparea teritoriului de către Armata sovietică Şcoala de cadre sovietică de la Agigea.[19]Prin intermediul prof.univ.dr. Eugen Pora de la Universitatea din Cluj lucrări importante semnate de Emil Racoviţă sunt donate bibliotecii Staţiunii zoologice marine Agigea.[20]
 
Prin donaţia dr. L. Borcea, staţiunea şi-a îmbogăţit patrimoniul cu o şalupă cu motor, nouă. O altă barcă mică pentru ieşiri apropiate la mare a fost cumpărată din fonduri proprii.
În 1966 Biblioteca staţiunii de cercetări marine de la Agigea era cea mai bună bibliotecă marină din ţară. Avea un număr mare de publicaţii periodice ştiinţifice de specialitate - 330, pe care le primea din 137 de instituţii similare din 47 de ţări.[21]
 
În anul 1970, când staţiunea era în perioada sa de glorie, a fost desfiinţată şi trecută în componenţa Institutului Român de Cercetări Marine din Constanţa, care a luat fiinţă prin unirea tuturor instituţiilor de cercetări marine de la litoralul românesc al Mării Negre.
Colectivul de cercetători s-a destrămat, iar Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi nu a mai putut asigura studenţilor oportunitatea de a desfăşura practica în ecosistemele litoralului românesc al Mării Negre.
 

La comanda Institutului Central de Biologie Bucureşti, Institutul judeţean de proiectări Constanţa realizează în 1979 un proiect avându-l ca şef de colectiv pe arhitectul I. Pavel. Beneficiarul lucrării era MTTc-IPTANA. Acelaşi care solicitase şi alte cercetări de acest fel pentru protejarea rezervaţiilor naturale din zona de influenţă a viitorului canal.
 
Strămutarea rezervaţiei a costat 2 milioane lei. Proiectul prevedea amenajarea unor refugii insulare pentru protecţia păsărilor, realizarea unor plantaţii de protecţie din specii diferite, şi o împrejmuire simplă din sârmă ghimpată pe stâlpi din beton prefabricat. În zona de la coada lacului Techirghiol erau prevăzute un baraj de separaţie, un canal deschis pe latura de sud şi o staţie de pompare a surplusului de apă în sistemul de irigaţie.
 
Aceste operaţiuni erau puse în legătură directă cu lucrările pentru protecţia lacului Techirghiol: baraj, canale deschise, staţia de pompare.
 
Direcţia judeţeană pentru agricultură Constanţa anunţa că îşi dă acordul în principiu pentru strămutarea rezervaţiei Agigea pe terenuri neproductive şi unele terenuri slab productive din zona lacului. Au fost cedate pentru noua amenajare a dunelor o suprafaţă de 11,40 ha de la IAS Topraisar, din care 8,40 ha teren inundabil, 26,60 ha de la CAP Tuzla, teren de păşune.
 
Cum a putut fi mutată o rezervaţie naturală, un ecosistem atât de bine închegat ca cel de la Agigea? Simplu: cu indicaţii de partid. Izolarea de funcţiile teritoriului înconjurător, restrângerea unor anumite activităţi agricole şi în special păstoritul şi accesul liber al oamenilor, amenajarea unui cadru vegetal cu rol dublu: de protecţie, în sensul unei mai bune izolări faţă de zgomotele din jur şi de realizare a unor condiţii cât mai apropiate de cele naturale, în special pentru protecţia păsărilor. La aceasta se adăuga amenajarea terenului pentru crearea unor refugii sigure necesare unor specii de păsări.
 
Zona în care trebuia strămutată rezervaţia era compusă din trei insule înconjurate de apă, cuprinzând o parte din actuala coadă a lacului Techirghiol, ce se întindea pe 30 m lungime spre lac, pe un teren mlăştinos.
 
Pentru această „Amenajare şi sistematizare a rezervaţiilor naturale şi monumentelor naturii de pe traseul Canalului Dunăre- Marea Neagră” îşi dă avizul şi Academia Română, recomandând timid, sugerat, aprofundarea aspectelor ecologice legate de supravieţuire a unor specii şi asociaţii unice în România.
 
De fapt, dunele de nisip de la Agigea nu au fost afectate de albia viitorului canal, ci doar de extinderea portului Agigea Sud, iar strămutarea lor formală s-a făcut la Vama Veche.
Rezervaţia naturală din jurul lacului Agigea cuprindea 40 specii de plante şi animale, 50 specii şi grupe de nevertebrate acvatice, peste 100 specii de păsări: raţe, stârci, berze, cufundaci, piciorongi etc.
 
Era estimată o aglomeraţie de circa 25.000 exemplare. Mutarea rezervaţiei presupunea şi realizarea, în zona lacului Techirghiol, a unor dune de nisip, asemănătoare cu cele dezafectate. Paralel cu acest straniu program care, în realitate, a condus la distrugerea iremediabilă a unui patrimoniu natural de excepţie, au început lucrările de investiţii numite generic „Reducerea afluxului de apă în lacul Techirghiol, sistem Moviliţa”.
 
 În 1975, secţiile institutului care funcţionau la Agigea au fost transferate la Constanţa, iar clădirile staţiunii au fost preluate de întreprinderile care au construit Canalul Dunăre – Marea Neagră. În acest context, rezervaţia de plante de dune marine, unică în Europa, a rămas timp de peste 20 de ani în paragină.
 
 Staţiunea Biologică Marină de la Agigea a revenit la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi în baza ordinului de transfer nr. 4147 din 28 iunie 1990, încheiat între Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor şi Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei. Oficial, redeschiderea Staţiunii a avut loc la 29 iunie 1991. Începând cu 21 martie 2004, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este custodele ariei naturale protejate „Dunele marine de la Agigea”.
 
Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.

Citește și:
Ioan Borcea, fondatorul Staţiunii de Cercetări Maritime de la Agigea
Staţiunea zoologică maritimă de la Agigea, apărută în „paradisul singurătăţii”
Ioan Borcea, eminentul zoolog care și-a legat destinul de pământul Dobrogei
Ioan Borcea, savantul care a pus în valoare paradisul stepei de la Agigea
 
 

---