Istoria Dobrogei Constantin Pariano – latifundiarul de la Valu

O viață care poate fi rezumată în câteva fraze: „O podoabă de onestitate, de caracter, de devotament şi muncă continuă, mare agricultor, iubitor sincer al pământului şi al muncitorilor acestuia, Pariano a avut în Dobrogea o gospodărie model pe care străinii veneau să o admire. Creşterea vitelor, şi a cailor în special, a fost una din pasiunile sale.
 
Ca primar al Constanţei şi ca prefect în Dobrogea, el a lăsat urme de gospodărie administrativă model. Când partidul conservator s-a rupt în două, în preajma războiului, el a urmat pe Nicolae Filipescu şi a suferit apoi toată urgia ocupaţiunii vremelnice a Dobrogei. După război, a mai încercat să mai facă politică, dar a renunţat repede. «Nu mai e lumea noastră azi» — a spus el în clipa când s-a retras. Şi vorbele lui aveau un înţeles adânc„.[1]
 
Și într-o altă variantă de portret: „Constantin Pariano, fruntaș de seamă al Dobrogei, om de mare valoare și lupator de rasă. Fost prefect, fost parlamentar, Pariano făcea parte din nobila gardă a politicii de sacrificiu. Devotamentul lui Pariano nu avea margini; dorința lui de bine nu cunoștea obstacole. Unul din fiii de seamă ai neamului românesc”, scria Nicolae Iorga în Neamul românesc.[2]

Cultul pentru agricultură primit în familie
Constantin Pariano s-a născut la 20 septembrie 1846, în comuna Comişani din Dâmboviţa. Urmaș al unei vechi familii de boieri Constantin este educat de mic în cultul pentru agricultură. Părinţii săi, greci de origine, veniți din insula Paros din Grecia[3], erau mari proprietari şi agricultori în Vlaşca.^[4]
 
Cursurile primare şi secundare le-a urmat în ţară, „cu râvna unei firi studioase şi precoce. De mic îndreptându-şi gândul la munca câmpului, făcu practică 3-4 ani pe proprietăţile sale din Stăneşti şi Chirculeşti din județul Vlaşca, apoi pleacă în Belgia, la Institutul de agricultură din Gembloux unde îşi desăvârşi cunoştinţele agronomice şi în 1872 se întoarse în ţară.”^[5]
 
La chemarea de a pune umărul să înnobileze Dobrogea cu suflete de români, Constantin Pariano își părăsește locurile natale și în anul 1893 se stabilește în Dobrogea, în comuna Hasancea (Valu lui Traian, de azi).
 
„Începutul a fost greu. Locuitorii erau străini şi nu voiau să-i înlesnească nici cele mai mici mijloace de existenţă sau de muncă. I se refuză locuinţă şi apă din puţuri, astfel că fu nevoit să locuiască 3 luni într-o şurlă de pândari.
 
Dar cu înţelepciune şi răbdare, rezistând oricărei greutăţi, construi puţuri, o fermă model, introduse unelte agricole perfecţionate, cultura grâului şi a rapiţei, dezvoltă o activitate prodigioasă şi aşa stăruitoare că se impuse indigenilor, cari în scurtă vreme luară pildă şi imitară munca marelui proprietar”. Care „a adus şi mari foloase morale locuitorilor indigeni.”^[6]
 
Agronomul se pricepea și la promovarea  agronomiei şi zootehniei, organizând târguri de animale, cu premii pentru cursele de cai. „Direcţiunea drumului de fer ar face bine să facă un tren de plăcere până la Hasancea, unde duminica este sărbătoare populară la câmp a întregii populaţiuni dobrogene“, relatau ziariştii vremii. 
 
La moartea acestuia, într-un ziar central, Ioan N.Roman publica in extenso portretul celui dispărut: „Constantin Pariano s-a simțit atras de pământ, de tentaculele insesizabile ale misterioasei sale iubiri. In contact cu pământul, el își simțea puterile multiplicate ca miticul Antheu, și cea mai mare fericire, izvorând din o împăcare cu sine, era când putea face roditoare țarina cu munca sa inteligentă și neobosită.
 
Acum 40 de ani și mai bine, după războiul Independenței, când oamenii cei mai de seamă ai țării, absorbiți încă de mâhnirea și indignarea răpirii celor trei județe ale Basarabiei de țară păreau a nu aprecia la justa ei valoare achiziția ce făceam pe malul drept al Dunării, iar ținutul ce aparținuse odinioară lui Mircea cel Bătrân și lui Ștefan cel Mare, Constantin Pariano, în plină maturitate, părăsindu-și rostul moștenit de la părinți, a fost între cei dintâi  coloni cari au avut curajul să destindă pe pământul sălbătăcit în barbarie al acestei vechi provincii românești, cu gând de statornicie și cu încredere în viitor.
 
Aci în preajma Constanței, la Hasancea (Valu lui Traian), Omurcea ( n.n. Valea Seacă) și  Mahometcea (n.n. Straja, sat demolat aparținător de comuna Cumpăna), a făcut el importante investiții și a întemeiat cea mai frumoasă gospodărie agricolă dobrogeană. In dezolanta priveliște înconjurătoare, călătorul obligat a străbate valea Carasului, își putea opri, încă de pe atunci, privirea cu surprindere asupra conacului de la Hasancea, primul simbol al unei ere nouă de muncă și de civilizație ce avea să se deschidă pe aceste meleaguri neospitaliere, scăldate de valurile mării cu același farmec.
L-am cunoscut la câțiva ani după aceea, încleștat în luptă bărbătească cu greutățile de tot felul, dar hotărât să le învingă, și l-am admirat atât pentru această robustă tenacitate, cât și pentru devotamentul și spiritul de jertfă ce aducea în slujba cauzelor de interes general ale provinciei sale adoptive, încă necunoscută și pe nedrept oropsită.
 
Multe din progresele realizate aici, de atunci încoace, pe tărâm politic, economic și cultural, sunt legate de numele lui Constantin Pariano, și mai toate au fost influențate, la înfăptuirea lor, de partea sa contributivă. Constantin Pariano a fost nu numai un agricultor model și un crescător de herghelii, dar a dat hipismului locul și cele mai mari succese”.[7]
 


Pariano – dobrogeanul de la Valu lui Traian

Au fost anii marilor investiții și reforme, tulburători pentru adaptarea unei noi populații venită cu pofta pământului în nedesțelenita Dobrogea abia revenită la țară.
 
Dar Pariano nu s-a ocupat doar de sine și de gospodăria sa. A înțeles că are o misiune mult mai importantă. A luptat din răsputeri pentru drepturile dobrogenilor. Împreună cu I. N. Roman, Ion Bănescu și Constantin Sarry, au făcut insistente intervenții la Regele Carol cerând desființarea regimului excepțional din Dobrogea și acordarea drepturilor politice tuturor dobrogenilor.
 
A făcut parte din comisia de încetățenire, prezidată de Constantin Istrate, președinte al Curții de Apel din Constanța,și  Gh. L Dimitriu, consilier la această Curte,  care a acordat cetățenie unui număr de 21.000 cetățeni din Constanța. În anul 1903, însă,  guvernul  deposedase, nu se știe din ce motive, 3017 titulari, proprietari a peste 37.600 hectare. Prin intervenții politice insistente și bine argumentate, Constantin Pariano a obținut ca Statul să redea, în 1904, fără nici o judecată, 26.650 hectare la cei deposedați.
După război, Constantin Pariano, în calitate de prefect al județului Constanța, a obținut 8000 de vite, în loc de 6000 cât hotărâse ministerul, pe care, personal, le-a împărțit celor dovediți că sunt cei mai săraci locuitori ai Dobrogei.[8]
 
Având o experiență căpătată pe moșiile familiei din Vlașca, a reușit să aducă și în Dobrogea rezultatele înaintașilor săi. Astfel, în 1894 Constantin Pariano „a introdus sistemul perfecţionat de cultură în Dobrogea prin fasoane mecanice repetată şi printr-o cultură raţională a grâului şi a rapiţei.” Tot el a adus şi impus unelte agricole perfecţionate.^[9] Vila de pe moşia sa aflată în Valu lui Traian, în apropiere de gară,  deținea „o fântână pentru apă, sistem american”.^[10]  Aici se găsea şi „singura pinacotecă din Dobrogea”.^[11]
 
Averea sa devine în timp considerabilă: 2000 hectare, 70 cai de rasă, 56 vaci, 120 boi de jug și
11000 oi.
 
Își făcea reclamă prin presă: „Agricultorii dobrogeni că pot vedea lucrând în permanență patru autotractoare marca ROMEO pe moșia Hasancea, proprietatea d-lui Pariano și arendată d-lor Lt. Col. Chicoș și Jean Lerescu. Se poate vedea zilnic cum d-nii Chicoș și Lerescu întrebuințează la munci agricole numai forța mecanică, având circa 1000 de hectare cu renumitele autotractoare de fabricațiune italiană «ROMEO» cu 25 HP, și cu plug automatic cu 3 brăzdare. Autotractorul se poate ușor întrebuința pentru activarea de semănătoare, secerătoare, treerătoare și apoi întrebuința la morărit cu mult succes.[12]
 
A fost preocupat de îmbunătăţirea raselor de cai dobrogeni. Herghelia sa era foarte apreciată. La început de veac XX, Ion Ionescu Dobrogianu îl creiona astfel pe moşierul Constantin Pariano: un „crescător inteligent, a căutat în câţiva ani să  desvolte statura iepelor din Dobrogia, prin încrucişarea celor mai bune, cu armăsar anglo-arab şi pare-se a reuşit”. Era un cunoscut proprietar al cailor ce concurau la curse. De altfel, acesta este cel care a introdus cursele de cai în Dobrogea. La hipodromul din Constanța, concursurile hipice erau încurajate de Pariano care oferea anual premii câștigătorilor.
 
A adus în Dobrogea berbeci din rasa Charmois, recunoscuți pentru calitatea cărnii, şi i-a împerecheat cu ţigaia neagră.^[13] Vizionarul de la Valu a deschis astfel drumul merinosului de Palas, vestita rasă creată mulți ani mai târziu pe același teritoriu. În 1898 a luat fiinţă Oieria Palas. Imposibil să nu fi avut la bază și intervențiile latifundiarului de Valu, vecin cu noua instituție a statului.  În 1930 Oieria Palas a fost premiată de Academia de Agricultură  din Franţa.[14]
 
Autoritatea sa în domeniu era de notorietate. A fost membru al Comisiei Superioare de Agricultură, membru al Comisiei Zootehnice, al Societăţei „Agrare”, al Intim clubului „Galatz” şi preşedinte al Societăţii „Agrare”, membru în Consiliul Superior de Industrie şi Comerţ. ^[15]
Pentru rodnica sa activitate în toate domeniile, Constantin Pariano a fost distins cu următoarele ordine: Otomană: „Medgidie‘‘, în gradul de mare ofițer și comandor rus: „Sft. Stanislav“ cl. I și române: „Avântul țării“, „Coroana României“, în grad de comandor[16], și „Steaua României“, în gradul de ofițer.
 
Omul politic
Cariera politică și-a început-o în partidul conservator, în timpul lui Lascăr Catargiu. L-a urmat apoi pe Tache Ionescu, iar mai târziu a aderat la partidul național din Ardeal de sub conducerea lui Iuliu Maniu. In Vlașca a fost în două rânduri prefect.
Şi-a urmat cariera politică şi în Constanţa: a fost numit în două rânduri preşedinte al Consiliului Judeţean din Constanţa, de trei ori prefect al oraşului – noiembrie 1900 - ianuarie 1901, februarie - iunie 1905, decembrie 1910 - octombrie 1912 - şi senator pe listele Partidului Conservator.^[17]
 
Cu asemenea apartenență politică era firesc ca Pariano să contribuie la fondarea Partidului Conservator Constanţa. În noiembrie 1907, când se constituie Comitetul diriguitor al Clubului Conservator din Constanţa a fost ales preşedinte de onoare. Pe 17 decembrie 1908 a luat fiinţă, în jurul lui Constantin Pariano, filiala constănţeană a Partidului Conservator. Printre membrii fondatori se numărau avocatul Titus Cănănău, doctorul A. Pilescu, Ion şi Aurel Solacolu, ziaristul Petre Grigorescu, profesorul Ion Bentoiu. Comitetul executiv al organizaţiei constănţene s-a constituit la 4 ianuarie 1909 avându-l ca preşedinte pe acelaşi Pariano, iar ca vicepreşedinte, pe T. Cănănău. Dintre membrii organizaţiei s-au remarcat în timp Mircea Solacolu, doctorul A. Pilescu, Ion Dumitrescu, Petre Milosef, Gh. Tomoșoiu şi M. Popescu.^[18]
 
În contextul Primului Război Mondial, C. Pariano militează pentru îndeplinirea idealului naţional, indiferent de apartenenţa politică. Acesta scria, în august 1916, în „Conservatorul”: „Aţi fost exemple de muncă şi supunere. Daţi acum exemple de patriotism. Sufletul fiecărui dobrogean să fie plin de dorinţa de a contribui cu cât mai mult poate la  mărirea ţării  şi la aşezarea ei pe nişte baze care să fie respectate şi ajutate/ neamul românesc vă va binecuvânta, iar copiii voştri se vor mândri şi se vor folosi de sacrificiile ce veţi face”.^[19]
 
Cu puțin timp înainte de intrarea României în război fusese ales  senator de Constanța, iar în timpul ocupației dușmane,  când întreg  Parlamentul  s-a refugiat la Iași, Pariano a ținut în plenul acestuia un memorabil discurs, apărând drepturile României asupra Dobrogei.
 
Deși trecut de șaptezeci de ani, a îndurat mizeriile războiului cu o resemnare impresionantă. I-a fost distrusă gospodăria de la Valu, iar prin pacea de la București i s-a luat Dobrogea sa dragă.
 
La vârsta de optzeci de ani acceptă primăria orașului Constanța „pentru a împiedica jaful". Patru ani în urmă, începe să clădească o impunătoare casă pe malul Mării Negre- Energia lui nu a fost întrecută decât de statornicia convingerilor sale. A iubit viața, și a trăit-o în toată puterea ei, până acum doi trei ani, când a început să-și dea seamă că nu mai are nimic comun cu lumea de după război.[20]
 
În calitate de primar, a fost iniţiatorul aducerii apei de Dunăre în Constanţa, a înfiinţărei cartierului românesc din Constanţa, a înfiinţării băilor din <> şi a insistat a se obţine de la Ministerul Domeniilor 200 hectare gratis pământ pentru băi.”[21]. 
 
Ridicarea unui monument regelui Carol I a mobilizat oamenii de vază ai Constanţei. La şedinţa de constituire a comitetului pentru ridicarea acestuia, din 23 noiembrie 1914, fostul prefect al Constanţei, C. Pariano, preşedinte al grupării conservatoare locale, motiva necesitatea unui astfel de monument şi propunea ca din comitet să facă parte personalităţile prezente ale oraşului şi prefecţii şi primarii din judeţele Durostor, Caliacra şi Tulcea. Era necesară prezenţa acestora şi pentru mărirea fondului financiar necesar.^[22] Din păcate proiectul nu s-a împlinit nici după un secol!
 
Scriitorul Constantin Pariano
Constantin Pariano a publicat două volume dedicate dobrogenilor: Dobrogea şi Dobrogenii, Tip. „Ovidiu”, Constanţa, 1905, şi Din suferinţele administrative ale dobrogenilor, Institutul de Arte Grafice Albania, Constanţa, f.a.
 
A semnat în paginile periodicului „Constanţa” în perioada 1894-1895. A fost unul dintre întemeietorii ziarului „Farul”, a publicat în „Dacia”.^[23]
 
A editat din resurse proprii singurul volum de epigrame  al lui Cincinat Pavelescu,  poet și epigramist român, autor de romanțe, lieduri, cantilene, serenade, în timp ce  acesta era magistrat la tribunalul local, după cum își amintea Ion Jalea.[24]


 
Castelanul de la Hasancea
Aceasta i-a fost porecla. „Constantin Pariano a fost un admirator al frumosului și un susținător al artei. O mărturie mai elocventă decât interiorul castelului de la Hasancea înainte de război și cel al culei în stil românesc din Constanța, unde a închis ochii, — ea însăși e remarcabilă operă de artă arhitectonică ! In aceste interioruri, adevărate muzee și pinacoteci, spiritul său săturat de proza vieții cotidiene găsea un refugiu întremător în contemplarea artei senine și înălțătoare”, scria  I.N.Roman la momentul despărțirii de prietenul său. Subliniind că potrivit dorinţei sale, latifundiarul a dorit să fie purtat pe ultimul drum pe un car tras de boi, împodobit de covoare româneşti. 
 
La Conacul de la Hasancea a adăpostit în decursul anilor pe cei mai distinși fruntași ai vieții culturale și artistice românești.
 
La puțini ani după moartea castelanului, un reporter consemna cu tristețe:„ Hasidulucul, fostă reşedinţă a unui boier mare dregător în Dobrogea, Constantin Pariano, unde bătrânul ridicase un conac, un castel în care adunase numeroase obiecte de artă printre care numai vreo 15 pânze autentice de marele Grigorescu. Conu Costică a murit, moşia şi conacul s-au vândut şi obiectele de artă s-au risipit ca şi amintirea lui.[25]
 
Conacul cu arcade oltenești devenit muzeul Jalea
Așa a fost să se întâmple. Două personalități care au slujit Dobrogea din devotament și convingere. Care i-au înțeles spiritul și inima.
 
Casa care astăzi adăpostește Muzeul „Ion Jalea” a fost construită de Constantin Pariano, în 1920, respectându-se stilul arhitectonic românesc. Constantin Pariano îi comandă, în 1913, celebrului arhitect Victor Stephănescu planurile unei case-conac în stil neo-românesc, plasată pe cel mai înalt punct al falezei. Proiectul a fost finalizat abia în 1920, din cauza războiului.
 
S-a bucurat de ea doar un deceniu, căci moartea l-a surprins în ianuarie 1930, la venerabila vârstă de 90 de ani.
 
Casa Pariano de pe bdul Elisabeta din Constanța apare la vânzări imobiliare în anul 1934.[26]
 Edificiul a avut, de-a lungul timpului, mai multe destinaţii: după moartea proprietarului, a adăpostit puțin timp Consulatul englez, din 1931, a fost sediul Serviciului Maritim Român, iar în perioada ocupaţiei sovietice, rechiziționat, având un rol strategic în raport cu zona portuară. După plecarea sovieticilor casa a rămas un în domeniul public al orașului.
 
Din 1968 adăpostește marea donație pe care sculptorul dobrogean Ion Jalea a făcut-o ca „expresie a sentimentelor de dragoste și gratitudine pentru ținutul natal”.^[27] La 17 aprilie 1968, Jalea era ales Preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici şi devine membru titular al Academiei Republicii Socialiste România. Tot în 1968 el perfectează donaţia celor 110 lucrări de sculptură şi 17 de grafică, făcută Muzeului de Artă Constanţa. Pe baza lor se constituie Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”.
 
Spunea Ion Jalea cu ocazia inaugurării muzeului: „Pentru mine Dobrogea rămâne, aşadar, tărâmul cel mai minunat din câte am văzut în viaţa mea. Aici m-am simţit întotdeauna fericit şi ori de câte ori trec Dunărea şi azi mi se pare că fac drumul întors către o ţară de basm.
Dobrogea este un tărâm al perspectivelor lungi, al orizontului larg deschis. Aici artistul poate cu adevărat învăţa şi cunoaşte libertatea creaţiei şi semnificaţia dimensiunilor.”^[28]

Citește și:

 

---